Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gălăţenilor li se promit preţuri de producător la „Târgul de Toamnă” din acest an

Publicat in Adevarul, luni 30 septembrie 2013 ·

Gospodinele care au început pregătirea cămărilor pentru iarnă sunt sfătuite de organizatori să păstreze loc pentru produsele pregătite de sutele de expozanţi care vor veni la sfârşitul săptămânii, în Piaţa Centrală, la a XII-a ediţie a „Târgului de Toamnă”

În cele trei zile ale „Târgului de Toamnă 2013”, producătorii vor expune fructe şi legume, produse agricole, produse de panificaţie şi patiserie, flori şi produse de alimentaţie publică. Nu vor lipsi meşterii populari, cu produse tradiţionale, mustul şi chiar mici şi bere!

Ediţia trecută au participat 317 expozanţi din Galaţi şi din ţară - producători, societăţi comerciale, intreprinderi familiale şi persoane fizice autorizate. Peste două treimi dintre aceştia au participat cu legume şi fructe.

Sărbătoarea va fi întregită de cântecele şi dansurile pregătite de Ansamblul “Doina Covurluiului” şi Fanfara Centrului Cultural “Dunărea de Jos” Galaţi.

A XII-a ediţie a Târgului de Toamnă este organizată de Administraţia Pieţelor Agroalimentare SA, Consiliul Municipiului Galaţi, Consiliul Judeţului Galaţi, Direcţia pentru Agricultură Galaţi, Camera Agricolă a Judeţului Galaţi şi Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Galaţi.Body

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Patru drone lansate de rebelii Houthi către o navă SUA din Marea Roșie, distruse de americani

Ziare.com acum 31 minute
Armata americană a anunţat miercuri că a doborât patru drone lansate de rebelii houthi din Yemen care vizau o navă de război a Statelor Unite în Marea Roşie, notează AFP. Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a indicat în

Rezultate LOTO 6/49. Numerele extrase joi, 28 martie 2024

Gandul acum 2 ore
Joi, 28 martie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 31 martie 2024. La tragerile loto de duminică, 24 martie 2024, Loteria Română a a

Kievul cere aliaților sisteme de apărare antiaeriană Patriot, pentru a putea rezista atacurilor rusești

Ziare.com acum 58 minute
Mai multe atacuri ruseşti au ucis cel puţin patru persoane şi au rănit aproximativ 30 miercuri, inclusiv în Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, ceea ce a determinat Kievul să ceară aliaţilor săi occidentali sisteme de apărare antiaeriană P

Letonia expulzează un diplomat rus pentru discreditarea instituțiilor statului și incitare la ură

G4Media acum 47 minute
Letonia a declarat persona non grata un angajat al ambasadei Rusiei la Riga şi l-a expulzat din ţară, notează dpa, citată de Agerpres. La cererea Ministerului de Externe, diplomatul trebuie să părăsească Letonia înainte de 10 aprilie. Însărcinatul c

Bilanţul atacului de la Moscova creşte la 143 de morţi

News.ro acum 57 minute
Bilanţul victimelor atentatului de la periferia Moscovei de săptămâna trecută a crescut miercuri 143 de morţi, anunţă autorităţile ruse într-un comunicat, pe site-ul Ministerului rus al Situaţiilor de Urgenţă, un atac revendicat de gruparea Statul I

Gabriela Firea: E adevărat, m-am pregătit trei ani şi jumătate pentru candidatura la Primăria Capitalei. E o restartare acum

HotNews acum 10 ore
Preşedintele PSD Bucureşti, Gabriela Firea, afirmă că momentul prin care trece acum, după ce nu a fost desemnată candidat pentru încă un mandat la Primăria Capitalei, reprezintă o „restartare”. Ea admite că s-a pregătit, în ultimii trei ani şi jumăt

Șoareci, gândaci și mucegai, în cantina unui liceu din Timișoara. Ce măsuri au luat autoritățile VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Cantina Colegiului Tehnic ”Henri Coandă” din Timişoara a fost închisă de inspectorii de la Protecţia Consumatorului, după ce aceştia au găsit capcane pentru rozătoare şi chiar şoareci morţi, gândaci, mucegai, praf, alimente păstrare necorespunzător.

Mari producători din industria tutunului susțin taxarea echitabilă a tuturor produselor cu nicotină

Ziare.com acum 11 ore
BAT și Philip Morris România, mari producători din industria tutunului, susțin taxarea echitabilă a tuturor produselor cu nicotină și solicită Guvernului accizarea pliculețelor cu nicotină, recent introduse pe piața din România. Cei doi mari jucător

Firea, despre candidatura la europarlamentare: Nu a fost proiectul vieţii mele, dar nu consider că este o retrogradare

G4Media acum 9 ore
Gabriela Firea, fost primar al Capitalei, mărturiseşte că o candidatură pentru Parlamentul European nu a fost ”proiectul vieţii” sale, subliniind însă că nu consideră că această candidatură este ”o retrogradare”, relatează News.ro ”Nu a fost viziune

Psihologul Daniel Kahneman, laureat al Premiului Nobel pentru Economie, a murit

Mediafax acum 12 ore
Daniel Kahneman, psihologul laureat al premiului Nobel care a contribuit la demitizarea ideii că oamenii iau decizii economice raţionale, a murit. Psihologul avea 90 de ani.

Vremea

București
acum

joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/25°
Iasi
acum

joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

joi

8°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

13°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale