Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anchetă în cazul sinuciderii lui Gary Speed. Se zvoneşte despre un şantaj

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 29 noiembrie 2011 ·

Deşi nu sînt dubii asupra faptului că selecţionerul Ţării Galilor, Gary Speed, s-a sinucis, autorităţile au decis să deschidă astăzi o anchetă. Nimeni nu ştie, deocamdată, motivul gestului extrem făcut de fostul fotbalist.

"Vom face investigaţii complete înainte de a trece la audierea tuturor persoanelor care au avut de-a face cu Speed în ultimele lui ore de viaţă pentru a încerca să clarificăm situaţia. Deocamdată, nu există nici un indiciu care să conducă la motivul pentru care şi-a curmat viaţa", a declarat reprezentantul Institului de Medicină Legală din Warrington, Nicholas Rheinberg.

Speed, 42 de ani, a fost găsit de soţie, Chesire, spînzurat în garajul casei lor din Huntington în dimineaţa zilei de duminică, puţin după ora 7:00. N-avea nici probleme de sănătate, nici familiale sau de altă natură.

Cu o zi înainte, Gary Speed participase ca invitat la emisiunea Football Focus de pe BBC1, unde vorbise cu mult entuziasm despre eforturile sale de a reclădi reprezentativa Ţării Galilor şi despre o eventuală calificare la CM 2014.

În memoria fostului internaţional, jucător la Leeds United, Everton, Newcastle şi Bolton, Federaţia galeză intenţionează să organizeze un meci omagial.

85 de selecţii a adunat Speed în naţionala Ţării Galilor. El s-a retras din activitate în 2010 şi a fost decorat de Regina Elisabeta.

Printre speculaţiile publicaţiilor din Marea Britanie se vorbeşte despre posibile dezvăluiri legate de vaiţa extra conjugală, aşa cum s-a întîmplat în cazul lui Ryan Giggs.

Deşi nu sînt dubii asupra faptului că selecţionerul Ţării Galilor, Gary Speed, s-a sinucis, autorităţile au decis să deschidă astăzi o anchetă. Nimeni nu ştie, deocamdată, motivul gestului extrem făcut de fostul fotbalist. @N_P

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Temperaturi medii normale în partea a doua a primăverii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 47 minute
Temperaturile medii vor fi normale pentru această perioadă în partea a doua a primăverii. Anunțul a fost făcut de Administrația Națională de Meteorologie. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare la nivelul întregii țări la finalul lunii april

UPDATE - Explozie, auzită aproape de aeroportul Isfahan din Iran/ / Sistemele de apărare anti-aeriană, activate - presa de stat/ Oficial SUA: Israelul a lansat un atac în Iran - CNN / Reuters: Israelul a atacat Iranul, afirmă surse/ Drone, în zona Isfahan

News.ro acum o ora
O explozie a fost auzită în oraşul Ghahjaworstan din Iran, situat la nord-vest de oraşul Isfahan, potrivit agenţiei de ştiri iraniene semi-oficiale FARS, care citează surse locale, relatează CNN. Zborurile spre Teheran, Isfahan şi Shiraz sunt suspen

Un avion a aterizat de urgență la Timișoara, după o amenințare cu bombă. Cei 123 de pasageri au fost evacuați

Ziare.com acum 45 minute
A fost activat planul rosu de acțiune dupa ce a fost facuta o amenintare cu bomba la bordul unui avion, Aeronava a aterizat de urgenta pe Aeroportul Timisoara la miezul noptii, arată Opinia Timișoarei. Alerta a fost falsă. Conform sursei citate, avi

Taylor Swift a lansat un nou album, gata să doboare toate recordurile - VIDEO

News.ro acum 22 minute
Regina muzicii pop Taylor Swift a lansat vineri un nou album, al unsprezecelea opus al cântăreţei americane de muzică country devenită megastar global, care a doborât record după record. "Este vorba despre dragoste şi poezie... Noul album The Tortur

China a ordonat eliminarea WhatsApp şi Threads din App Store

News.ro acum 2 ore
Apple a trebuit să scoată din versiunea chineză a magazinului său de aplicaţii WhatsApp şi Threads, la cererea obligatorie a guvernului chinez. WhatsApp şi Threads, două dintre platformele sociale deţinute de Meta, nu mai sunt disponibile în mod ofi

Un avion militar s-a prăbuşit în sudul Rusiei

Mediafax acum 14 minute
Un avion s-a prăbuşit în districtul Krasnogvardeisky din regiunea Stavropol, a anunţat agenţia chineză Xinhua. Aceasta foloseşte o informaţie publicată de guvernatorul regional Vladimir Vladimirov pe Telegram. Şi alte surse ruseşti au confirmat info

Intrarea Bulgariei în zona euro ar putea fi amânată cu câteva luni dacă nu îndeplinește ținta de inflație

HotNews acum 47 minute
Dacă Bulgaria nu reuşeşte să îndeplinească ţintele de inflaţie ale Băncii Centrale Europene (BCE) în iunie, aderarea sa la zona euro, planificată în 2025, ar putea fi amânată cu luni de zile, a declarat joi guvernatorul băncii centrale a ţării, tran

Australia se teme de un război pe scară largă şi îşi îndeamnă cetăţenii să părăsească Israelul

Mediafax acum 2 ore
Australia îşi îndeamnă cetăţenii să părăsească Israelul de urgenţă. Anunţul a fost făcut după incidentele nocturne din Iran care par să fie un atac israelian asupra unor ţinte iraniene. Australienii avertozează că situaţia în regiune se poate deteri

Netflix a depăşit aşteptările privind utilizatorii, dar a ratat aşteptările referitoare la veniturile trimestriale

News.ro acum 2 ore
Netflix a depăşit joi aşteptările de pe Wall Street cu privire la noii clienţi, pentru al doilea trimestru consecutiv, dar a semnalat că surprizele pozitive s-ar putea încheia, prognozând o creştere a veniturilor uşor sub ţintele analiştilor, transm

Meta Platforms a lansat joi versiuni timpurii ale celui mai recent model de limbaj mare al său, Llama 3

News.ro acum o ora
Meta Platforms a lansat joi versiuni timpurii ale celui mai recent model de limbaj mare al său, Llama 3, şi un generator de imagini care actualizează imaginile în timp real, la solicitarea utilizatorilor, în timp ce se grăbeşte să ajungă din urmă li

Vremea

București
acum

10°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

10°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

vin.

4°/13°
sâm.

2°/16°
dum.

6°/16°
lun.

4°/6°