Zeci de persoane executate silit de Dumitru Bunescu susţin că locuinţele le-au fost subevaluate pentru a fi vândute la un preţ derizoriu. Sursa: Nicoleta Ene
Zeci de persoane din Râmnicu- Vâlcea, care au fost executate silit de către executorul judecă toresc Dumitru Tudor Bunescu, susţin că acesta i-a înşelat, subevaluându-le casele şi terenurile. În plus, Bunescu este acuzat şi că percepe onorarii mai mari decât datoria pentru care persoanele respective au fost executate silit.
Vetuţa Stana va fi evacuată din casă pentru că nu ar fi achitat la timp un credit la CAR, făcut în 2004. Pentru creditul de 35.000 de lei, femeia şi-a pus gaj casa, a cărei valoare a ajuns în prezent la 500.000 de lei. „Creditul între timp l-am achitat, însă nimeni nu mai ţine cont de asta şi se continuă formalităţile de executare“, povesteşte Vetuţa Stana.
Potrivit expertizei tehnice din 2005, casa a fost evaluată la 150.000 de lei, iar în iulie 2007, după reactualizare, valoarea a crescut la 158.000 de lei. Ambele expertize au fost făcute de inginerul Liviu Constantinescu, angajat de către executorul Dumitru Bunescu. „Intenţionat casa a fost subevaluată. Ca să demonstrăm asta, am angajat acelaşi expert care a stabilit, în august 2007, valoarea imobilului la 379.000 lei“, susţine Vetuţa Stana.
De cealaltă parte, Dumitru Bunescu spune că „expertiza cerută de pârât nu are nicio valoare şi nu se poate ţine cont de ea la stabilirea preţului de licitaţie“. De altfel, casa a fost deja vândută la licitaţie cu 200.000 de lei.
A rămas fără casădin cauza unei datorii fictive
Un alt caz controversat este cel al Mariei Dogaru, care a fost dată în judecată de o femeie din Drăgăşani pentru că nu i-ar fi plătit o datorie de 320 de dolari. „Nu am împrumutat niciodată bani de la femeia respectivă. Dar când au început să vină somaţi