Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Ponta a jucat baschet cu Ghiţă Mureşan, cel mai înalt jucător care a evoluat vreodată în NBA

Publicat in Adevarul, marți 22 octombrie 2013 ·

Premierul Victor Ponta, aflat în SUA, s-a întâlnit luni seară cu fostul jucător român de baschet în NBA, Ghiţă Mureşan, împotriva căruia a jucat un meci în sala echipei Washington Wizards şi din partea căruia a primit un tricou purtat de acesta în NBA, care i-a ajuns premierului până la genunchi.

Ponta şi-a amintit de altfel că, în perioada în care juca baschet ca junior la Steaua Bucureşti, l-a mai avut adversar pe Ghiţă, în două meciuri disputate la Mangalia şi la Sibiu, la finele anilor '80.

După meci, Ghiţă Mureşan a aflat că în echipa cu care a jucat împotriva lui Ponta au fost şi jurnalişti şi l-a întrebat pe premier care sunt aceia, premierul răspunzându-i zâmbind: „Cei mici şi răi, dar eu sunt obişnuit cu ei".

La sfârşitul partidei, Ponta i-a făcut cadou lui Ghiţă Mureşan o sacoşă cu produse bio, spunându-i că acestea nu se găsesc în SUA.

„D'astea sigur nu le găseşti în America, d'astea ţi-e dor până vii acasă”, i-a spus Ponta lui Mureşan.

Şi Ghiţă Mureşan, cel mai înalt jucător care a evoluat vreodată în NBA, i-a oferit lui Ponta lui cadou, şi anume un tricou cu numărul 77, cel pe care l-a purtat pe când evolua în NBA. Prim-ministrul l-a îmbrăcat şi a constatat că tricoul lui Ghiţă îi ajuns până la genunchi.

S-au făcut poze de grup şi separat, chiar şi unii dintre miniştri care-l însoţesc pe Victor Ponta în SUA ţinând să aibă o amintire foto cu „Big Ghiţă”, diferenţa de talie cea mai mare fiind cea dintre fostul baschetbalist şi ministrul Cercetării, Remus Pricopie.

La despărţire, Ghiţă Mureşan a anunţat că va veni în România anul viitor, în august, pentru a se implica, voluntar, în proiecte destinate copiilor care iubesc baschetul.

„Le fac ca să dau ceva înapoi de unde am plecat, la comunitatea de unde am plecat, în special Cluj şi România”, a mai spus Ghiţă Mureşan.

Ghiţă Mureşan, cel mai înalt ju

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Osemintele principelui Nicolae, fratele regelui Carol al II-lea, vor fi reînhumate în noua catedrală de la Curtea de Argeş

HotNews acum 3 ore
Osemintele principelui Nicolae, fratele regelui Carol al II-lea, vor fi reînhumate vineri în noua catedrală arhiepiscopală şi regală de la Curtea de Argeş. Radu Duda Foto: AGERPRES Casa Regală a anunţat, într-un comunicat, că arhiepiscopul Calinic a

Un microbuz s-a răsturnat în județul Suceava: Cinci persoane au fost transportate la spital

HotNews acum 48 minute
​Un microbuz în care se aflau șase persoane s-a răsturnat vineri în localitatea Prisaca Dornei din județul Suceava. Potrivit ISU Suceava, cinci dintre pasageri au suferit diverse traumatisme și au fost transportate la spital pentru a primi îngrijiri

O dronă ar fi căzut într-o zonă izolată din Insula Mare a Brăilei. Incidentul a fost filmat VIDEO

Ziare.com acum 45 minute
O operațiune de căutare ar fi fost inițiată de către Armata Română într-o zonă izolată din Insula Mare a Brăilei, după ce mai mulți localnici au reclamat zgomote ciudate și au furnizat imagini care indică prăbușirea unei drone, posibil militare, în

Prognoza pentru luna aprilie: temperaturi uşor mai ridicate decât cele normale

Mediafax acum o ora
1 - 8 aprilie Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cu excepţia regiunilor nord-vestice, unde cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale, regim

Ultimul weekend din Festivalul Ofertelor Auchan îți aduce super reduceri la carnea de pui și scutece Pampers (P)

Ziarul de Iasi acum o ora
Ultimul weekend din Festivalul Ofertelor WoowW la Auchan îți aduce super reduceri! Până pe 2 aprilie în toate magazinele din țară și online, pe auchan.ro, găsești reduceri la sute și sute de produse, alimentare și nealimentare. Mai mult, dacă ai car

Ada Hausvater şi Cristian Rudic au primit Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler

Press Alert acum 45 minute
Ministrul Culturii, Raluca Turcan, le-a oferit Adei Hausvater și lui Cristian Rudic, în numele președintelui României, Ordinele Naționale „Pentru Merit” în grad de Cavaler, conferite cu prilejul Zilei Culturii Naționale. „Performanța culturală pe ca

Zeci de soldaţi sirieni ucişi într-un atac israelian lângă Alep

HotNews acum o ora
Cel puţin 36 de soldaţi sirieni au fost ucişi într-un atac israelian care a vizat regiunea Alep din nordul Siriei în zorii zilei de vineri, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDH), informează AFP și Agerpres. Elicopter de atac

Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO: Apartenenţa României la NATO reprezintă o garanţie de securitate pentru ţara noastră. Vom continua să fim un actor influent şi constructiv în interiorul NATO

News.ro acum 36 minute
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, la 20 de ani de la aderarea României la NATO, că apartenenţa României la NATO reprezintă o garanţie de securitate pentru ţara noastră, subliniind că România va continua să fie un actor influent şi constructiv în inte

Alegeri prezidențiale: Ciucă nu exclude posibilitatea de a se înfrunta cu Ciolacu. „Poate fi o ipoteză, orice scenariu pe masa politicii trebuie să existe”

HotNews acum o ora
Șeful PNL, Nicolae Ciucă, nu exclude o posibilă confruntare cu președintele PSD, Marcel Ciolacu, la alegerile prezidențiale, în cazul în care cele două formațiuni politice vor avea candidați separați. Discuțiile despre candidații de la scrutinul din

VIDEO Cel puţin 45 de morţi după ce un autobuz a căzut de pe un pod, în Africa de Sud

HotNews acum 9 ore
Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în care se aflau a căzut de pe un pod, de la aproximativ 50 de metri, relatează AFP și Agerpres. Autobu

Vremea

București
acum

14°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/24°
dum.

11°/25°
lun.

14°/26°
Constanta
acum

15°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

12°
vin.

10°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale