Pristanda-ul de tranziţie, motorizat şi cu ceva şcoală, nu mai făcea glumiţa cu steagurile. A ieşit la drumul mare, s-a modernizat. Ieşeam recent de la teatru, văzusem un spectacol Shakespeare. Eram într-o dispoziţie poetică şi meditativă. Starea asta nu avea să dureze. Un tip a ţinut morţiş să mă aducă în cotidian, când brusc privirea îmi este barată de un poliţist. Îi admir uniforma grozavă - cizme înalte, geacă din piele, ochelari, cască dintr-un film SF. Nu mai zic de motocicletă, un BMW ca un animal fantastic.
Am intrat în zona „Terminator“. Ce făcea Arătarea? Ce să facă, mulţumesc de întrebare, stătea la pândă pe „picioarele dindărăt“, ca să mă exprim cabalino-canin. Şmecheria era aşa. Tu ieşeai din sala de teatru. El, în parcare, până deunăzi nemarcată, răscrăcărat, cu mâinile în şold. Te aştepta să te bage în sperieţi. Cum proceda? Te aşezai la volan, iar degetele lui ciocăneau în parbriz. Uniforma îţi cerea să cobori de la volan. Odată ieşit la aer, îţi ţinea o morală mamă-mamă. Îţi venea să plângi, să te căieşti, să îţi dai seama ce caracter urât ai. Zicea că va trebui să dai examenul din nou, şi-ţi trânteşte şi o amendă să simţi la portofel ce înseamnă să încalci regulile. Nu are ce face, în faţa evidenţei că eşti un infractor, îţi ridică bunătate de carnet.
Parcă ţi-l dăduse mă-sa. Scoate dintr-un fel de porthartă un caiet. Mă gândeam că îi place să scrie, are şi pix. Zice că te potcoveşte cu o amendă, ca să-l pomeneşti şi în drum spre cimitir, când o fi să dai colţul, pentru că eşti rău de gură şi nu pleci capul în faţa măreţiei lui de om al legii. Părea extrem de grav ce-ai făcut: oprire într-un loc nepermis. Şi să zici mersi că nu ţi-a ridicat-o, să o iei mâine de la Cucurigu, cu multe angarale şi costuri. Văzând situaţia - capcana întinsă de poliţaiul pus pe şotii ţinea -, fraierii se grăbeau să cotizeze.
„Ter