Dinspre nord-vest, rafale de vânt rece au învârtejit gunoaiele pe străzile Bucureştiului. La conacul de la Florica, în Ştefăneştii de Argeş, ca nişte ventilatoare uriaşe, Brătienii se învârteau în morminte. Şuviţa lui Antonescu s-a ridicat un pic, după care s-a lipit la loc, de fruntea năclăită: Becali a intrat în PNL!

„Vă gândeaţi demult să intraţi în PNL?”, întreabă ziariştii „Nu, nu mă gândeam demult. Ideea mi-a venit să intru în PNL atunci când s-a legat aceasta combinaţie politică Antonescu- Ponta. Pe mine nu mă interesează peneleu’. Mie oamenii aştia doi, Antonescu- Ponta, îmi plac!”

Gigi, om simplu din popor, a lepădat, fără farafastâcuri politicianiste, porumbelul din gură. A intrat în „peneleu”, nu pentru că-l chinuie liberalismul, ci pentru că a dibuit veriga slabă: „oamenii ăştia doi, Antonescu - Ponta”, de care să profite. Şi-a găsit fraierii. „Peneleu” nu câştigă nici o cirtă cu proaspăta achiziţie. Ideea că toţi simpatizanţii Stelei se vor înghesui să voteze USL e mai aeriană decât Felix Baumgartner. Ăia care îl înjură pe Becali mai dihai sunt chiar steliştii. E suficientă o înfrângere cu Dinamo sau Rapid, pentru ca un stadion întreg să scandeze în cor aserţiuni pitoreşti despre tot neamul lui Becali, până la a şaptea spiţă. Inclusiv referiri la diverse obiecte din recuzita bisericească.

Dacă profitul deghizării lui Gigi în scrob liberal e iluzoriu, paguba va fi, în schimb, reală. Şi grea. După ce şi-a anunţat reînfiinţarea, în decembrie 1989, PNL a câştigat instantaneu simpatia „intelighenţiei”. A acelei părţi a populaţiei, mici şi vioaie la minte, care dorea măturarea oricăror reziduuri neocomuniste, ieşirea din siajul Moscovei şi îndreptarea României spre Occident. Că, între timp, s-a dovedit că a fost mai mult dorinţă decât realitate, că multe deziluzii au pătimit intelectualii de la favoriţii lor politici, e deja altă poveste. Dar s