Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Faţa sângeroasă a MAFIEI LEMNULUI: Protecţie de stat, bătăi, ameninţări cu moartea | VIDEO

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 26 noiembrie 2012 ·

Trecutul celui mai mare concesionar de păduri din România te înspăimântă: cei care l-au reclamat au fost bătuţi de mascaţi în propria lor casă. Un deputat din zonă vorbeşte de cea mai mare mafi e a pădurilor. Melles Elöd a tăiat munţi întregi şi are protecţie

Pe Valea Mureșului zeci de camioane încărcate până la refuz trec zilnic fără să le verifi ce nimeni. Dosarele penale în cazul lui Melles Elöd s-au prescris

Sursa: TRAIAN DELEANU

De două săptămâni, capii Ministerului Mediului refuză să răspundă întrebărilor EVZ legate de concesionarea a sute de mii de hectare de pădure de unul dintre cei dubioşi ingineri silvici din România. Melles Elöd pare o piesă într-o conspiraţie care transcende statul de drept.

„Nu avem încă un răspuns formulat”, este ultima replică venită de la Serviciul de Presă al ministerului, iar neoficial se ştie că există un ordin pe linie de partid, venit foarte de sus, pentru a nu se comenta nimic pe acest subiect. Dacă veţi citi cine este cu adevărat Melles Elöd şi veţi pune în balanţă faptul că instituţii de la cel mai înalt nivel îl acoperă, veţi înţelege mai bine proporţiile afacerilor cu lemn din România. Verestoy are un URMAŞ. Un mare tăietor de păduri a devenit STĂPÂNUL celei mai mari păduri din România, într-o AFACERE GIGANT a UDMR

Investigaţiile din trecut ale jurnaliştilor de la PRO TV au scos la iveală portretul sângeros al lui Melles Elöd, cel care a concesionat 165.000 ha de pădure în Defileul Mureşului, care mai administrează şi pădurile din Harghita şi acum a depus cerere la Ministerul Mediului pentru concesionarea întregii Rezervaţii Lacu Roşu-Bicaz.

Şeful Ocolului din Gheorgheni a îngăduit defrişările ilegale, a ameninţat subordonaţii, care l-au înregistrat cu reportofonul, iar pe cei care l-au reclamat i-a bătut la sânge sau i-a ameninţat cu moartea în propria lor casă.

Crime care s-au prescr

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șeful NATO, după discuţia cu Iohannis: România este esenţială pentru apărarea Flancului Estic şi s-a angajat să sprijine Ucraina

HotNews acum 2 ore
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, afirmă, după discuţia cu preşedintele Klaus Iohannis, că România este esenţială pentru apărarea Flancului Estic al Alianţei şi va continua să sprijine Ucraina. Jens Stoltenberg, secretarul general al NAT

Două copile de 13 ani, dispărute de acasă. Poliția cere ajutorul populației

Ziare.com acum o ora
Două fete de 13 ani, din judeţele Botoşani şi Argeş, sunt căutate, marţi seară, 16 aprilie, de poliţişti, după ce au dispărut de acasă. "Sunaţi la 112 dacă o vedeţi pe Maria! Poliţiştii botoşăneni efectuează verificări pentru localizarea unei minore

Un primar din Alba, găsit spânzurat

HotNews acum 2 ore
Primarul comunei Vinţu de Jos, Petru Ioan Barbu, a fost găsit spânzurat, marţi, într-o anexă a locuinţei sale, scrie Agerpres. Polițist criminalistFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea „La data de 16 aprilie 2024, în jurul orei 17.30, Inspectoratul de P

Gorghiu a trimis cereri de urmărire penală pentru Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu

Wall-Street.ro acum 5 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, i-a trimis procurorului general Alex Florenţa cererile de urmărire penală a lui Petre Roman şi Gelu-Voican Voiculescu, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. Potrivit unui comunicat al MJ transm

Handbal: Tatăl Cristinei Neagu a decedat; CSM Bucureşti: Strângem rândurile alături de căpitanul nostru!

News.ro acum 4 ore
Campioana CSM Bucureşti a transmis, marţi, un mesaj public de condoleanţe Cristinei Neagu, al cărei tată a decedat. ”Întregul club CSM Bucureşti este alături de Cristina Neagu în suferinţa provocată de pierderea celui care se mândrea mereu cu fiica

Alegerile prezidenţiale din Republica Moldova vor avea loc la 20 octombrie, concomitent cu referendumul pentru aderarea la UE / Ce arată sondajele

HotNews acum o ora
Alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, precum şi referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană (UE), iniţiat de şefa statului, Maia Sandu, vor fi organizate în aceeaşi zi, pe 20 octombrie 2024, a anunţat marţi preşedintele Parlamentului

DOLIU în lumea bisericii! A murit Părintele Ioachim, de la Cernica, la doar 49 de ani

Gandul acum o ora
Este doliu la Mănăstirea Cernica, după ce unul dintre cei mai iubiți preoți a murit la doar 49 de ani. Părintele ieromonah Ioachim Enea de la Mănăstirea Cernica a murit luni, 15 aprilie 2024. Acesta s-a născut la 20 februarie 1975, în localitatea Ce

Marcel Ciolacu, către românii din Qatar: Sunt ferm convins că în Qatar câştigaţi mult mai bine financiar decât aţi fi câştigat în România, în acest moment / Este evident că mi-aş dori să reveniţi în România - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a avut, marţi, o întâlnire cu românii stabiliţi în Qatar, cărora le-a transmis că este convins că în această ţară câştigă mult mai bine din punct de vedere financiar, decât ar câştiga în România, dar le-a transmis şi că îşi

Drone observate de militarii de la baza aeriană Kogălniceanu în apropierea aeroportului / A fost sesizat Parchetul Militar

HotNews acum 6 ore
Drone au fost observate de militarii Bazei Aeriene 57 Mihail Kogălniceanu, în cursul nopţii de luni, în apropierea aeroportului Mihail Kogălniceanu, au declarat pentru agenția News.ro reprezentanţii MApN, care au precizat că acestea erau probabil de

Ministerul Muncii: Legea care reformează sistemul de asistenţă socială a fost promulgată

Mediafax acum 3 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii, noua lege a presupus modificarea a şase acte normative. Aceasta va intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial. „Legea a fost gândită să îmbunătăţească protecţia beneficiarilor atât în pr

Vremea

București
acum

23°
mie.

13°/26°
joi

8°/13°
vin.

5°/17°
sâm.

9°/12°
Iasi
acum

14°
mie.

8°/14°
joi

5°/8°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/12°
Constanta
acum

18°
mie.

16°/21°
joi

9°/16°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/11°
Cluj-Napoca
acum

mie.

5°/8°
joi

4°/6°
vin.

1°/10°
sâm.

1°/12°
Timisoara
acum

mie.

6°/12°
joi

4°/10°
vin.

4°/13°
sâm.

3°/15°