Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Salariul minim pe economie, motiv de disputa. Sindicatele se tem ca va fi stabilit, pentru 2010, un nivel mai mic de 705 lei pe luna

Publicat in HotNews, miercuri 9 septembrie 2009 ·

Salariul minim pe economie a ajuns, din nou, marul discordiei intre sindicate, patronate si Guvern. Sindicalistii se tem ca, anul viitor, nu va fi facuta majorarea pe care au cerut-o, patronatele ca va fi facuta majorarea ceruta de sindicate, iar Guvernul nu se pronunta. Cert este ca Executivul nu a stabilit nivelul salariului minim, asa cum s-a crezut in urma finalizarii proiectului Legii salarizarii unitare in sectorul bugetar.

Coeficientul 1 stabilit in proiectul de lege nu este similar cu cel minim pe economie, ci reprezinta venitul minim din sectorul bugetar, potrivit unei declaratii a ministrului finantelor, Gheorghe Pogea. In proiectul de lege, valoarea coeficientului de ierarhizare 1 este de 705 lei in 2010. Afirmatia ministrului a starnit o reactie negativa din partea sindicatelor care au participat la aproape toate discutiile privind elaborarea legii unice a salarizarii. Sindicalistii se tem ca salariul minim pe economie ar putea, in acest fel, sa fie stabilit la un nivel mai mic de 705 lei lunar.

Bogdan Hossu: Singura cerinta a noastra va fi caderea acestui Guvern

"Noi aveam o intelegere, iar aceasta intelegere a cazut", a declarat pentru HotNews.ro Bogdan Hossu, presedintele Cartel Alfa. Potrivit acestuia, in timpul negocierilor s-a discutat ca salariul minim pe economie sa fie echivalent cu acel coeficient 1. "Ideea de la care s-a plecat a fost raportul dintre salariul minim pe economie si salariul mediu", a precizat Hossu. Intr-adevar aceasta este una dintre ideile care au stat la baza elaborarii legii. "Guvernul a analizat posibilitatea reducerii polarizarii salariilor din sistemul bugetar avand ca tinta un raport dintre salariul mediu si salariul minim de 2 la 1", se arata intr-un comunicat al Guvernului, emis pe 20 august.

Acesta crede ca Executivul incearca sa "favorizeze grupuri de interese pe care le re

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Buzău: Peste 400 de membri ai filialei AUR Nehoiu au trecut la PNL / Ce i-a nemulţumit

News.ro acum 51 minute
Peste 400 de membri ai filialei AUR din oraşul Nehoiu, judeţul Buzău, au părăsit formaţiunea politică şi au migrat către PNL Buzău, filială condusă de fostul deputat Adrian Mocanu, nemulţumiţi că organizaţia nu a fost reprezentată pe lista de consil

Ginecolog prins luând mită 900 de lei pentru o cezariană

Mediafax acum 2 ore
DGA Giurgiu a prins, marţi, în flagrant un medic ginecolog din Spitalul Judeţean Giurgiu. Ginecologul a pretins şi primit 900 de lei de la aparţinătorul unei paciente, din care 700 lei pentru sine şi 200 lei pentru alte persoane de la secţia de gine

Avertismentul Amnesty International: Ordinea mondială realizată după 1945 este „pe punctul să se prăbușească”

HotNews acum 34 minute
Ordinea mondială construită după 1945 este „pe punctul să se prăbușească”, a avertizat Amnesty International, care și-a publicat miercuri raportul anual privind drepturile omului, cunoscutul ONG criticând atât Israelul și Statele Unite, cât și Rusia

EXCLUSIV DINAMO, miercuri, de la ora 21. Invitat Dănuț Lupu, fost jucător în „Ștefan cel Mare”, în prezent team-manager la ACS FC Dinamo

Gandul acum 50 minute
Miercuri, 24 aprilie, EXCLUSIV DINAMO, singura emisiune din spațiul media dedicată fanilor cluburilor din „Ștefan cel Mare”, își va consuma, cu începere de la ora 21, o nouă ediție. Dănuț Lupu, fost jucător în „Ștefan cel Mare”, înainte și după Revo

CSM discută astăzi propunerea de suspendare a judecătoarei din dosarul accidentului de la 2 Mai

Ziare.com acum 3 ore
Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii discută, miercuri, propunerea Inspecţiei Judiciare de suspendare din funcţie, până la finalizarea procedurilor disciplinare, a Ioanei Ancuţa Popoviciu, judecăto

Urme ale virusului gripei aviare H5N1 au fost găsite în lapte pasteurizat, în Statele Unite ale Americii

News.ro acum 2 ore
Urme ale virusului H5N1 au fost detectate în SUA în lapte de vacă pasteurizat, au anunţat marţi autorităţile americane, adăugând că este puţin probabil, totuşi, să existe un risc pentru sănătatea umană, relatează AFP. În urma unei vaste verificări n

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

G4Media acum 2 ore
Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o o

Preotul care a ţinut o slujbă de comemorare a lui Navalnîi a fost suspendat

Mediafax acum 32 minute
Preotul care a oficiat o slujbă de comemorare a fostului lider al opoziţiei ruse Alexei Navalnîi în luna martie a fost suspendat pentru trei ani. El urmează să îndeplinească sarcina de cititor de psalmi.

Atac cu rachete asupra oraşului Harkov: şase persoane au fost rănite, mai multe clădiri rezidenţiale au fost avariate

News.ro acum o ora
Rachete ruseşti au avariat clădiri rezidenţiale şi au rănit şase persoane în al doilea oraş ca mărime din Ucraina, Harkov, miercuri dimineaţă, a declarat guvernatorul Oleh Sînehubov pe Telegram, relatează Reuters. Atacul a avariat trei clădiri rezid

Vizita rară a unei delegaţii nord-coreene în Iran trezeşte îngrijorări

Adevarul acum o ora
După ce Coreea de Nord şi-a întărit legăturile militare cu Moscova în ultimele luni, o delegaţie oficială, condusă de un responsabil economic, a plecat luni spre Iran, într-o vizită rară, a anunţat miercuri agenţia de stat KCNA.

Vremea

București
acum

15°
mie.

8°/21°
joi

9°/23°
vin.

9°/19°
sâm.

9°/18°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/21°
joi

10°/23°
vin.

9°/14°
sâm.

6°/18°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

8°/16°
joi

4°/10°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

11°
mie.

8°/15°
joi

5°/11°
vin.

5°/17°
sâm.

6°/20°