Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Andrei Plăcintă, condamnat la 4 ani şi jumătate de închisoare, s-a predat poliţiei din Timişoara

Publicat in Adevarul, marți 5 noiembrie 2013 ·

Fiul fostului senator Sorina Plăcintă a fost condamnat definitiv luni seara la patru ani şi jumătate de închisoare cu executare, pentru tentativă de omor şi ultraj. Decizia a fost luată de magistraţii Curţii Supreme şi este definitivă.

Tânărul se afla la Timişoara, unde lucrează tatăl său, când a aflat sentinţa Curţii Supreme. Marţi dimineaţa, la ora 9.00, Andrei Plăcintă s-a prezentat la cea mai apropiată secţie de poliţie pentru a se pune la dispoziţia autorităţilor.

În luna iunie 2011, Andrei Plăcintă a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor calificat, tâlhărie, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, în legătură cu incidentul din 6 decembrie, când şi-a agresat prietena.

Procurorii au stabilit că, în seara zilei de 6 decembrie 2010, pe strada Berzei din Capitală, pe fondul unor neînţelegeri cu prietena sa, Andrei Plăcintă a lovit-o pe aceasta şi a deposedat-o de un telefon mobil, iar ulterior s-a urcat cu picioarele pe capota şi plafonul autoturismului tinerei, pe care l-a deteriorat, îndoind capota şi spărgând luneta.

În momentul în care în apărarea fetei au intervenit doi bărbaţi, Andrei Plăcintă, aflat la volanul unui autoturism marca Renault, s-a urcat de mai multe ori cu maşina pe trotuar, cu intenţia vădită de a-i lovi. În aceste condiţii, în timp ce încerca să se ţină cu mâinile de capota maşinii, unul dintre bărbaţi a căzut în faţa autoturismului, iar Andrei Plăcintă, prin manevre succesive în faţă şi în spate, a trecut peste el, provocându-i mai multe leziuni traumatice care au determinat internarea la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti şi au necesitat, pentru vindecare, 40-45 de zile de îngrijiri medicale.

Citeşte şi:

Andrei Plăcintă, fiul fostei s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Formula 1: Max Verstappen, victorie în cursa sprint din cadrul MP al Chinei

HotNews acum 8 minute
Max Verstappen (Red Bull) a câștigat cursa sprint din cadrul Marelui Premiu de Formula 1 al Chinei, disputată sâmbătă pe circuitul din Shanghai. Max VerstappenFoto: Otto Moretti/IPA Sport/ipa-age / Shutterstock Editorial / Profimedia Max Verstappen

Accident grav pe pe DN 79. Pieton lovit mortal de un camion, circulație blocată

Press Alert acum 48 minute
Foto: Arhivă Accident grav de circulație, sâmbătă dimineața, pe DN 79, șoseaua care leagă Aradul de Oradea. Un pieton a fost lovit mortal de un camion pe raza localității Șimand, județul Arad. Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers

Explozii la o bază militară a Forţelor de Mobilizare Populară, la sud de Bagdad - Cel puţin trei persoane au fost rănite - CNN

News.ro acum 2 ore
Cel puţin trei membri ai Unităţilor de Mobilizare Populară sau PMU susţinute de Iran – numite şi Forţe de Mobilizare Populară sau PMF – au fost răniţi în urma a „cinci explozii” la o bază militară la sud de Bagdad, a declarat sâmbătă Muhannad al-Ana

Coreea de Nord a testat un focos de rachete de croazieră şi a testat noua sa rachetă antiaeriană, conform agenţiei de presă oficiale KCNA

News.ro acum 2 ore
Coreea de Nord a testat vineri un focos de rachete de croazieră şi a testat noua sa rachetă antiaeriană în Marea de Vest, a anunţat sâmbătă agenţia de presă KCNA, citată de Reuters.

Guvernul olandez ar putea să nu mai folosească Facebook. De ce se tem batavii

Mediafax acum o ora
Guvernul olandez a declarat vineri că ar putea fi obligat să nu mai folosească Facebook, după un avertisment al autorităţii olandeze de reglementare în materie de confidenţialitate cu privire la Meta. Autoritatea olandeză pentru protecţia datelor (D

Zelenski le bate iar obrazul partenerilor: Avem nevoie de decizii. Doar suficiente sisteme de apărare aeriană şi avioane de luptă pot alunga aviaţia rusă

Ziare.com acum 45 minute
Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski a declarat că anul acesta nu poate fi doar un an de discuţii, ţara sa având nevoie de decizii ale partenerilor săi. El a argumentat că doar suficiente sisteme de apărare aeriană şi avioane de luptă pot alunga

Cod galben de ceaţă şi polei în mai multe localităţi din 8 judeţe

Mediafax acum o ora
Zonele vizate până la ora 9.00 sunt: Judeţul Sălaj: Gâlgău, Ileanda, Poiana Blenchii, Rus Judeţul Cluj: Cluj-Napoca, Turda, Câmpia Turzii, Gherla, Apahida, Viişoara, Mihai Viteazu, Tritenii de Jos, Căşeiu, Cojocna, Ceanu Mare, Bonţida, Iclod, Luna,

Bărbatul care şi-a dat foc în faţa tribunalului unde are loc procesul lui Trump a murit

Mediafax acum 25 minute
Maxwell Azzarello a fost declarat decedat în spital. Nu a fost precizată ora decesului. Azzarello, în vârstă de 30 de ani, din St Augustine, Florida, a aruncat în aer broşuri cu teorii ale conspiraţiei înainte de a-şi da foc într-o zonă de protest d

Farul a distrus-o pe CFR Cluj, 5-1. Echipa lui Gică Hagi a urcat pe locul doi în clasament

Gandul acum 48 minute
Farul a învins pe CFR Cluj, 5-1, în etapa a cincea din play-off-ul Superligii și echipa lui Gică Hagi a ajuns pe locul doi al clasamentului. Golurile au fost marcate de Louis Munteanu (22), Ionuţ Cojocaru (51, 78), Constantin Grameni (67) şi Cristia

Cancelarul german afirmă că războiul din Ucraina ar putea continua mai mulți ani

Ziare.com acum 9 ore
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei crede că războiul din Ucraina ar putea continua timp de mai mulţi ani, poate chiar cinci ani, a declarat el în cadrul unui eveniment din oraşul german Chemnitz, relatează dpa. Nimeni nu ar putea spune dacă acest răz

Vremea

București
acum

sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

7°/16°
mar.

9°/14°
Iasi
acum

sâm.

5°/15°
dum.

7°/14°
lun.

5°/10°
mar.

3°/13°
Constanta
acum

sâm.

8°/11°
dum.

8°/15°
lun.

9°/16°
mar.

12°/13°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-0°/13°
dum.

3°/14°
lun.

4°/8°
mar.

2°/12°
Timisoara
acum

sâm.

2°/15°
dum.

5°/15°
lun.

5°/13°
mar.

4°/10°