Clasarea nu-mi aparţine. N-aş putea să văd lucrurile în aceşti termeni… Dar ce ştiu eu, membră a unui partid vechi, cu tradiţie, despre cum se mişcă popular partidele astăzi, nu-i aşa?

Chiar acum, când eu scriu rândurile acestea, se naşte un nou partid politic. Este, oare, câştigătoare formula "întâi fundaţie şi apoi partid"? Istoria va decide… Dar nu aş paria pe acele partide care s-au născut din declaraţii de reproş la adresa politicului şi din replici tăioase şi punere de mână pe inimă că fundaţia nu se face partid. Apreciez teribil reducerea la absurd practicată în Mişcarea Populară, care ne împarte în partide – cort, adică fără fundaţie (sic!) şi partide cu fundaţie. Eu aş mai adăuga şi o a treia categorie, respectând modelul, partide din fundaţii. Şi dacă tot am ajuns la baza partidelor, constat un laitmotiv, preluat de la PDL, acela al unor criterii de înregimentare în noul partid Mişcarea Populară, aduse şi ele în faţă, ca marcă distinctivă. Trebuie să spun că toate partidele au criterii de selecţie (care funcţionează mai prost uneori, dar există), deci până aici nimic nou. Vor fi primiţi şi foşti membri ai altor partide, dacă vor corespunde… Iarăşi nicio noutate. Vor fi un partid în care există democraţie internă reală. Ei aici ar fi ceva de comentat, că doar l-am urmărit recent pe Traian Băsescu la Pro Tv. Spunea acolo domnia sa că „nu se poate ocupa acum” de Mişcarea Populară, dar când va încheia mandatul de preşedinte, va avea tot timpul din lume pentru viitorul partid – fundaţie. Aşadar, democraţia internă va avea un nume frumos şi o viaţă scurtă. Însă n-aş vrea să cantonez discuţia strict aici, ci s-o duc un pic şi spre percepţia publică şi modul în care este primit şi acceptat în 2013, în România, un nou partid. Cât de popular şi pe gustul maselor este un astfel de partid şi, mai ales, ce ar fi el fără „locomotive” care să-l propulseze în sondaje