Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernatorul BNM: Este regretabil că noii acţionari ai Unibank au intrat în posesia băncii prin uşa din spate

Publicat in Adevarul, miercuri 22 august 2012 ·

Dorin Drăguţanu, guvernatorul BNM a declarat pentru Economist, că în momentul în care vor fi definitivate toate procedurile de cumpărare-vânzare a Unibank, Banca Naţională va examina noile liste ale acţionarilor şi va acţiona în măsura în care îi permite legislaţia în vigoare pentru a determina cine sunt acţionarii adevăraţi ai băncii şi dacă există vre-o afiliere între ei.

„Cu şase luni în urmă a fost definitivat un nou proiect de lege pentru modificarea Legii instituţiilor financiare care ar face mai eficientă supravegherea BNM şi nu ar permite astfel de situaţii", a declarat Dorin Drăguţanu, citat de Economist.

Guvernatorul Băncii Naţionale constată că proiectul de lege, care prevede pârghii eficiente de determinare a beneficiarilor reali ai acţiunilor băncilor, a fost transferat spre avizare guvernului, dar acesta "rămâne de ceva timp blocat la Ministerul Finanţelor".

„Noua lege prevede nu doar obligativitatea obţinerii permisiunii prealabile de la BNM pentru cumpărarea, dar şi pentru vânzarea pachetului de acţiuni mai mare de 5% iar nedeclararea adevăraţilor proprietari ai băncilor va putea fi penalizată chiar până la blocarea dreptului la dividende pentru acţionarii netransparenţi", a menţionat Drăguţanu.

Potrivit guvernatorului actuala legislaţie nu oferă BNM prea mult spaţiu de manevră. „Din această cauză noi suntem nevoiţi să fim destul de prudenţi în abordarea a astfel de cazuri pentru a nu fi învinuiţi de abuz administrativ, mai ales că actualul sistem judecătoresc nu îţi oferă prea multe garanţii în ce priveşte judecata echitabilă", susţine şeful Băncii Centrale.

„Am transmis un mesaj către noii acţionari prin intermediul executivului băncii prin care i-am informat că nu ne-a plăcut cum au acţionat şi că au păşit cu stângul pe piaţa bancară din Republica Moldova. I-am invitat pe noii acţionari să informeze BNM despre beneficia

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandal la nivel înalt în Rusia. Un ministru decorat de Putin, reținut pentru luare de mită

Ziare.com acum 7 ore
Ministrul adjunct al Apărării din Rusia, Timur Ivanov, a fost reţinut sub suspiciunea de luare de mită, informează agenția TASS printr-un comunicat. "Suspectat de comiterea unei infracțiuni în temeiul părții 6 a articolului 290 din Codul penal al Fe

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

Ziua Constanta acum 10 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, o acţiune de verificare a site-urilor de cumpărături şi aplicaţii care funcţionează ca o piaţă online, Temu şi Shein, informează instituţia printr-un comuni

Avarie majoră: Mii de blocuri din București au rămas fără apă caldă

Wall-Street.ro acum 7 ore
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica. ELCEN anunță că CET București Vest este indisponibilizată, iar CET Grozăvești nu mai furnizează apă de adaos. Avaria majoră s-a produs în jurul orei 18:00, conform informațiilor ofe

Adunări generale - Convocări - 24 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 7 ore
Administratorul unic al S.C. BRINTEX S.A, cu sediul în Braşov, Str. M. Kogălniceanu nr. 23, bl. C 7, et. VI, biroul 602, camera 1, jud. Braşov, J8/116/1991, RO 1102700, în temeiul Actului constitutiv actualizat şi al prevederilor art. 117 din Legea

Accident cu 7 victime pe DN7. Un microbuz a intrat în parapetul care desparte sensurile de mers FOTO

Ziare.com acum 8 ore
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc marţi seară, 23 aprilie, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. ”Şapt

Şapte persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie, pe DN7, la Deva

Adevarul acum 8 ore
Şapte persoane care se aflau într-un microbuz au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc marţi seara pe DN 7, la ieşirea din Deva spre Arad, după ce autovehiculul a intrat într-un parapet care desparte sensurile de mers ale drumul

Lista medicamentelor compensate şi gratuite, extinsă cu 28 de molecule. Lista afecţiunilor pentru care sunt prescrise

Libertatea acum 10 ore
Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 de molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024.

Marius Tucă Show începe miercuri, 24 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitați: Mirel Palada și H.D. Hartmann

Gandul acum 6 ore
Invitații zilei sunt Mirel Palada, sociolog și H. D. Hartmann, profiler, analist și jurnalist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Un fugar condamnat pentru omor a fost adus în ţară după 33 de ani de căutări

Mediafax acum 12 ore
Kumarasamy Navaneethan, un cetăţean srilankez aflat pe lista celor mai căutaţi infractori, a fost adus marţi în România, potrivit ministrului Justiţiei. Acesta a fost condamnat la 19 ani de închisoare pentru săvârşirea unui omor în anul 1991, în Buc

Persoanele fizice pot de acum să angajeze şi plătească legal personal pentru activităţile casnice

Adevarul acum 10 ore
Platforma electronică destinată beneficiarilor şi prestatorilor de activităţi casnice este funcţională şi poate fi accesată pe adresa tichete.anofm.ro, iar conceptul presupune achiziţionarea tichetelor cu care pot fi remunerate persoanele care desfă

Vremea

București
acum

10°
mie.

10°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/18°
sâm.

9°/20°
Iasi
acum

mie.

9°/21°
joi

11°/22°
vin.

8°/12°
sâm.

7°/19°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/16°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

8°/16°
joi

6°/8°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/19°