Clujenii au ieşit în stradă pentru a protesta faţă de realizarea în Mănăştur a unui crematoriu unde vor fi incinerate, anual, circa 1.500 de cadavre. Afacerea se ridică la 200.000 de euro pe an.
Peste 300 de clujeni şi-au manifestat ieri dezacordul legat de înfiinţarea unui crematoriu în incinta cimitirului din Mănăştur printr-un marş al tăcerii. Ei au pornit din curtea cimitirului până în centrul oraşului. Protestul, la care au venit persoane de toate vârstele şi riturile, a început la ora 12.00 şi a fost condus de preoţii a două biserici din Mănăştur, Dan Hognogi şi Călin Popovici. Au fost prezenţi şi deputaţii clujeni Mircia Giurgiu şi Horia Uioreanu. Protestatarii se opun realizării acestui crematoriu uman deoarece, zic ei, gazele rezultate din arderea cadavrelor sunt toxice şi le vor face rău copiilor lor. Ei cer realizarea crematoriului în afara oraşului.
„Stau pe strada Govora, chiar lângă viitorul crematoriu. Noi, cei de pe Govora, vom fi cei mai afectaţi, mai ales că avem şi copii. În plus e şi contra religiei. Lângă noi are USAMV-ul o clădire unde incinerează animale, ne deranjează şi mirosul de la acestea, dar înţelegem că e cu un scop şi nu se face zilnic", a afirmat Mariana Mocan (37 de ani), o asistentă medicală care a participat la marş.
Protestatarii „anti-crematoriu" nu au fost primiţi de primar
„De ce nu caută un loc în afara oraşului? Consilierii care au votat proiectul crematoriului sunt nişte iresponsabili. Cred că totul e politic. În unele zile, mirosul ce venea de la crematoriul de la USAMV te făcea să-ţi verşi maţele. Ce vor face cu noi? Ne cazează la Auschwitz-Birkenau?", a adăugat Şandor Dumitru, un clujean de 65 de ani care locuieşte pe strada Govora.
O zi la singurul crematoriu uman din ţară
Un alt locuitor din zonă, Emil Şteţco, membru al ONG-ului „Părinţi Clujeni", zice că protestul va continua pâ