Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Corespondenţă din Johannesburg: Nelson Mandela, funeralii într-un oraş blocat de trafic şi ploaie şi printre scandări tribale - FOTO

Sud-africanii l-au comemorat, marţi, pe Nelson Mandela, în cadrul unuei ceremonii desfăşurate pe stadionul FNB, devenit un templu sacru, unde liderul african s-a adresat pentru ultima oară poporului său, la finalul Campionatului Mondial de Fotbal din 2010.

Peste 90 de şefi de state, de guvern şi lideri politici importanţi ai lumii actuale au asistat la eveniment, alături de prieteni şi membri ai familiei lui Nelson Mandela şi de peste 60.000 de simpli cetăţeni care au înfruntat o vreme potrivnică şi s-au aşezat în tribune. Cele aproximativ 90.000 scaune ale stadionului au fost ocupate în proporţie de 70 la sută în pofida ploii torenţiale care a căzut neîncetat pe toată durata desfăşurării ceremoniei.

Johannesburg-ul a fost blocat încă de la primele ore ale dimineţii . Coloanele oficiale şi participanţii au rămas minute în şir prizonieri în trafic din cauza numărului mare de turisme, maşini oficiale, autocare. Pe unele clădiri erau afişate bannere imese cu chipul lui Nelson Mandela, iar din unele maşini erau fluturate steaguri, afişe şi eşarfe care aveau pe ele acelaşi chip. Grupurile de sud-africani care se îndreptatu organizat către stadion mergeau într-o semi-alergare uşoară, în pas ritmat şi scandau îndemnuri tribale. Peste tot întâlneai tricouri inscripţionate cu aceeaşi imagine familiară şi sloganuri "Mandela, simbolul luptei noastre", "Mandela, tatăl unei naţiuni".

Din cauza afluxului mare de oameni şi maşini, ceremonia a început cu o oră întârziere, atunci când la stadion au ajuns majoritatea personalităţilor invitate. Printre participanţi s-au remarcat Barack Obama, Bill şi Hilary Clinton, George W. Bush, James Cameron, Tony Blair, Francois Hollande, Jose Manuel Barroso, Raul Castro. Printre persoanele invitate la ceremonie s-au aflat şi fostul preşedinte al României Emil Constantinescu şi premierul Victor Ponta. Aceştia s-au salutat cu

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tragedie la Craiova: Un mort și patru răniți după o explozie violentă într-un bloc. O parte din imobil s-a prăbușit

Ziare.com acum 6 ore
O femeie, în vârstă de 52 de ani, a murit, iar alte patru persoane au fost rănite, după ce o explozie, neurmată de incendiu, s-a produs, miercuri seară, 17 aprilie, într-un bloc din municipiul Craiova, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie. "În u

Ucraineanul Lunin răsplăteşte încrederea lui Ancelotti şi o duce pe Real Madrid în semifinalele Ligii Campionilor

Mediafax acum 4 ore
Manchester City – Real Madrid 4-5 (1-1 după 90 de minute, 3-4 la penalty-uri) Trupa lui Ancelotti a marcat repede, prin Rodrygo, după o fază construită în flancul drept prin trei pase. Brazilianul a marcat la a doua încercare, deschizând scorul în m

Corvinul Hunedoara furnizează surpriza sezonului în Cupa României, calificându-se în finală

Press Alert acum 8 ore
Echipa de liga secundă Corvinul Hunedoara s-a calificat miercuri în finala Cupei României. Hunedorenii au învins în semifinală pe FC Voluntari cu 3-1. Aceștia vor întâlni în finală câștigătoarea celeilalte semifinale dintre Oțelul Galați și Universi

Inundații Dubai: MAE anunță că două grupuri de români sunt blocate pe Aeroportul din Dubai

Wall-Street.ro acum 11 ore
Două grupuri de cetăţeni români, ale căror curse aeriene au fost anulate, sunt blocate pe Aeroportul Internaţional Dubai, în contextul fenomenelor meteorologice extreme care afectează teritoriul Emiratelor Arabe Unite, informează MAE, potrivit Agerp

Emisiunile zilei de joi, 18 aprilie 2024

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Corpul de Control al ministrului Sănătăţii, concluzii preliminare după controlul de la Spitalul Sf. Pantelimon: Sesizările au la bază o comunicare defectuoasă / Controlul a vizat doar activitatea administrativă

News.ro acum 12 ore
Corpul de Control al ministrului Sănătăţii a transmis, miercuri, concluzii preliminare după controlul de la Spitalul Sf. Pantelimon, unde s-au făcut acuzaţii referitoare la mai multe decese cauzate de administrarea defectuoasă a unui medicament în S

Marcel Ciolacu: Cătălin Cîrstoiu să facă o conferinţă să răspundă la acuzaţii

Mediafax acum 10 ore
„Nu riscăm nimic, nu şi-a depus candidatura”, spune Ciolacu. „În momentul de faţă, eu cred că abordarea cea mai corectă, după ce decizia coaliţiei a fost ca dl. Cîrstoiu să fie candidatul comun, este ca dl. doctor Cătălin Cîrstoiu să facă o conferin

VIDEO „Unchiule, mă asculți?” O femeie din Brazilia s-a dus cu un mort la bancă în încercarea a obține un împrumut

HotNews acum 6 ore
O femeie din Brazilia a adus un bărbat de 68 de ani într-un scaun cu rotile la bancă și a încercat să-l facă să semneze pentru un împrumut, dar acesta era mort de câteva ore, a declarat miercuri poliția braziliană, relatează Reuters. Banca BraziliaF

Ministerul Energiei: Susţinem proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni în România, ca parte integrantă din strategia de dezvoltare şi consolidare energetică a României

News.ro acum 8 ore
Oficialii Ministerului Energiei au transmis, miercuri seară, că susţin proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni în România, ca parte integrantă din strategia de dezvoltare şi consolidare energetică a României. Reacţia vine după acuzaţii po

Iohannis, la Consiliul European: trebuie să intensificăm şi să urgentăm eforturile coordonate, la nivel european, pe palierul de sprijin militar pentru Ucraina

News.ro acum 9 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, înaintea reuniunii extraordinare a Consiliului European, miercuri la Bruxelles, că trebuie intensificate şi urgentate eforturile coordonate la nivel european „pe palierul de sprijin militar” pentru Ucraina. „Di

Vremea

București
acum

joi

8°/13°
vin.

7°/16°
sâm.

7°/17°
dum.

9°/18°
Iasi
acum

joi

6°/8°
vin.

4°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/15°
Constanta
acum

joi

9°/14°
vin.

7°/11°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/7°
vin.

1°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
Timisoara
acum

joi

7°/12°
vin.

3°/14°
sâm.

4°/15°
dum.

7°/15°