Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Mureş: Portret/ Cosmin Bodea: „Munca în echipă e esenţială”

Publicat in Adevarul, duminică 13 decembrie 2009 ·

Este conştient că poate contribui, ca antrenor la FCM Târgu Mureş, la reintrarea după două decenii a unei echipe din oraş, în elita fotbalului românesc.

A început fotbalul la 13 ani, la liceul sportiv din Oradea. Un ins cerebral, Cosmin Bodea mereu a ştiut ce vrea, ca juc[tor ;i acum ca antrenor. „La început am fost mijlocaş, nefiind prea înalt, însă la finalul junioratului am crescut 20 de centimetri şi am devenit fundaş central, post pe care am jucat apoi toată cariera”, povesteşte Cosmin Bodea, care a fost influenţat mult de Nicolae Covaci de la Oradea, nepotul celebrului Pişti Covaci, antrenorul marelui Ajax.

„El mi-a spus că trebuie să muncesc mult, fiind atent şi la tentaţiile vieţii extrasportive. Şi aşa am jucat în toate diviziile. La juniori am jucat în Divizia C, apoi de la 18 ani am trecut pe la FC Bihor şi FC Braşov în divizia secundă. La Dinamo Bucureşti am fost între 1986-1989, echipă ce a câştigat în acel an campionatul, după care între 1999 şi 2000 am plecat în Turcia la Sakariaspor, am revenit la Braşov şi mi-am încheiat cariera sportivă în 2007 în Cipru, la echipa Alchilarnac”, înşiră Cosmin Bodea, pentru care modelele fotbalistice au fost, în România, Gică Popescu şi în străinătate Cesare Maldini.

Provocarea Ligii I

Fiind în pauza competiţională şi având încă un an de contract cu echipa din Cipru, Cosmin Bodea s-a antrenat la Precizia Săcele cu Marin Barbu, care a renunţat şi s-a trezit antrenor la acea echipă. „Ca jucător nu eram interesat decât de mine, dar acum responsabilitatea e mult mai mare. Măiestria antrenorului e să ştie să vorbească cu toată lumea pe limba sa şi să fie respectat, eu nefiind adeptul metodelor milităreşti”, spune Bodea, care dintre români îl are ca model pe Cornel Dinu, iar dintre cei străini pe Fabio Capello. A preluat, în vara lui 2008 pe FCM Târgu Mureş, echipă ce a terminat atunci pe locul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cancelarul german afirmă că războiul din Ucraina ar putea continua mai mulți ani

Ziare.com acum o ora
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei crede că războiul din Ucraina ar putea continua timp de mai mulţi ani, poate chiar cinci ani, a declarat el în cadrul unui eveniment din oraşul german Chemnitz, relatează dpa. Nimeni nu ar putea spune dacă acest răz

Un bărbat şi-a dat foc în faţa tribunalului unde se desfăşoară procesul Trump

Mediafax acum 3 ore
Cel puţin o persoană a folosit un extinctor pentru a încerca să stingă focul, iar un medic de urgenţă s-a grăbit să ajungă la bărbat şi a încercat să-i acorde ajutor, potrivit unei jurnaliste de la CNN, care a relatat scena care s-a desfăşurat în fa

Ciucă, întrebat dacă e mulţumit de explicaţiile date de Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul la Primăria Capitalei: Nu am văzut ce a declarat domnul doctor, motiv pentru care în acest moment nu s-a schimbat nimic faţă de ceea ce am declarat aseară

News.ro acum 44 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, vineri seară, întrebat dacă este mulţumit de explicaţiile date de Cătălin Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, că nu ştie ce a declarat Cîrstoiu, astfel că îşi menţine

Acord în NATO asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei. Stoltenberg: „În plus faţă de Patriot, există alte arme pe care aliaţii le pot livra”

HotNews acum 2 ore
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, p

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum 4 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Un primar din Ecuador a fost împușcat MORTAL de doi indivizi. Este al doilea asasinat, în trei zile

Gandul acum o ora
Primarul unui oraş minier din sudul Ecuadorului a fost asasinat de doi indivizi, vineri, fiind a doua crimă de acest gen în trei zile. „În această dimineaţă, Jorge Maldonado, primarul din Portovelo, #ElOro, a fost victima unor focuri de armă care i-

Căpitanul celor de la CFR Cluj, discurs categoric după umilința cu Farul: „Nu merităm să purtăm acest tricou”

HotNews acum o ora
Farul Constanța a făcut vineri instrucție cu CFR Cluj, scor 5-1, iar ardelenii au coborât pe locul al patrulea în play-off-ul SuperLigii și pot rata în acest sezon cupele europene. Mario CamoraFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / P

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 4 ore
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

Gabriela Ruse nu a reuşit să treacă de Caroline Garcia în sferturi la Rouen

News.ro acum 4 ore
Gabriela Ruse, locul 162 WTA, a fost eliminată, vineri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Rouen. Ruse a fost învinsă de sportiva franceză Caroline Garcia, numărul 23 mondial şi favorită 2, scor 6-3, 6-4, într-o oră şi

O persoană A MURIT și alte patru au fost rănite, între care doi copii, în urma unui grav accident produs în Râmnicu-Vâlcea

Gandul acum 2 ore
Un accident grav s-a petrecut vineri în Râmnicu-Vâlcea, în urma căruia un bărbat a murit și alte patru persoane au fost rănite, într care doi copii, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea. La fața locului au intervenit repr

Vremea

București
acum

sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
lun.

7°/11°
mar.

7°/12°
Iasi
acum

sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

4°/14°
mar.

7°/15°
Constanta
acum

sâm.

8°/11°
dum.

8°/15°
lun.

8°/12°
mar.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/13°
dum.

4°/15°
lun.

3°/9°
mar.

2°/11°
Timisoara
acum

sâm.

1°/15°
dum.

4°/15°
lun.

2°/8°
mar.

3°/9°