Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta anunţă că a primit oficial scrisoarea privind deblocarea POSDRU

Publicat in Mediafax, luni 3 decembrie 2012 ·

Guvernul a primit, luni, în mod oficial, scrisoarea privind deblocarea Programului Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) şi aşteaptă să fie înştiinţat, săptămâna viitoare, despre deblocarea Programul Operaţional Regional, potrivit premierului Victor Ponta.

"Săptămâna trecută am primit oficial scrisoarea privind deblocarea Programului Operaţional pe Mediu. Astăzi, am primit oficial scrisoarea privind deblocarea POSDRU, program accesat în special de către universităţi şi organizaţii neguvernamentale. Săptămâna viitoare primim deblocarea pentru Programul Operaţional Regional", a anunţat Ponta, luni seara.

Luni dimineaţa, premierul a declarat că aşteaptă, în aceste zile, rezultatele oficiale legate de deblocarea POSDRU, după ce a primit vestea oficială referitoare la deblocarea Programului Operaţional Sectorial pe Mediu.

Comisia Europeană a decis, miercuri, reluarea plăţilor către România pentru Programul Operaţional Sectorial (POS) de Mediu, blocate din luna iulie 2012, a informat Reprezentanţa CE în România. Astfel, vor putea fi procesate cererile de rambursare a sumelor cheltuite în cadrul proiectelor asociate Programului Operaţional Sectorial de Mediu.

Premierul Victor Ponta declara recent că, prin acceptarea corecţiilor financiare şi îndreptarea neregulilor constatate în perioada 2009-2011, în luna decembrie pot fi reluate rambursările pentru POSDRU, precum şi pentru programele de Dezvoltare Regională şi Mediu.

În 14 noiembrie, Ministrul Afacerilor Europene a prezentat Guvernului propunerile de corecţii avansate de Comisia Europeană ca o condiţie pentru reluarea plăţilor în cadrul programelor operaţionale finanţate din fonduri structurale şi de coeziune.

Pentru POS Mediu, propunerea Comisiei constă într-o corecţie forfetară de 10% pentru toate contractele a căror procedură de achiziţie publică a f

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O femeie din Bucureşti şi-a înjunghiat de două ori soţul, la interval de 13 ore. Bărbatul a reușit să ajungă la un magazin pentru a cere ajutor

Ziare.com acum 14 minute
O femeie din Capitală a fost reţinută, sub acuzaţia de violenţă în familie în modalitatea tentativei de omor, după ce şi-a înjunghiat de două ori soţul, la interval de 13 ore. După a doua agresiune, bărbatul a reuşit să iasă din casă şi să ajungă la

VIDEO O dronă ar fi fost filmată în apropierea oraşului Brăila / Ce spun oficialii / Armata i-a dat raportul premierului

Mediafax acum o ora
O dronă ar fi fost filmată în Brăila, în zona Grădina Mare, aproape de Dunăre, scrie presa locală din Brăila. Incindentul ar fi avut loc joi noaptea. Autorităţile nu au semnalat probleme.

Ciolacu: Până la finele anului vrem o aderare completă la spațiul Schengen

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că aderarea la spaţiul Schengen aerian şi maritim de la 31 martie constituie o victorie a României şi a dat asigurări că se urmăreşte o aderare completă până la finalul anului, relatează Agerpres. Ciolacu a puncta

Parlamentul se reuneşte marţi pentru a marca trecerea a 20 de ani de la aderarea României la NATO

Mediafax acum 35 minute
Deputaţii şi senatorii se reunesc marţi, 2 aprilie, începând cu ora 15.00, pentru a participa la şedinţa comună convocată pentru a marca trecerea a 20 de ani de la aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică şi a 75 de ani de existenţă a NATO, potri

Cum arată noul terminal Schengen al Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara (foto)

Press Alert acum 22 minute
< div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-322856905">

Rareş Bogdan: După redistribuire, Alianţa PSD-PNL poate obţine 20 de mandate de europarlamentari. SOS-ul doamnei Şoşoacă nu va intra în Parlamentul European, iar AUR nu va lua mai mult de cinci-şase mandate

News.ro acum 51 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan susţine că Alianţa PSD-PNL poate lua la redistribuire 20 de mandate de europarlamentari, el precizând că AUR va avea cinci-şase mandate, în timp ce SOS nu va atinge pragul de cinci la sută.

Dosarul Ferma Dacilor: Cornel Dinicu scapă de arestul la domiciliu. Decizia este definitivă

HotNews acum 28 minute
Cornel Dinicu va fi eliberat sub control judiciar după ce Tribunalul Prahova a respins vineri, printr-o decizie definitivă, solicitarea procurorilor de prelungire a arestului la domiciliu, potrivit deciziei publicate pe portalul justiției. Cornel Di

Oficial de la ISU Dobrogea despre explozia de la Rafinăria Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
O explozie urmată de incendiu a avut loc în această dimineață la Rafinăria Petromidia, cu degajări foarte mari de fum. Potrivit IGSU, la nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea resurselor m

Ciolacu a discutat cu Armata despre drona căzută la Brăila: Nu este prima, mi-aş dori să fie ultima

Mediafax acum 2 ore
„Acum câteva minute am discutat cu ministrul Apărării. De aseară s-a închis perimetrul şi se desfăşoară o anchetă. Nu este prima, mi-aş dori să fie ultima. Nu a pus viaţa în pericol nimănui. (...) Momentan nu avem victime şi nu sunt astfel de proble

Adrian Câciu: România se dezvoltă prin investiţii / În ultimii doi ani s-au investit în România peste 35 de miliarde de euro

News.ro acum 3 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a afirmat că România se dezvoltă prin investiţii şi a precizat că în ultimii doi ani s-au investit în ţara noastră peste 35 de miliarde de euro.

Vremea

București
acum

24°
vin.

11°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/25°
lun.

15°/27°
Constanta
acum

23°
vin.

11°/23°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/22°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

10°/19°
sâm.

10°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
Timisoara
acum

22°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

14°/25°