Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se reaprinde scânteia protestelor în rândul sindicatelor din educaţie

Publicat in Adevarul, joi 13 octombrie 2011 ·

Federaţia Educaţiei Naţionale (FEN) condamnă vehement votul dat ieri de deputaţi prin care s-a decis amânarea şi reeşalonarea plăţilor drepturilor salariale restante câştigate prin sentinţe judecătoreşti definitive şi executorii.

FEN consideră că această amânare este o nouă imixtiune a clasei politice în actul de justiţie.

„Clasa politică din România demonstrează încă o dată că este mai presus de lege. Nepunerea în execuţie a hotărârilor judecătoreşti demonstrează că, atunci când interesele o cer, clasa politică ajută Guvernul să se derobeze de datoriile pe care le are faţă de salariaţi. Este încă o dovadă a iresponsabilităţii şi a nepăsării pe care o manifestă parlamentarii coaliţei de guvernare faţă de cei care, lăsându-se păcăliţi de promisiunile lor, le-au asigurat locurile actuale. Prin votul de ieri democraţia a mai primit o lovitură. Cu părere de rău am constatat că Parlamentul României a început să semene din ce în ce mai mult cu Marea Adunare Naţională. Sunt sigur că victimele acestui vot îşi vor lua revanşa la alegerile următoare. În condiţiile în care nici de această dată instituţia Avocatului Poporului nu îşi va face datoria, vom sesiza forurile internaţionale", a declarat Constantin Ciosu, preşedinte FEN. Plângerea dascălilor va ajunge cel mai probabil astăzi la Avocatul Poporului.

Potrivit amendamentelor aduse de parlamentari la OUG 71/2009 plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti devenite executorii până la 31 decembrie 2011, se va realiza astfel: în anul 2012 se plăteşte 5% din valoarea titlului executoriu, în anul 2013 se plăteşte 10% din valoarea titlului executoriu, în anul 2014 se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu, în anul 2015 plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu iar în 2016 se plăteşte 35% din valoarea titlului executoriu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la KMG International despre explozie de la Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 59 minute
Reprezentanții companiei KMG International au transmis o o informare de presă referitoare la incidentul din această dimineață, survenit pe platforma Petromidia. Potrivit sursei citate, în prezent, Rompetrol Rafinare desfășoară revizia generală a raf

O dronă militară ar fi căzut în judeţul Brăila

Press Alert acum 53 minute
Foto: arhivă O dronă ar fi fost filmată în Brăila, în zona Grădina Mare, aproape de Dunăre, scrie presa locală din Brăila. Incindentul ar fi avut loc joi noaptea, Autoritățile nu au semnalat probleme. Drona a fost filmată în Brăila, în zona Grădina

Președintele Klaus Iohannis „România va rămâne profund implicată în procesul de adaptare permanentă a NATO“

Ziua Constanta acum 59 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri, 29 martie 2024, un mesaj cu prilejul aniversării a 20 de ani de la aderarea României la NATO. Astăzi, România celebrează 20 de ani de la aderarea la Alianța Tratatului Atlanticului de Nord. C

Cod galben de vânt în Moldova, estul şi sud-estul Transilvaniei

Mediafax acum 33 minute
Potrivit ANM, este cod galben de vânt în Moldova, în estul şi sud-estul Transilvaniei. Vântul va sufla în rafale cu viteze în general de 55...65 km/h, iar în Carpaţii Orientali, la altitudini mari rafalele vor depăşi 90 km/h. Este vorba de judeţele

Temperaturi mai ridicate decât cele specifice lunii aprilie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Temperaturile medii ale lunii aprilie vor fi ușor mai ridicate decât cele normale, potrivit prognozei pentru perioada 1 – 29 aprilie, transmisă de meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Săptămâna 1 – 8 aprilie Valorile termice

Un copac a căzut peste o mașină aflată în mers. Trei copii au ajuns la spital

HotNews acum o ora
Un copac a căzut peste o mașină care se deplasa pe raza localității Mureşenii Bârgăului, din Bistriţa-Năsăud, conform News.ro. În autoturism se aflau șapte persoane, dintre care cinci copii. Pompierii Smurd, ambulantaFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.

Un microbuz s-a răsturnat în județul Suceava: Cinci persoane au fost transportate la spital

HotNews acum 2 ore
​Un microbuz în care se aflau șase persoane s-a răsturnat vineri în localitatea Prisaca Dornei din județul Suceava. Potrivit ISU Suceava, cinci dintre pasageri au suferit diverse traumatisme și au fost transportate la spital pentru a primi îngrijiri

Cutremur cu magnitudinea 5,7 în sudul Greciei. Seismul s-a simțit pe mai multe insule

Ziare.com acum 20 minute
Un cutremur cu magnitudinea 5,7 a zguduit vineri, 29 martie, sudul Greciei la ora 07:12 GMT, a anunţat Centrul German de Cercetare în Geoştiinţe. Epicentrul seismului, la o adâncime de circa 10 kilometri, a fost determinat iniţial ca fiind la 37,44

Ultimul weekend din Festivalul Ofertelor Auchan îți aduce super reduceri la carnea de pui și scutece Pampers (P)

Ziarul de Iasi acum 3 ore
Ultimul weekend din Festivalul Ofertelor WoowW la Auchan îți aduce super reduceri! Până pe 2 aprilie în toate magazinele din țară și online, pe auchan.ro, găsești reduceri la sute și sute de produse, alimentare și nealimentare. Mai mult, dacă ai car

CFR Marfă a scos la vânzare hotelul Express din Predeal pentru 15 milioane lei

Wall-Street.ro acum o ora
CFR Marfă scoate la vânzare Hotelul Express, situat în centrul staţiunii Predeal, în cadrul procesului amplu de valorificare a activelor neutilizate în activitatea de transport feroviar de mărfuri pe care compania îl derulează pentru a restitui ajut

Vremea

București
acum

20°
vin.

11°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

19°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/24°
dum.

11°/25°
lun.

14°/26°
Constanta
acum

19°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

16°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale