Uite mall-ul, nu e mall-ul
Lista cu patrimoniul mai trimitea in bratele Municipiului si Parcul Rozelor, cu tot cu terenurile sportive aflate acolo. In aceasta zona, aflata in trecut in patrimoniul Ministerului Tineretului si Sportului, directia judeteana de resort intentiona sa ridice un mare complex mall, proiectul fiind insa respins de comisiile de specialitate, atit din CJT, cit si din Consiliul Local. La finele lunii decembrie, printr-o alta hotarire de guvern, terenurile de sport revin in proprietatea Directiei Judetene de Tineret si Sport. Directorul acestei institutii, Sorin Grindeanu, ne-a declarat ieri ca nu va mai insista cu proiectul privind construirea mall-ului, dar trebuie sa faca ceva pentru a scoate bani din acest teren. ?Este pacat sa ramina in starea actuala. Noi putem sa concesionam aceasta zona sau sa ne asociem cu cineva. Oricum nu vom face nimic fara autorizatie de la primarie?, ne-a declarat Grindeanu. Trezindu-se pentru citeva luni cu parcul in patrimoniu, primaria nu vrea acum sa renunte la el. ?Am atacat in contencios pentru recurs gratios aceasta hotarire. Procedam la fel ca in cazul stadionului. Am motivat in documentele noastre ca parcul nu poate fi divizat, el trebuie sa ramina unitar?, ne-a declarat secretarul primariei, Ioan Cojocari. La rindul sau, primarul Gheorghe Ciuhandu pare hotarit sa mearga pina in pinzele albe, afirmind ca nu va acorda DJTS nici o autorizatie de constructie. Si Ciuhandu considera ca la mijloc este vorba de un rapt din partea guvernului, precum in cazul stadionului. ?Nu stiu de ce Directia nu se ocupa de complexul pentru gimnaste din Circumvalatiunii, unde, in ciuda nenumaratelor promisiuni, nu s-a facut nimic?, a declarat Ciuhandu.
Anomalii si neconcordante
Prefectul Horia Ciocirlie recunoaste ca Hotarirea de Guvern prin care a fost delimitat patrimoniul in judetul Timis a continut de