Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De infarct!

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 10 februarie 2008 ·

Mergea şi Tecău au pierdut ieri la dublu, însă după 4 ore şi după ce au revenit de la 0-2 la seturi. Cu un scor general, 2-0 pentru francezi, care atîrna ca o piatră de moară, ai noştri au sperat şi au crezut ieri în Florin Mergea şi Horia Tecău. Dublul care anul trecut, la Clermont-Ferrand, îi învingea pe Clement şi Llodra la capătul unui meci fantastic, 11-9 în decisiv. Acum, lucrurile s-au şi asemănat, dar au şi diferit. Şi de data aceasta, francezii au cîştigat primul set, 6-3, după ce au reuşit două break-uri, ambele pe serviciul lui Tecău. Apoi l-au smuls şi pe al doilea, 6-4, deşi pînă la 5-4 se mersese cap la cap. Şi tot Horia a fost cel care şi-a cedat serviciul. De altfel, el a început mai greu meciul, a greşit mai mult, iar experimentaţii Clement şi Llodra au simţit şi l-au jucat mai mult.

Părea aproape imposibil să se mai schimbe ceva. Totuşi, actul al treilea a arătat un dublu al României mult mai omogen. Mergea a adus sclipirea, ineditul, soluţia neaşteptată, iar Tecău a început să-şi intre tot mai bine în mînă şi la serviciu, şi la voleu, şi la retur. Consecinţa: un act adjudecat la tie-break, 8-6, care a făcut să explodeze Sala Transilvania. Brusc şi publicul a schimbat registrul, împingîndu-i pe români de la spate, aplaudîndu-le reuşitele şi încurajîndu-i în momentele dificile.

Franţa s-a bazat în continuare aproape pe un singur jucător, Llodra, killer-ul de serviciu, care a fost teribil de constant la prima lovitură, dar şi în rest. Clement a scăzut mult nivelul, devenind veriga slabă. Cu ai noştri tot mai hotărîţi, setul patru le-a revenit, 6-3. În decisiv însă, nu s-a mai repetat istoria de la Clermont-Ferrand 2007. Românii au ratat o minge de break, apoi au pierdut serviciul la 0. În final, şi meciul, 2-6, dar după o luptă fantastică şi exact 4 ore şi 6 minute.

România e învinsă din nou în Grupa Mondială. Urmează, scenar

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Formula 1: Max Verstappen, victorie în cursa sprint din cadrul MP al Chinei

HotNews acum 10 minute
Max Verstappen (Red Bull) a câștigat cursa sprint din cadrul Marelui Premiu de Formula 1 al Chinei, disputată sâmbătă pe circuitul din Shanghai. Max VerstappenFoto: Otto Moretti/IPA Sport/ipa-age / Shutterstock Editorial / Profimedia Max Verstappen

Accident grav pe pe DN 79. Pieton lovit mortal de un camion, circulație blocată

Press Alert acum 50 minute
Foto: Arhivă Accident grav de circulație, sâmbătă dimineața, pe DN 79, șoseaua care leagă Aradul de Oradea. Un pieton a fost lovit mortal de un camion pe raza localității Șimand, județul Arad. Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers

Explozii la o bază militară a Forţelor de Mobilizare Populară, la sud de Bagdad - Cel puţin trei persoane au fost rănite - CNN

News.ro acum 2 ore
Cel puţin trei membri ai Unităţilor de Mobilizare Populară sau PMU susţinute de Iran – numite şi Forţe de Mobilizare Populară sau PMF – au fost răniţi în urma a „cinci explozii” la o bază militară la sud de Bagdad, a declarat sâmbătă Muhannad al-Ana

Coreea de Nord a testat un focos de rachete de croazieră şi a testat noua sa rachetă antiaeriană, conform agenţiei de presă oficiale KCNA

News.ro acum 2 ore
Coreea de Nord a testat vineri un focos de rachete de croazieră şi a testat noua sa rachetă antiaeriană în Marea de Vest, a anunţat sâmbătă agenţia de presă KCNA, citată de Reuters.

Guvernul olandez ar putea să nu mai folosească Facebook. De ce se tem batavii

Mediafax acum o ora
Guvernul olandez a declarat vineri că ar putea fi obligat să nu mai folosească Facebook, după un avertisment al autorităţii olandeze de reglementare în materie de confidenţialitate cu privire la Meta. Autoritatea olandeză pentru protecţia datelor (D

Zelenski le bate iar obrazul partenerilor: Avem nevoie de decizii. Doar suficiente sisteme de apărare aeriană şi avioane de luptă pot alunga aviaţia rusă

Ziare.com acum 46 minute
Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski a declarat că anul acesta nu poate fi doar un an de discuţii, ţara sa având nevoie de decizii ale partenerilor săi. El a argumentat că doar suficiente sisteme de apărare aeriană şi avioane de luptă pot alunga

Cod galben de ceaţă şi polei în mai multe localităţi din 8 judeţe

Mediafax acum o ora
Zonele vizate până la ora 9.00 sunt: Judeţul Sălaj: Gâlgău, Ileanda, Poiana Blenchii, Rus Judeţul Cluj: Cluj-Napoca, Turda, Câmpia Turzii, Gherla, Apahida, Viişoara, Mihai Viteazu, Tritenii de Jos, Căşeiu, Cojocna, Ceanu Mare, Bonţida, Iclod, Luna,

Bărbatul care şi-a dat foc în faţa tribunalului unde are loc procesul lui Trump a murit

Mediafax acum 27 minute
Maxwell Azzarello a fost declarat decedat în spital. Nu a fost precizată ora decesului. Azzarello, în vârstă de 30 de ani, din St Augustine, Florida, a aruncat în aer broşuri cu teorii ale conspiraţiei înainte de a-şi da foc într-o zonă de protest d

Farul a distrus-o pe CFR Cluj, 5-1. Echipa lui Gică Hagi a urcat pe locul doi în clasament

Gandul acum 50 minute
Farul a învins pe CFR Cluj, 5-1, în etapa a cincea din play-off-ul Superligii și echipa lui Gică Hagi a ajuns pe locul doi al clasamentului. Golurile au fost marcate de Louis Munteanu (22), Ionuţ Cojocaru (51, 78), Constantin Grameni (67) şi Cristia

Cancelarul german afirmă că războiul din Ucraina ar putea continua mai mulți ani

Ziare.com acum 9 ore
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei crede că războiul din Ucraina ar putea continua timp de mai mulţi ani, poate chiar cinci ani, a declarat el în cadrul unui eveniment din oraşul german Chemnitz, relatează dpa. Nimeni nu ar putea spune dacă acest răz

Vremea

București
acum

sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

7°/16°
mar.

9°/14°
Iasi
acum

sâm.

5°/15°
dum.

7°/14°
lun.

5°/10°
mar.

3°/13°
Constanta
acum

sâm.

8°/11°
dum.

8°/15°
lun.

9°/16°
mar.

12°/13°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-0°/13°
dum.

3°/14°
lun.

4°/8°
mar.

2°/12°
Timisoara
acum

sâm.

2°/15°
dum.

5°/15°
lun.

5°/13°
mar.

4°/10°