Căutaţi versiunea în limba română a Recomandării 1720 / 2005 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind relaţia dintre Educaţie şi religie în statele membre ale Uniunii Europene. Dacă o găsiţi pe vreun site oficial din România, daţi-mi semnal, vă rog. Eu n-am găsit-o. E ca şi când n-ar exista. “Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi” Ioan 8, 32
A TĂCEA. TĂCERE
Viaţa bate filmul. Mai devreme sau mai târziu, un enunţ de felul „dacă nu vorbim despre lucruri, atunci ele nu există” e tăvălit rău de tot în ţărână, ca fals. Vezi Wikileaks. A “băga sub preş” teme sensibile (în special, atunci când vorbim despre politici publice, cu atât mai mult în calitatea noastră de stat european) nu mai ţine. Iar a institui – pe o temă majoră, de principiu – legea tăcerii în propria bătătură (spaţiu devenit, liber-consimţit şi cu acte în regulă, parte din “satul global” pe numele său Europa) atunci când tema face chiar obiectul unei Recomandări a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, cred că este o conduită contraproductivă, ce probează lipsa curajului asumării Conversaţiei cu pricina, dacă nu laşitate meschină de-a binelea.
Vorbim de politici publice în Educaţie, şi acum lucrurile stau aşa.
LA NOI
Actualul articol 18 al Legii Educaţiei Naţionale (Legea nr. 1 / 2011) are următorul conţinut:
Art. 18Planurile-cadru ale învăţământului primar, gimnazial, liceal şi profesional includ religia ca disciplină şcolară, parte a trunchiului comun. Elevilor aparţinând cultelor recunoscute de stat, indiferent de numărul lor, li se asigură dreptul constituţional de a participa la ora de religie, conform confesiunii proprii. La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinţilor sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie. În acest caz, situaţia şcolară se încheie făr