Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Paulo Bento, mândru de elevii săi: "Am demonstrat că ne putem lupta de la egal la egal cu orice echipă din lume"

Publicat in Pro Sport, joi 28 iunie 2012 ·

Selecţionerul Portugaliei, Paulo Bento, a declarat că formaţia sa, eliminată la penaltiuri de Spania, în semifinalele Euro-2012, a demonstrat la acest turneu final că se poate lupta de la egal la egal cu orice echipă din lume, informează AFP.

"Am făcut un turneu foarte bun, dacă ţinem cont de cum am jucat cu echipe ca Germania, Olanda, Danemarca şi Cehia. Am jucat într-o manieră fantastică şi în această seară am fost mai buni în primele 90 de minute. Am jucat agresiv şi am încercat să controlăm meciul în măsura în care am putut. Însă nu am mai fost la fel de eficienţi în prelungiri. Spania a fost mai puternică în prelungiri şi dacă aş fi ales un mod de a pierde nu l-aş fi ales pe acesta. Nu am pierdut din cauza arbitrilor, nu am pierdut din cauza unor factori exteriori. Am pierdut pentru că Spania a fost mai eficientă la penaltiuri. Sunt sigur acum că ne putem lupta cu orice echipă, la orice competiţie. Modul în care am evoluat ne permite să avem încredere. Ţara poate fi mândră de eforturile depuse de echipa sa", a declarat selecţionerul portughez.

Întrebat dacă "scăriţa" lui Sergio Ramos a constiuit un moment de cotitură la executarea loviturilor de departajare, Bento a răspuns: "Nu se poate dovedi asta. Eram pregătiţi pentru penaltiuri, dar fotbalul este şi o chestiune de şansă şi noi nu prea am avut noroc în acest meci. Nu vreau să vorbesc prea mult de factorul noroc, dar sper să avem mai mult în viitor. Spania merită să fie în finală şi în acelaşi timp eu vreau să le mulţumesc jucătorilor mei pentru ce au arătat la acest turneu."

Selecţionata Spaniei, deţinătoarea trofeului, s-a calificat în finala Campionatului European de fotbal, în urma victoriei obţinute, cu scorul de 4-2, la loviturile de departajare, în meciul de miercuri, de la Doneţk, cu Portugalia, din semifinalele competiţiei. În finală, Spania va juca în compania învingătoarei d

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum o ora
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către mama copilului / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum 26 minute
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către mama unui copil, femeia care fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie.

Front comun pentru eliberarea ostaticilor din Gaza. Liderii din 18 țări, printre care și România, au semnat o declarație comună

Ziare.com acum 38 minute
Lideri din 18 țări ale lumii au semnat joi, 25 aprilie, o declaraţie comună prin care fac un apel pentru eliberarea ostaticilor din Gaza, a informat Administraţia Prezidenţială. "Solicităm eliberarea imediată a tuturor ostaticilor deţinuţi de Hamas

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 2 ore
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Tânără reținută după ce a înlocuit banii părinților săi cu bancnote false. Cum au aflat aceștia ce a făcut fiica lor

Ziare.com acum 2 ore
O tânără de 24 de ani a fost reţinută, după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate. Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută, poliţiştii demarând cercetările. ”Poliţiştii Brigăzii de

Pensionarii primesc pensia pe luna mai în avans, înainte de Paște

Wall-Street.ro acum 37 minute
Executivul a aprobat cele două acte normative care asigură plata în avans a pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024, informează Ministerul Muncii printr-un comunicat, citat de Agerpres. "Pensiile aferente lu

„MeToo”. Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein a fost anulată de o instanţă din New York

Mediafax acum 46 minute
Un tribunal din New York a anulat condamnarea lui Harvey Weinstein din 2020. Instanţa a decis că poate avea loc un nou proces în cazul de referinţă „MeToo”, potrivit Sky News. Cea mai înaltă instanţă a statului a constatat că judecătorul de la proce

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 6 ore
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare

HotNews acum 4 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus joi că şi-ar fi dorit ca decizia Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţionează dosarul lui Vlad Pascu, „să spulbere orice fel de semn de întrebare”. A

Artistul Burna Boy, câştigător al unui premiu Grammy, va cânta la UNTOLD

News.ro acum 26 minute
Artistul Burna Boy, câştigător al unui premiu Grammy la categoria „Best Global Music Album”, va ajunge in aceasta vară pe scena principală a festivalului UNTOLD, anunţă organizatorii. Artistul, originar din Nigeria, are concerte sold-out pe marile a

Vremea

București
acum

15°
joi

11°/16°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/20°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

15°
joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°