Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noua directiva europeana: Statul va trebui sa faca platile catre companii, pentru furnizarea de bunuri si servicii, in maximum 30 de zile

Publicat in HotNews, miercuri 20 octombrie 2010 ·

Parlamentul European a votat miercuri, 20 octombrie, acordul la care s-a ajuns cu Consiliul privind stabilirea unui termen de 30 de zile pentru efectuarea platilor catre companii, pentru bunuri sau servicii furnizate. Statele membre au doi ani la dispozitie pentru a pune in aplicare noile reguli, insa "din ianuarie, statele membre ar trebui sa inceapa transpunerea in legislatia nationala," a declarat Barbara Weiler raportoarea Parlamentului European pentru acest proiect legislativ - potrivit unui comunicat de presa al PE.

Acordul mai trebuie sa fie adoptat in mod formal de catre Consiliu. Noua directiva va intra in vigoare la 20 de zile dupa publicarea in Jurnalul Oficial al Comunitatii Europene.

Noile reguli trebuie sa asigure ca intreprinderile europene mici si mijlocii nu vor mai avea probleme financiare din cauza intarzierii platilor din partea autoritatilor publice sau a altor companii, mai arata comunicatul citat.

Ca regula generala, termenul atat pentru sectorul public cat si pentru cel privat pentru efectuarea platii pentru bunuri sau servicii furnizate va fi de acum inainte de 30 de zile. Negociatorii PE au vizat evitarea vidului legislativ si asigurarea faptului ca derogarile de la termenul general sunt acceptate numai in conditii speciale.

In ceea ce priveste tranzactiile intre companii, termenul general de efectuare a platii este de 30 de zile, atata timp cat nimic altceva nu este stipulat in contract. Daca ambele parti sunt de acord, termenul poate fi prelungit pana la 60 de zile. Perioada poate fi extinsa chiar mai mult fata de termenul de 60 de zile, daca acordul dintre creditor si debitor este "convenit in mod expres" si daca prelungirea termenului nu este "foarte injusta" fata de creditor.

Citeste mai multe informatii aici. Parlamentul European a votat miercuri, 20 octombrie, acordul la care s-a ajun

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident în Bragadiru: un motociclist a lovit mortal un pieton

HotNews acum 36 minute
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seară, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a lovit un pieton. 112Foto: Agerpres Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, citat de Agerpres, în urma impactu

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

Rusia acuză Armenia că încearcă să rupă legăturile cu Moscova

HotNews acum 21 minute
Rusia a acuzat joi Armenia că încearcă să rupă legăturile din ce în ce mai fragile între cele două ţări, într-un moment în care Erevanul pune şi mai mult sub semnul întrebării rolul Moscovei de garant al securităţii regionale, relatează AFP și Agerp

MAE lansează campania „Born in NATO”

Mediafax acum o ora
Evenimentul de lansare a campaniei a fost găzduit de Colegiul Naţional „Sfântul Sava“ din Bucureşti şi s-a desfăşurat în prezenţa ministrului afacerilor externe Luminiţa Odobescu, a ambasadorului Statelor Unite în România, Kathleen Ann Kavalec, a co

Adrian Câciu spune că nu e mulţumit de câţi bani s-au cheltuit din PNRR: România a primit 33% din banii alocaţi în PNRR şi 20% din banii primiţi i-am cheltuit / Şedinţă de analiză, pe 15 aprilie, la Guvern

News.ro acum o ora
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu a declarat joi că nu e mulţumit de câţi bani s-au cheltuit din PNRR, el precizând că România a primit 33% din banii alocaţi în PNRR şi 20% din banii primiţi i-am cheltuit. 9,45 de miliard

Ce a pățit asistenta de la maternitatea Ploiești care a încurcat doi bebeluși la externare. Greșeala, descoperită de una dintre mame

Ziare.com acum 3 ore
Comisia de disciplină care anchetează cazul fetiţelor încurcate la externarea din Secţia de Obstetrică Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti a dispus măsuri faţă de o asistentă, a precizat joi, 28 martie, pentru Agerpres, manag

Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare în largul Crimeei

HotNews acum 3 ore
Un avion militar rusesc s-a prăbușit joi în mare, în largul portului Sevastopol din Crimeea, a declarat guvernatorul regiunii ocupate de Rusia, citat de Reuters. Avion de luptă Suhoi Su-35Foto: RIA Novosti / Sputnik / Profimedia Autoritățile au anun

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Ministrul Transporturilor: România are, de astăzi, peste 1.091 km de autostradă şi de drum expres în circulaţie

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunţat că ţara noastră are, de astăzi, peste 1.091 km de autostradă şi de drum expres în circulaţie, iar în prezent sunt implementate - proiectare şi execuţie contracte pentru construirea altor 729 km de

Cătălin Cîrstoiu: O să îmi iau concediu pe perioada campaniei electorale / Nu cred că bucureştenii vor un primar ca Nicuşor Dan. Ca Piedone, nici atât

HotNews acum o ora
Candidatul comun al PSD şi PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, consideră că bucureştenii „nu îşi doresc un primar ca Nicuşor Dan”, ci un primar „echilibrat, care să dea sănătate oraşului”. El a precizat că îşi va lua concediu din funcţia de

Vremea

București
acum

15°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/26°
Iasi
acum

14°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

14°
joi

8°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

8°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

14°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale