Mesajul a fost trimis. Multumesc!

JO 2012 Peste 5 milioane de spectatori au asistat la probele olimpice din prima saptamana la Londra

Publicat in HotNews, duminică 5 august 2012 ·

Peste 5 milioane de spectatori au asistat la competitiile din prima saptamana a Jocurilor Olimpice de la Londra, a anuntat, duminica, comitetul local de organizare (Locog), potrivit Mediafax. Peste un milion de persoane s-au aflat in tribune in Parcul olimpic, unde se afla bazinul, stadionul de atletism, velodromul, dar si stadionul de hochei pe iarba.

"Latura cea mai satisfacatoare a acestei prime saptamani pentru noi este perceptia pe care au avut-o sportivii si antrenorii, care ne-au spus ca au vazut rar sau chiar nu au mai vazut probe atat de bine organizate, frecventate si de interesante. Ambitia noastra a fost mereu sa organizam Olimpiada pentru sportivi si suntem mandri ca le-am oferit celor mai buni sportivi din lume un cadru atat de entuziasmant", a declarat presedintele comitetului, Sebastian Coe.

Coe a precizat ca ziua de sambata, cand Marea Britanie a obtinut sase titluri olimpice, a fost cea mai frumoasa zi de sport la care a asistat vreodata.

Locog a mai precizat ca site-ul oficial al JO de la Londra a devenit cel mai popular din lume, cu 25 de milioane de accesari inregistrate sambata. Peste 5 milioane de spectatori au asistat la competitiile din prima saptamana a Jocurilor Olimpice de la Londra, a anuntat, duminica, comitetul local de organizare (Locog), potrivit Mediafax. Peste un milion de persoane s-au aflat in tribune in Parcul olimpic, unde se afla bazinul, stadionul de atletism, velodromul, dar si stadionul de hochei pe iarba.

"Latura cea mai satisfacatoare a acestei prime saptamani pentru noi este perceptia pe care au avut-o sportivii si antrenorii, care ne-au spus ca au vazut rar sau chiar nu au mai vazut probe atat de bine organizate, frecventate si de interesante. Ambitia noastra a fost mereu sa organizam Olimpiada pentru sportivi si suntem mandri ca le-am oferit celor mai buni sportivi din lume un

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare în largul Crimeei

HotNews acum o ora
Un avion militar rusesc s-a prăbușit joi în mare, în largul portului Sevastopol din Crimeea, a declarat guvernatorul regiunii ocupate de Rusia, citat de Reuters. Avion de luptă Suhoi Su-35Foto: RIA Novosti / Sputnik / Profimedia Autoritățile au anun

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Boloş: Cel care stă în concediu medical primeşte mai mulţi bani decât atunci când este la serviciu. Nu e taxă pe concedii medicale, ci contribuţie la asigurările sociale de sănătate

News.ro acum 3 ore
Ministrul de Finanţe Marcel Boloş a explicat, joi, despre problema concediilor medicale, că numărul mare de concedii medicale nu asigură sustenabilitatea bugetului asigurărilor sociale. El a adăugat că nu este vorba despre o taxă asupra concediilor

Patru morţi şi cinci răniţi într-un atac cu cuţitul în SUA, la Rockford, în Illinois

News.ro acum o ora
Patru persoane, inclusiv o adolescentă, au fost ucise, iar alte cel puţin cinci au fost rănite într-un atac cu cuţitul comis de către un tânăr în mai multe locuri, la Rockford, în statul Illinois, anunţă poliţia americană, relatează AFP. Un suspect

Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montană a A8 intră în licitaţie

Mediafax acum 2 ore
CNAIR a transmis, joi, spre validare la ANAP documentaţia pentru contractul necesar construcţiei lotului Miercurea Nirajului-Sărăţeni, de 23,4 km, potrivit ministrului Sorin Girindeanu. „Pe traseul acestui lot de autostradă vor fi construite inclusi

Ministrul Agriculturii Florin Barbu: Eu nu cred că fermierii români vopsesc puii. Cel mai mare export de carne de pui în Franţa se face din România, de la fermierii români

News.ro acum 4 ore
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Florin Barbu a precizat că el nu crede că „fermierii români vopsesc puii”. „Cel mai mare export de carne de pui în Franţa se face din România, de la fermierii români, pentru că noi avem pe carnea de pui u

Alte două decese din cauza rujeolei, raportate în ultima săptămână/ Este vorba despre un tânăr din Argeş şi de o femeie din Bucureşti, ambii având şi alte afecţiuni

News.ro acum 2 ore
Alte două decese cauzate de rujeolă au fost raportate în ultima săptămână, potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), fiind vorba despre un tânăr de 26 de ani din judeţul Argeş şi de o femeie de 59 de ani din Bucureşti. Ambii aveau ş

Ministrul Finanţelor, întrebat cât i-a venit factura la curent: 199 lei. Nu ştiu de ce a fost o factură destul de mare, având în vedere că nu sunt mare consumator de energie

News.ro acum 3 ore
Ministrul Finanţelor Marcel Boloş a declarat că a plătit la ultima factură de energie electrică suma de 199 lei şi nu ştie de ce a fost o factură destul de mare, în contextul în care nu este un mare consumator de energie. „Folosesc un bec, un frigid

Horia Constantinescu revine: Nu am demisionat

Mediafax acum 7 ore
„Nu am demisionat! După discuţiile de la nivelul guvernului voi comunica exact data şi parcursul. Sunt proiecte importante în plină desfăşurare şi trebuie să nu le pun în pericol”, transmite Horia Constantinescu. Joi dimineaţă el a scris pe Facebook

Zelenski: Fără ajutorul imediat al SUA, Putin va împinge războiul pe teritoriul NATO. "Chiar şi mâine, rachetele pot zbura spre orice stat" FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei spune că armata ucraineană a reuşit să ţină piept ofensivei ruse din lunile de iarnă, dar avertizează că fără un ajutor urgent în armament din partea Statelor Unite, Ucraina riscă să nu mai poate face faţă,

Vremea

București
acum

16°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/26°
Iasi
acum

17°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

14°
joi

8°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale