Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fără autorizaţii de construcţie în Poiană

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 12 august 2008 ·

După ce în primăvară au dat undă verde eliberării de autorizaţii de construcţie şi certificate de urbanism în Poiana Braşov, autorităţile locale braşovene au revenit asupra deciziei. Sursa: Ovidiu Eftimie

Motivul: canalul de colectare a apelor menajere din staţiune nu a fost finalizat, deşi compania Apa Braşov promisese că lucrările vor fi finalizate în această vară.

Amenzi de 10.000 de lei pentru dezvoltatorii imobiliari

Interdicţia instaurată în 2005 a fost ridicată în primăvară, ca urmare a promisiunilor Apa Braşov, care a anunţat că noul canal colector va fi gata în cursul acestei veri. „Am dat liber în primăvară la autorizaţii şi certificate de urbanism pentru că, de obicei, obţinerea acestor acte durează ceva timp, şi astfel cei ce vor să construiască acolo să aibă totul în regulă în momentul în care va fi dat în folosinţă noul canal colector. Oricum, autorizaţia finală va fi dată numai după ce se rezolvă problema canalizării“, explică primarul George Scripcaru.

Potrivit reprezentanţilor administraţiei locale, cei care au deja autorizaţii pot să continue lucrările fără nicio problemă. „Firma care execută lucrările, Tehal, a anunţat din nou că întârzie. Primarul i-a chemat pe şefii firmei la Braşov, ca să primească un termen sigur. Până atunci, probabil că vom menţine interdicţia“, spune Sorin Toarcea, purtător de cuvânt al Primăriei Braşov.

Pe de altă parte, administraţia locală din Braşov a amendat şi o serie de dezvoltatori imobiliari care construiesc ansambluri rezidenţiale în apropiere de drumul spre Poiana Braşov. Firmele ce construiesc în zonă au primit amenzi în valoare de 10.000 de lei din cauză că nu şi-au pus la punct instalaţiile de colectare a apelor pluviale.

După ce, în 2004, staţiunea Poiana Braşov a ajuns la „suprasaturaţie“ în ceea ce priveşte construcţiile, compania

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Imagini din dronă cu Rafinăria Petromidia Năvodari după explozie! (GALETRIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
O explozie neurmată de incendiu a avut loc în această dimineață la Rafinăria Petromidia, cu degajări foarte mari de fum. Potrivit IGSU, la nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea resurselor

MApN: Elemente ale unei posibile drone, identificate în Insula Mare a Brăilei

Mediafax acum 47 minute
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a transmis, vineri, că elemente ale unei posibile drone au fost identificate în Insula Mare a Brăilei. Informaţiile vin după imaginile filmate de localnici. Potrivit MApN, joi seara au fost identificate fragmente

Președintele Klaus Iohannis „România va rămâne profund implicată în procesul de adaptare permanentă a NATO“

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri, 29 martie 2024, un mesaj cu prilejul aniversării a 20 de ani de la aderarea României la NATO. Astăzi, România celebrează 20 de ani de la aderarea la Alianța Tratatului Atlanticului de Nord. C

Un copac a căzut peste o mașină aflată în mers. Trei copii au ajuns la spital

HotNews acum 2 ore
Un copac a căzut peste o mașină care se deplasa pe raza localității Mureşenii Bârgăului, din Bistriţa-Năsăud, conform News.ro. În autoturism se aflau șapte persoane, dintre care cinci copii. Pompierii Smurd, ambulantaFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.

Autorităţile moldoveneşti anunţă că trei explozii au avut loc în apropierea graniţei cu Ucraina

Mediafax acum o ora
Autorităţile din Republica Moldova spun că trei explozii puternice au fost auzite în apropierea graniţei cu Ucraina. Exploziile s-au produs în noaptea de joi spre vineri. Nu au fost intrări neautorizate în spaţiul aerian moldovenesc, au mai transmis

Inspector din cadrul ITM Buzău, reținut pentru luare de mită. A primit gratuit combustibil de la o societate pe care o verifica după un accident de muncă mortal

HotNews acum 59 minute
Inspectorul a emis un verdict favorabil societățiile pe care o controla în urma anchetei deschise după moartea unui angajat la o exploatație forestieră în vara lui 2023. La schimb, el a alimentat gratuit cu carburant de la un alt punct de lucru al s

Temperaturi mai ridicate decât cele specifice lunii aprilie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 2 ore
Temperaturile medii ale lunii aprilie vor fi ușor mai ridicate decât cele normale, potrivit prognozei pentru perioada 1 – 29 aprilie, transmisă de meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Săptămâna 1 – 8 aprilie Valorile termice

Un microbuz s-a răsturnat în județul Suceava: Cinci persoane au fost transportate la spital

HotNews acum 3 ore
​Un microbuz în care se aflau șase persoane s-a răsturnat vineri în localitatea Prisaca Dornei din județul Suceava. Potrivit ISU Suceava, cinci dintre pasageri au suferit diverse traumatisme și au fost transportate la spital pentru a primi îngrijiri

Ciolacu: Vă asigur că avem un plan pentru ca, până la sfârşitul anului, să avem o aderare completă la Schengen, inclusiv terestru / Trebuie însă ca interesul naţional să primeze în faţa orgoliilor politice, nnimic nu se poate construi atunci când este haos

News.ro acum 16 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la inaugurarea noului terminal al Aeroportului Timişoara, că dă asigurări că că avem un plan pentru ca, până la sfârşitul anului, să avem o aderare completă la Schengen, inclusiv terestru, dar, pentru ca

În weekend România trece la ora de vară! Când se dă ceasul cu o oră înainte

Ziua Constanta acum 2 ore
România trece la ora de vară în acest weekend, moment în care ceasurile românilor vor fi date înainte cu o oră. Astfel, în noaptea de 30 spre 31 martie 2024 ora 03:00 va deveni ora 04:00.31 martie, ultima duminică a lunii va fi cea mai scurtă zi a a

Vremea

București
acum

21°
vin.

11°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

17°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/24°
dum.

11°/25°
lun.

14°/26°
Constanta
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

10°/19°
sâm.

11°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale