Traian Grancsea, în vârstă de 107 ani, a fost deportat în Transnistria în anul 1941. În exil a pierdut aproape totul: familia, aurul şi speranţa. Datele oficiale spun că, alături de el, Mareşalul Antonescu a deportat alte 25.000 de persoane de etnie romă, dintre care şi-au pierdut viaţa 11.000, majoritatea copii.

Bătrânul născut în 1905, chiar în ziua de Crăciun, are ochi albaştri, senini, o barbă mare, iar în colţul gurii, o ţigară a luat locul pipei de lemn, din care trăgea cu sete în tinereţe. „A fost greu, doamnă. A fost foarte greu", îşi începe bătrânul povestea. Mărturisirea lui, spusă la ceas de seară, pe o bancă din Porumbacu de Jos, curge greu, printre lacrimi şi amintiri. În 1941, nu locuia în judeţul Sibiu, ci în Viştea, Braşov. Era un tânăr cu toată viaţa înainte, avea o soţie, doi copii mici, făcea cazane şi covate de fier şi era unul din liderii comunităţii ţigăneşti. Într-o noapte, el şi familia lui s-au trezit cu soldaţii peste ei, au strâns corturile, s-au urcat în căruţe şi au plecat în pribegia grea, către Transnistria.

„Ne-au dus vreo 3-4 luni, pe jos, cu căruţele", istoriseşte Traian Grancsea povestea exilului care i-a decimat familia şi i-a schimbat viaţa definitiv. După luni de zile pe drum, au ajuns în zona transnistreană, iar bătrânul de acum îşi aminteşte cum a săpat bordeie în pământ pentru tot neamul cărat în pribegie. „Am făcut uşă de salcie bordeiului, am cioplit-o, dar pe urmă soldaţii au luat-o şi au pus-o pe foc, nu te mint", povesteşte Traian Grancsea.

Ţiganii au pierdut în pribegie tot. Soldaţii le-au luat cai, căruţe, argint şi aur. Promisiunea unei vieţi mai bune, în schimbul aurului moştenit de la străbuni, nu s-a împlinit niciodată. „Am dat destul aur, necontenit, numai să scăpăm. Şi n-am scăpat", spune bătrânul cu amărăciune.

Dincolo de avuţii, însă, pribegia le-a răpit famiile. Din cei cu care a plecat l