Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un nou termen în negocierile dintre Copos şi Cristescu: "În două zile sper să semnăm!"

Publicat in Pro Sport, marți 2 iulie 2013 · ·

Nicolae Cristescu şi George Copos au negociat din nou vânzarea Rapidului. După două ore, primul a dat un nou termen: „În două zile sper să semnăm“

George Copos a scos din nou la suprafaţă, în timpul negocierilor de ieri, datorii despre care Cristescu nu avea habar

„La fiecare întâlnire trebuie să o luăm de la capăt, de la zero, pentru că apar alte sume. Nu se poate aşa ceva, e incredibil ce poate să facă. Am îmbătrânit zece ani de când negociez cu George Copos“. E din nou senzaţie de deja-vu în declaraţia lui Nicolae Cristescu, omul care de aproape două luni încearcă să preia Rapidul. La ora 17:00, la hotelul Crowne Plaza, a avut loc încă o întâlnire între cei doi oameni de afaceri. Aceleaşi declaraţii înainte de o nouă rundă. A câta, nu se mai ştie: „Nu mai am nici 10% speranţe că ne vom înţelege“. Două ore mai târziu, după ce s-a văzut cu George Copos, Cristescu s-a sucit. A câta oară, nu se mai ştie: „Au rămas avocaţii să redacteze contractul. Miercuri cred că o să semnăm“. A câta zi de miercuri, nici asta nu se mai ştie.

Copos plăteşte datoriile

Dar care sunt concluziile zilei: Noutatea constă în faptul că şeful de la Ana a promis că va plăti până în decembrie 2012 orice datorie pe care Rapidul o are. Cristescu ar urma să le acopere pe cele strânse din ianuarie 2013 şi până în prezent. Mai mult, Copos s-a angajat să achite fiecare litigiu pierdut de club la TAS, oferind bilete de ordine (n.r. – cecuri în alb care acoperă datoriile). Sub aceste coordonate şi cu alte fire albe în capul suporterilor, a mai trecut încă o negociere. Cristescu a mai îmbătrânit zece ani, actele se redactează din nou şi şansele ca patronul să se schimbe sunt iar de 90%, declarativ. Până miercuri, când se aşteaptă, din nou, să fie scoase stilourile.

Reunire: 23 de jucători şi 200 de fani

Rapidiştii s-au reu

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident în Bragadiru: un motociclist a lovit mortal un pieton

HotNews acum 20 minute
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seară, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a lovit un pieton. 112Foto: Agerpres Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, citat de Agerpres, în urma impactu

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

Adrian Câciu spune că nu e mulţumit de câţi bani s-au cheltuit din PNRR: România a primit 33% din banii alocaţi în PNRR şi 20% din banii primiţi i-am cheltuit / Şedinţă de analiză, pe 15 aprilie, la Guvern

News.ro acum 55 minute
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu a declarat joi că nu e mulţumit de câţi bani s-au cheltuit din PNRR, el precizând că România a primit 33% din banii alocaţi în PNRR şi 20% din banii primiţi i-am cheltuit. 9,45 de miliard

Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare în largul Crimeei

HotNews acum 3 ore
Un avion militar rusesc s-a prăbușit joi în mare, în largul portului Sevastopol din Crimeea, a declarat guvernatorul regiunii ocupate de Rusia, citat de Reuters. Avion de luptă Suhoi Su-35Foto: RIA Novosti / Sputnik / Profimedia Autoritățile au anun

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Ministrul Transporturilor: România are, de astăzi, peste 1.091 km de autostradă şi de drum expres în circulaţie

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunţat că ţara noastră are, de astăzi, peste 1.091 km de autostradă şi de drum expres în circulaţie, iar în prezent sunt implementate - proiectare şi execuţie contracte pentru construirea altor 729 km de

Cătălin Cîrstoiu: O să îmi iau concediu pe perioada campaniei electorale / Nu cred că bucureştenii vor un primar ca Nicuşor Dan. Ca Piedone, nici atât

HotNews acum 46 minute
Candidatul comun al PSD şi PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, consideră că bucureştenii „nu îşi doresc un primar ca Nicuşor Dan”, ci un primar „echilibrat, care să dea sănătate oraşului”. El a precizat că îşi va lua concediu din funcţia de

MAE lansează campania „Born in NATO”

Mediafax acum 44 minute
Evenimentul de lansare a campaniei a fost găzduit de Colegiul Naţional „Sfântul Sava“ din Bucureşti şi s-a desfăşurat în prezenţa ministrului afacerilor externe Luminiţa Odobescu, a ambasadorului Statelor Unite în România, Kathleen Ann Kavalec, a co

Cum încearcă avocaţii lui Mario Iorgulescu să-l scape închisoare: „El suferă de leziuni cerebrale încă din copilărie”

HotNews acum o ora
Avocaţii lui Mario Iorgulescu încearcă să-l scape pe tânăr de condamnarea de 13 ani şi 8 luni de închisoare pentru omor, susţinând că are leziuni cerebrale încă din copilărie şi nu înţelege ce se întâmplă la proces. Dosar instantaFoto: Andriy Popov

România intră în Air Schengen de la 31 martie. Ce schimbări apar şi ce trebuie să ştiţi

Mediafax acum 53 minute
Document de călătorie valabil Acordul celuilalt părinte dacă călătoreşte însoţit doar de unul dintre părinţi Acordul ambilor părinţi când călătoreşte însoţit de altă persoană decât părintele Doar documentul de călătorie dacă se deplasează la domicil

Vremea

București
acum

15°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/26°
Iasi
acum

14°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

14°
joi

8°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

8°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

14°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale