Constantin Biriș are 92 de ani. A rămas orfan de mic, a trăit de pe o zi pe alta, a trecut prin al Doilea Război Mondial ca soldat, dar reușește să-și spună povestea cu mult haz. Mai ales istorioarele lui din război sunt pline de scene care-l fac să râdă și acum. În unele momente ai impresia că povestea omului aduce, oarecum, cu cea a soldatului Svejk din romanul lui Jaroslav Hasek.
1 /.
A trecut prin război fără să tragă niciun foc de armă. Deşi a fost pe frontul sovietic n-a fost vreodată în pericol să moară de foame, doar de frig, iar în retragerea din Moldova a reuşit să facă adevărate afaceri. A „fentat” frontul de vest prin dezertări repetate. A scăpat din război la fel de sărac cum a intrat, dar fericit că n-a fost nevoit să facă rău nimănui.
„Nu că m-o fost frică n-am luptat. Da, în viaţă, dacă rău faci, rău primeşti înapoi. Io de când am plecat pă front am zâs că mai bine mor decât să iau eu puşca să puşc pă careva. Mă gândeam că şi rusu’, şi neamţu’ aveau o mamă, o nevastă, un copil…”, se justifică bătrânul, de la bun început.
Slugă la înstăriţi
Constantin Biriş a rămas orfan încă de când avea doar trei luni. Tatăl lui, plutonier major de jandarmi la Vulcan, făcuse o aprindere de plămâni şi s-a stins la doar 34 de ani. Rămasă singură, mama şi-a luat cei patru prunci şi s-a întors acasă, în satul hunedorean Bobâlna. De una singură n-a putut să-i ţină pe toţi. Constantin a ajuns astfel în grija unei mătuşi.
De la nouă ani, la fel ca ceilalţi fraţi ai lui, a fost nevoit să muncească pentru a supravieţui: „Am mers fiecare slugi în casă la oamenii mai înstăriţi. Lucram pentru mâncare şi pentru haine”.
Evadarea de la Stalingrad
A venit apoi înrolarea în Armata Română şi trimiterea lui pe front. „Eu am fost recrutat în 1942, mai târzâu ca ăilalţ’. Am ajuns la Stalingrad. Pă noi, ăştia nou-veniţ’, voiau să ne bage ca întărir
