Mesajul a fost trimis. Multumesc!

RetroLiga 1! Pandurii, blindați cu bani publici spre Europa!

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 17 iulie 2013 ·

Dacă în episodul trecut de RetroLiga1 vorbeam de o echipă aproape perfectă, cel puțin la o primă vedere, astăzi vom vorbi despre o grupare mai mult decât dubioasă. Pentru cei mai mulți dintre dumneavoastră, Pandurii Târgu Jiu este o grupare liniștită din provincie care nu poate fi pusă la aceeași masă cu ”suspectele” campionatului. Și așa stau lucrurile, însă nu pentru că celelalte ar avea probleme, ci pentru că gorjenii ”inocenți” ar fi cei cu ”bube” pe cap.

Există probe clare care atestă faptul că nea Mărin Miliardar Condescu este ”miliardar” pe banii statului. Nu, nu al ”statului degeaba”, ci chiar al acestui stat român putred, dar adeseori putred de bogat pentru șmecherași. Cică echipa ia anual 5 milioane de euro numai de la stat. Dacă mai punem la socoteală transferurile, drepturile TV și parandărătul nelipsit spațiului mioritic, ajungem la un număr format din două cifre.

În ciuda acestor realități, nea Mărin, un tip care trăiește practic în puf, se plânge 24/24 de ore de diferite probleme. De remarcat este atitudinea lui în momentul în care s-a pus problema ca Pandurii să ia locul Stelei în preliminariile UEFA Champions League. În loc să zic da, ne băgăm, de ce nu, Condescu a zis un ”Doamne ferește” mai mult decât dubios.

Să-i lăsăm să facă treabă în Europa League și să-i lăudăm dacă o vor face. În schimb, dacă se vor face de râs, să nu se plângă de o ”tragere în țeapă” a mass-media. Capacitate ar avea din punct de vedere al lotului, cel puțin până în play-off. Dacă acolo vor da de o super-forță, chiar nu le putem imputa o eventuală ratare, însă pot fi și norocoși.

Norocoși nu au fost în Liga 1, ci valoroși, însă nu din cale afară, ci mult mai valoroși decât cei din urma lor, precum Dinamo sau Vaslui.

Rezultate

Spre deosebire de Petrolul, care mergeau din egal în egal, cei de la Pandurii, cu un matematician la timonă, a

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Imagini din dronă cu Rafinăria Petromidia Năvodari după explozie! (GALETRIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
O explozie neurmată de incendiu a avut loc în această dimineață la Rafinăria Petromidia, cu degajări foarte mari de fum. Potrivit IGSU, la nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea resurselor

MApN: Elemente ale unei posibile drone, identificate în Insula Mare a Brăilei

Mediafax acum 29 minute
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a transmis, vineri, că elemente ale unei posibile drone au fost identificate în Insula Mare a Brăilei. Informaţiile vin după imaginile filmate de localnici. Potrivit MApN, joi seara au fost identificate fragmente

Președintele Klaus Iohannis „România va rămâne profund implicată în procesul de adaptare permanentă a NATO“

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri, 29 martie 2024, un mesaj cu prilejul aniversării a 20 de ani de la aderarea României la NATO. Astăzi, România celebrează 20 de ani de la aderarea la Alianța Tratatului Atlanticului de Nord. C

Autorităţile moldoveneşti anunţă că trei explozii au avut loc în apropierea graniţei cu Ucraina

Mediafax acum 49 minute
Autorităţile din Republica Moldova spun că trei explozii puternice au fost auzite în apropierea graniţei cu Ucraina. Exploziile s-au produs în noaptea de joi spre vineri. Nu au fost intrări neautorizate în spaţiul aerian moldovenesc, au mai transmis

Un copac a căzut peste o mașină aflată în mers. Trei copii au ajuns la spital

HotNews acum 2 ore
Un copac a căzut peste o mașină care se deplasa pe raza localității Mureşenii Bârgăului, din Bistriţa-Năsăud, conform News.ro. În autoturism se aflau șapte persoane, dintre care cinci copii. Pompierii Smurd, ambulantaFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.

Temperaturi mai ridicate decât cele specifice lunii aprilie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 2 ore
Temperaturile medii ale lunii aprilie vor fi ușor mai ridicate decât cele normale, potrivit prognozei pentru perioada 1 – 29 aprilie, transmisă de meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Săptămâna 1 – 8 aprilie Valorile termice

Un microbuz s-a răsturnat în județul Suceava: Cinci persoane au fost transportate la spital

HotNews acum 3 ore
​Un microbuz în care se aflau șase persoane s-a răsturnat vineri în localitatea Prisaca Dornei din județul Suceava. Potrivit ISU Suceava, cinci dintre pasageri au suferit diverse traumatisme și au fost transportate la spital pentru a primi îngrijiri

CFR Marfă a scos la vânzare hotelul Express din Predeal pentru 15 milioane lei

Wall-Street.ro acum 2 ore
CFR Marfă scoate la vânzare Hotelul Express, situat în centrul staţiunii Predeal, în cadrul procesului amplu de valorificare a activelor neutilizate în activitatea de transport feroviar de mărfuri pe care compania îl derulează pentru a restitui ajut

Inspector din cadrul ITM Buzău, reținut pentru luare de mită. A primit gratuit combustibil de la o societate pe care o verifica după un accident de muncă mortal

HotNews acum 41 minute
Inspectorul a emis un verdict favorabil societățiile pe care o controla în urma anchetei deschise după moartea unui angajat la o exploatație forestieră în vara lui 2023. La schimb, el a alimentat gratuit cu carburant de la un alt punct de lucru al s

În weekend România trece la ora de vară! Când se dă ceasul cu o oră înainte

Ziua Constanta acum 2 ore
România trece la ora de vară în acest weekend, moment în care ceasurile românilor vor fi date înainte cu o oră. Astfel, în noaptea de 30 spre 31 martie 2024 ora 03:00 va deveni ora 04:00.31 martie, ultima duminică a lunii va fi cea mai scurtă zi a a

Vremea

București
acum

21°
vin.

11°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

17°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/24°
dum.

11°/25°
lun.

14°/26°
Constanta
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

10°/19°
sâm.

11°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale