Bulgarul a semnat contractul cu Steaua şi va lua aproape 500.000 de euro într-un an şi jumătate. Noul stelist va juca fundaş central, în locul tînărului adus astă-vară de la Chiajna, care fie devine mijlocaş, fie pleacă în Ucraina
Steaua a pus mîna pe Valentin Iliev, unul dintre apărătorii cel mai bine cotaţi din România! Bulgarul de 30 de ani a semnat ieri după-amiază cu roş-albaştrii, la cîteva zile după ce obţinuse la comisiile LPF rezilierea contractului său cu Universitatea Craiova. Fiindcă a venit liber, ia 250.000 de euro acum, plus cîte 10.000 de euro lunar în următoarele 18 luni, cît durează înţelegerea sa cu roş-albaştrii.
Aglomeraţie
Iliev e al 4-lea fundaş central foarte bun din lotul lui Lăcătuş. Existau deja Gardoş, Galamaz şi Geraldo. Primii doi sînt internaţionali români, în vreme ce portughezul a fost titular de bază în prima parte a sezonului şi a jucat tot timpul fără greşeală. Şi şi-a păstrat forma bună şi în amicalele din iarna asta. Cum va decide antrenorul?
Mijlocaş sau "ucrainean"!
Realitatea e că Lăcă va avea de ales doi stoperi din numai trei opţiuni: Galamaz, Geraldo şi Iliev. Gardoş a fost folosit de cîteva ori ca mijlocaş defensiv şi a dat un randament excelent în acea poziţie, aşa că roş-albaştrii oricum erau atraşi de ideea de a-l reprofila. Dar a mai apărut şi o variantă-surpriză: presa din Ucraina scrie că Juande Ramos, antrenorul lui Dnepr Dnepropetrovsk, l-a urmărit pe tînărul Stelei şi ar dori să-l achiziţioneze. Ucrainenii avansează şi o posibilă ofertă a lui Dnepr, de 4 milioane de euro. Suma e de 20 de ori mai mare decît cea pentru care Steaua l-a luat pe Florin acum şase luni de la Chiajna!
Acum a ştiut şi Duckadam!
Preşedintele Stelei a aflat de la patron că Iliev a dorit în Ghencea, acum cîteva zile, în timpul unei emisiuni TV. Duckadam a ştiut de data asta