Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Clauze speciale » Noile transferuri din Ghencea au 6 luni de probă

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 12 ianuarie 2010 · ·

Steaua nu-şi mai asumă nici un risc: jucătorilor noi li se impun clauze prin care pot fi daţi afară după o jumătate de an, în caz că nu confirmă

Ghencea se fereşte de păcăleli cu orice preţ. După ce au cumpărat fotbalişti de care nu mai pot să scape, steliştii le impun nou-veniţilor o condiţie: să poată fi daţi afară după şase luni! Jivko Jelev a fost primul care a acceptat să-şi probeze calităţile timp de o jumătate de an. Dacă randamentul lui îi va mulţumi pe şefi, stoperul bulgar o să primească drept premiu un acord pe un sezon întreg.

Iovov, Ouon, ca şi ceilalţi jucători pe care şefii Stelei îi urmăresc în acest moment ar urma să aibă înţelegeri similare. Panduru şi Stoichiţă le-au transmis deja noul criteriu de angajare agenţilor cu care colaborează. Clubul urmăreşte să se protejeze de gafe gen Grzelak, dar îşi păstrează, prin contracte, dreptul de a prelungi unilateral după 6 luni, fără ca fotbalistul să se poată opune. În afara polonezului, Becali a mai avut probleme în ultima vreme şi cu Arthuro, şi cu Bibişkov, alţi oameni ajunşi indezirabili şi care nu acceptau să renunţe la salarii.

10.000 de euro pe lună cîştigă Jelev la Steaua. Contractul lui expiră la sfîrşitul campionatului şi depinde doar de club dacă va fi prelungit sau nu

80.000 de euro a fost salariul pe care l-a primit Dayro Moreno cînd a semnat cu Steaua. Presat de club, columbianul a acceptat, acum 3 luni, să piardă două treimi din venit

"Pînă şi Mourinho mi-a zis că a rămas celebră declaraţia mea prin care anunţam că dau 100.000 de euro oricui vrea să-l ia pe Carlos. Ajunsesem în situaţia aia fiindcă mi-am luat «ţeapă» cu acel portar"

GIGI BECALI, patron Steaua

Argăseală şi Mache somaţi

Gigi Becali a vorbit ieri despre posibilitatea ca Grzelak (foto) să continue şi în retur în Ghencea, deşi nu-l mai doreşte

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Curtea de Apel Cluj a respins contestaţia în anulare formulată de Cătălin Cherecheş/ Decizia este definitivă

News.ro acum 52 minute
Curtea de Apel Cluj a respins, joi, contestaţia în anulare formulată de fostul primar din Baia Mare Cătălin Cherecheş, condamnat la cinci ani de închisoare pentru luare de mită. Decizia magistraţilor este definitivă.

O nouă dronă observată de militari în apropierea Aeroportului Mihail Kogălniceanu. Avertismentul Forțelor Aeriene Române

Ziare.com acum o ora
Forțele Aeriene Române au anunțat joi, 18 aprilie, că o nouă dronă a fost văzută în apropierea Aeroportului ”Mihail Kogălniceanu” din judeţul Constanţa. Potrivit sursei citate, miercuri, în intervalul 20.54 - 21.51, personalul aflat în serviciul de

MAE Unul din grupurile de români blocate în aeroportul din Dubai, a revenit în România

Ziua Constanta acum o ora
Un grup de cetățeni români a revenit în țară, după aproximativ 24 de ore petrecute în Aeroportul Internațional Dubai. Ieri, Ministerul Afacerilor Externe anunța că două grupuri de cetățeni români au rămas blocate în Dubai, după ce le-au fost anulate

Fotografia răvășitoare a unei femei palestiniene ce ține în brațe trupul fără viață al nepoatei sale a câștigat trofeul la concursul World Press Photo

Ziare.com acum 41 minute
Fotografia emoţionantă a unei femei palestiniene îndoliate, care o ţine în braţe pe nepoţica ei, ucisă în timpul unui bombardament israelian în Fâşia Gaza, a câştigat joi principalul trofeu la ediţia din 2024 a concursului World Press Photo, informe

Rafila, despre decesele de la Spitalul Sfântul Pantelimon: Nu am niciun motiv să consider că aceste rezultate ale anchetei interne nu au fost obiective / Ancheta amănunţită va fi cea a Colegiului Medicilor, care va fi gata săptămâna viitoare

News.ro acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi, despre decesele de la Spitalul Sfântul Pantelimon, că nu are niciun motiv să considere că aceste rezultate ale anchetei interne nu au fost obiective şi a precizat că ancheta amănunţită va fi cea

Percheziţii ale Parchetului European la Botoşani, inclusiv la domiciliile unor funcţionari publici şi la sediul ANOFM, în cadrul unei anchete privind o fraudă de 160.000 de euro

News.ro acum o ora
Parchetul European (EPPO) din Cluj-Napoca şi (România) efectuează astăzi percheziţii în mai multe locaţii, inclusiv în instituţii publice, din judeţul Botoşani, în cadrul unei anchete privind o fraudă de 160.000 de euro care implică fonduri UE menit

O femeie angajată în Armată, arestată preventiv! Și-a bătut crunt fetiţa de două luni

Ziua Constanta acum o ora
O femeie angajată în Armată a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzată că şi-a bătut crunt fetiţa în vârstă de doar două luni, copilul fiind transportat la spital cu traumatism cranio-cerebral, fractură os parietal, fracturi costale,

Valoare RECORD a investițiilor publice / INDUSTRIA României crește prin programele PSD adoptate la guvernare

Gandul acum 57 minute
Programul de Guvernare al PSD, centrat pe investiții publice record și susținerea firmelor care produc în România au pus industria țării pe un curs ascendent, cu progrese vizibile față de anul precedent, dar și de la lună la lună. Per ansamblu, cifr

Rafila: Dacă sunt culpe medicale, trebuie evidenţiate. Dacă nu, medicii să fie apăraţi

Mediafax acum 2 ore
Rafila a vorbit, joi, la Forumul Naţional de Neurologie, despre încredere: „încrederea în corpul medical, încrederea în sistemul sanitar şi despre ceea ce se întâmplă în această perioadă care beneficiază <de campania electorală>”. „Corpul medical es

Angajații de la Registrul Comerțului amenință cu greva generală din vară. Care sunt revendicările

Wall-Street.ro acum 36 minute
Angajaţii din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului ar putea intra în grevă generală din luna august dacă nu vor primi o majorare de 15% a salariilor de bază, dar şi sporul de risc şi solicitare neuropsihică, a declarat preşedintele Sindicatulu

Vremea

București
acum

13°
joi

8°/14°
vin.

8°/16°
sâm.

7°/17°
dum.

10°/18°
Iasi
acum

joi

6°/9°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/15°
Constanta
acum

10°
joi

9°/14°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
dum.

8°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/7°
vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
joi

6°/11°
vin.

3°/14°
sâm.

4°/15°
dum.

4°/15°