Un nou subiect controversat a creat valuri în presa română, cu ecouri şi la nivel european: aşa-numitul rasism în sistemul de adopţii din România. „Toată lumea din sistem cunoaşte această problemă. Românii nu vor să adopte copiii romi, au foarte multe prejudecăţi”, a confirmat secretarul de stat de la Oficiul pentru Adopţii, Bogdan Panait. citează România Liberă, într-un reportaj amplu publicat săptămâna trecută. Etichetele au apărut foarte rapid şi iată cum pe agregatorul european de ştiri importante la nivelul statelor membre (presseurop.eu) cetăţenii europeni au putut citi cum românii sunt rasişti şi România este ţara în care se practică adopţia selectivă. Afirmaţiile generaliste cu tentă tendenţioasă sunt o practică pe care o o detest în mod particular, pentru că au un impact psihologic foarte profund şi alimentează stereotipiile, pe un fond foarte superficial deinformaţie reală. Pornind de la acest lucru, cred că cel mai bine putem oferi nişte informaţii concludente despre adopţile inter-rasiale (căci asa se numesc ele oficial) în primul rând pe baza legislaţiei. Din fericire pentru noi toţi, litera legii este cât de poate de lipsită de culoare în România (colorblind cum le place americanilor să spună) în privinţa adopţiilor. Nicio recomandare, nicio obligativitate legată de rasă, etnie, mediu social sau religios. În opoziţie, bătrâna membră a Uniunii Europene şi etalon de civilizaţie pentru unii dintre compatrioţii noştri (deşi mulţi ar fi surprinşi de efectele generaţiei Sex Pistols asupra esenţei civilizaţiei britanice), Regatul Unit reuşea abia în februarie să modifice o lege care la prima vedere mustea a rasim: asistenţii sociali aveau dreptul legal de a împiedica adopţile inter-rasiale, luându-se în calcul factori precum religia părinţilor adoptivi versus mediul social din care provenea copilul, etnia şi o serie de alte bariere culturale. Mai mult, erau l