Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se închide şi laminorul de profiluri grele de la Hunedoara

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 9 februarie 2009 ·

Săptămâna aceasta, combinatul ArcelorMittal Hunedoara îşi va opri din nou producţia, după ce în decembrie anul trecut activitatea a fost sistată pentru prima dată în ultimii 80 de ani. Sursa: Remus Suciu

Astfel, deşi siderurgiş tii au reluat lucrul pe 20 ianuarie, săptămâna trecută au început din nou operaţiunile de oprire a cuptorului electric, iar săptămâna aceasta side rurgiştii vor fi nevoiţi să oprească şi laminorul de profiluri grele. „Oamenii au posibilitatea să aleagă între a pleca acasă în concediu de odihnă sau în şomaj tehnic, cu 75 la sută din salariu, plus sporul de vechime.

O parte va rămâne pentru a efectua o serie de lucrări de reparaţii, care, oricum, erau prevăzute, la cuptorul electric. Criza este mai adâncă decât ne aşteptam, dar tot mai avem motive să credem că, din aprilie încolo, la Hunedoara se va relansa producţia de oţel“, spune Petre Vaidoş, liderul sindicatului din combinatul hunedorean.

Pe de altă parte, până în prezent, din totalul de 1.200 de angajaţi ai ArcelorMittal Hunedoara, 230 şi-au manifestat dorinţa de a-şi părăsi locurile de muncă în schimbul unor salarii compensatorii. Termenul-limită de înscriere pe listele de plecări voluntare este 31 martie.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iulian Dumitrescu și-a depus candidatura pentru un nou mandat de șef al CJ Prahova. Liberalul are interdicție să exercite funcția

HotNews acum o ora
Preşedintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, inculpat pentru corupţie, pus sub control judiciar şi cu interdicţia de a exercita funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, şi-a depus, miercuri, semnăturile şi dosarul de candidatură pentru

MAE atenţionează că sunt posibile perturbări ale traficului aerian în Franţa

Mediafax acum 2 ore
„Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Franceză că sindicatul principal al controlorilor de trafic aerian din Republica Franceză, SNCTA, susţinut de s

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum o ora
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

Noi norme privind încălcarea regulilor de circulaţie în străinătate adoptate de Parlamentul European

Mediafax acum 29 minute
Potrivit unui comunicat al PE, noile norme obligă autorităţile naţionale să răspundă fără întârziere cererilor din partea unei alte ţări din UE şi în termen de cel mult două luni de la colectarea informaţiilor necesare. În plus, la cererea statului

Școlile de Poliție scot la concurs peste 1.600 de locuri. Probele pe care le vor susține candidații

Ziare.com acum 52 minute
Sesiunea de admitere se va desfăşura în perioada aprilie - iulie pentru cele 1.340 de locuri de la Şcoala de la Câmpina şi cele 300 de la Cluj-Napoca. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis miercuri, 24

Alarmă în centrul Londrei. Mai mulţi cai din cavaleria regală au scăpat liberi pe stradă, o persoană a fost rănită - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Mai mulţi cai, între care unul plin de sânge, au fost scăpaţi de sub control în Londra şi cel puţin o persoană a fost rănită, armata fiind chemată să ajute la localizarea animalelor, au anunţat miercuri autorităţile din capitala britanică, relatează

Descoperire macabră în curtea Spitalului din Vaslui. 13 schelete, găsite în timpul unor săpături

Ziare.com acum 24 minute
Stupoare la Vaslui, în curtea spitalului nr. 2. În timpul efectuării unor săpături pentru realizarea unor lucrări de excavare, au fost descoperite mai multe schelete umane. Au fost anunțate imediat autoritățile, la fața locului fiind trimiși și mai

BEC a constatat încălcări majore ale legislaţiei electorale în realizarea operaţiunilor de tragere la sorţi a preşedinţilor birourilor electorale de circumscripţie şi a locţiitorilor acestora

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a constatat existenţa unor încălcări majore ale legilor electorale în realizarea operaţiunilor de tragere la sorţi a preşedinţilor birourilor electorale de circumscripţie şi a locţiitorilor acestora, efectuate de preşe

Sebastian Burduja critică lipsa de investiţii în reţeaua de termoficare a Bucureştiului

Mediafax acum 3 ore
„Avarie majoră la reţeaua de termoficare a Bucureştiului. E normal ca într-o mare capitală Europeană, în 2024, să fie zeci de mii de oameni fără căldură şi apă caldă? Nu. De ce se întâmplă asta? Pentru că investiţiile au fost prea puţine şi prea len

Sorin Grindeanu: Tarom trebuie să intre într-o etapă de reorganizare economică

Mediafax acum 5 ore
„Tarom deocamdată trebuie să facă următorul lucru, să primească până la sfârşitul lunii acel ajutor de la Comisia Europeană. Tarom-ul nu este într-o formă economică de invidiat şi, şi dacă nu vi-o spun eu, o ştiţi foarte bine. Trebuie să găsească, d

Vremea

București
acum

21°
mie.

8°/21°
joi

11°/21°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
Iasi
acum

20°
mie.

10°/21°
joi

11°/22°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/19°
Constanta
acum

19°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

8°/17°
joi

6°/11°
vin.

6°/13°
sâm.

4°/16°
Timisoara
acum

15°
mie.

7°/15°
joi

5°/13°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°