Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vacanţe ieftine în luna ianuarie

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 11 ianuarie 2010 ·

Sejururi cu până la 40% mai ieftine decât în perioada Sărbătorilor şi pârtii mai puţin aglomerate - amatorii sporturilor de iarnă pot petrece o vacanţă activă cu 400-500 de euro, atât în ţară, cât şi în străinătate.

Operatorii din turism spun că preţurile sunt chiar cu 5%-10% mai accesibile decât anul trecut. „Este al doilea sejur de iarnă în criză şi hotelierii şi-au învăţat lecţia”, spune Traian Bădulescu, purtător de cuvânt al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).

Se poate schia în Sinaia şi în Buşteni

Pârtiile austriece sunt mult mai atractive când, pentru opt zile la un hotel de patru stele, se plătesc circa 520 de euro, în loc de 870 de euro. Reduceri sunt şi în staţiunile din ţară. În prezent, se poate schia doar pe pârtiile de altitudine de la Sinaia sau pârtia Kalinderul din Buşteni.

„Pe Kalinderul, secretul a constat în faptul că am strâns suficientă zăpadă artificială pe care am produs-o cu tunurile de zăpadă, când temperaturile au fost destul de scăzute. Însă chiar şi aşa, dacă vremea va fi tot atât de călduroasă, se va mai schia doar câteva zile”, spune Ştefan Dobre, tehnician pârtia Kalinderul.

Turiştii vor plăti la Sinaia 454 de lei, pentru trei nopţi de cazare cu mic dejun, în loc de 622 de lei - tariful unui sejur de Revelion.

„Tarifele vor mai scădea considerabil abia în luna martie, după ce trece sezonul de schi”, afirmă Ciprian Enea, consultant besttourism.ro. Preţuri cu până la 20% mai mici decât în perioada Sărbătorilor sunt şi în Poiana Braşov, chiar dacă în prezent nu se poate schia.

Şi pensiunile au tarife mai mici, astfel că se pot găsi locuri de cazare la 80 de lei/camera. Cei care preferă o excursie exotică pot opta pentru o săptămână în Sharm el Sheikh, unde preţurile pentru luna ianuarie pornesc de la 392 de euro/persoană. De Revel

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Acord în NATO asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei. Stoltenberg: „În plus faţă de Patriot, există alte arme pe care aliaţii le pot livra”

HotNews acum 6 ore
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, p

Ciucă, întrebat dacă e mulţumit de explicaţiile date de Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul la Primăria Capitalei: Nu am văzut ce a declarat domnul doctor, motiv pentru care în acest moment nu s-a schimbat nimic faţă de ceea ce am declarat aseară

News.ro acum 4 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, vineri seară, întrebat dacă este mulţumit de explicaţiile date de Cătălin Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, că nu ştie ce a declarat Cîrstoiu, astfel că îşi menţine

Cancelarul german afirmă că războiul din Ucraina ar putea continua mai mulți ani

Ziare.com acum 5 ore
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei crede că războiul din Ucraina ar putea continua timp de mai mulţi ani, poate chiar cinci ani, a declarat el în cadrul unui eveniment din oraşul german Chemnitz, relatează dpa. Nimeni nu ar putea spune dacă acest răz

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum 7 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Un bărbat şi-a dat foc în faţa tribunalului unde se desfăşoară procesul Trump

Mediafax acum 6 ore
Cel puţin o persoană a folosit un extinctor pentru a încerca să stingă focul, iar un medic de urgenţă s-a grăbit să ajungă la bărbat şi a încercat să-i acorde ajutor, potrivit unei jurnaliste de la CNN, care a relatat scena care s-a desfăşurat în fa

Gabriela Ruse nu a reuşit să treacă de Caroline Garcia în sferturi la Rouen

News.ro acum 7 ore
Gabriela Ruse, locul 162 WTA, a fost eliminată, vineri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Rouen. Ruse a fost învinsă de sportiva franceză Caroline Garcia, numărul 23 mondial şi favorită 2, scor 6-3, 6-4, într-o oră şi

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 8 ore
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

Un lot de trei avioane F16 cumpărate din Norvegia au fost recepționate la Câmpia Turzii

Wall-Street.ro acum 5 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat la Baza 71 Aeriană "General Emanoil Ionescu" de la Câmpia Turzii, urmând să intre în dotarea Escadrilei 48 Vânătoare, a informat Ministerul Apărării Naţi

Bărbat arestat după ce a ameninţat că se aruncă în aer în clădirea consulatului Iranului de la Paris

Mediafax acum 10 ore
Un bărbat care a ameninţat că se va arunca în aer în consulatul Iranului de la Paris a fost arestat vineri. O sursă din cadrul poliţiei a declarat pentru Reuters că bărbatul a fost văzut intrând în consulat având asupra sa ceea ce păreau a fi o gren

Un stră-stră nepot al împaratului Napoleon candidează la Alegerile Europarlamentare. Vine cu un "discurs războinic" la adresa Europei

Mediafax acum 10 ore
Strănepot îndepărtat al lui Napoleon I, Joachim Murat, va candida la alegerile europene pe o listă suveranistă, a anunţat el vineri într-un comunicat de presă remis de AFP. În vârstă de 50 de ani, Joachim Murat se prezintă ca descendent al mareşa

Vremea

București
acum

sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

7°/16°
mar.

9°/14°
Iasi
acum

sâm.

4°/15°
dum.

7°/14°
lun.

5°/10°
mar.

3°/13°
Constanta
acum

sâm.

6°/11°
dum.

8°/15°
lun.

9°/16°
mar.

12°/13°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/13°
dum.

3°/14°
lun.

4°/8°
mar.

2°/12°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/15°
dum.

5°/15°
lun.

5°/13°
mar.

4°/10°