Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO-VIDEO Dansul emoţionant şi incredibil al unor tineri în cărucioare cu rotile

Publicat in Adevarul, joi 26 decembrie 2013 ·

Printre cei zece dansatori se numără şi gălăţeanca Alina Puţanu care, alături de prietenul ei Andrei Bratu a trăit momente fascinante.

„Atât eu, cât şi Andrei, am avut norocul de a participa ca artişti voluntari în această minunată gală a personelor cu abilităţi ŞI nu dizabilităţi. Chiar dacă am acceptat din prima clipă această provocare, trebuie să recunoaştem că amândoi am fost puţin sceptici în ceea ce urma să fie participarea noastră. Eu am mai dansat în spectacole organizate la Galaţi, dar pentru Andrei a fost prima dată când dansa pe o scenă cu un public numeros”, povesteşte Alina.

Ambii protagonişti ai dansului din Gala Persoanelor cu Dizabilităţi spun că au învăţat multe lucruri noi, au rămas cu amintiri foarte frumoase şi şi-au făcut mulţi prieteni. În plus, pentru Alina şi Andrei a fost încă un motiv ca relaţia lor să devină una mai strânsă. „În fiecare zi de repetiţii aflam ceva nou despre Andrei şi îmi placea sentimentul că el este acolo, cu mine şi împreună facem acest lucru. Mi-a plăcut să îl văd pe Andrei dansând şi m-a făcut să îl iubesc mai mult”, spune emoţionată tânăra.

Gala Persoanelor cu Dizabilităţi din acest an şi-a propus să promoveze o idee simplă: „Egal e normal”. E normal să acordăm şanse egale oamenilor diferiţi şi să fim împreună, nu separat. Gala îşi propune să ne aducă aminte că norma o facem noi. Opţiunea organizatorilor, exprimată prin intermediul Galei, este că e normal să le acordăm oamenilor cu nevoi speciale şanse egale ca să trăiască independent, alături de noi.

Desfăşurată sub patronajul Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti, gala este un eveniment anual organizat de ActiveWatch şi Fundaţia Motivation România în care sunt premiaţi mulţi eroi care se încăpăţânează să alerge pe o pistă ostilă pentru a-şi depăşi prefixul „diz” (Mircea Toma, preşedintele Active Watch). Cele cinci categorii la c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandal la nivel înalt în Rusia. Un ministru decorat de Putin, reținut pentru luare de mită

Ziare.com acum 5 ore
Ministrul adjunct al Apărării din Rusia, Timur Ivanov, a fost reţinut sub suspiciunea de luare de mită, informează agenția TASS printr-un comunicat. "Suspectat de comiterea unei infracțiuni în temeiul părții 6 a articolului 290 din Codul penal al Fe

Avarie majoră: Mii de blocuri din București au rămas fără apă caldă

Wall-Street.ro acum 5 ore
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica. ELCEN anunță că CET București Vest este indisponibilizată, iar CET Grozăvești nu mai furnizează apă de adaos. Avaria majoră s-a produs în jurul orei 18:00, conform informațiilor ofe

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

Ziua Constanta acum 8 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, o acţiune de verificare a site-urilor de cumpărături şi aplicaţii care funcţionează ca o piaţă online, Temu şi Shein, informează instituţia printr-un comuni

Adunări generale - Convocări - 24 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Administratorul unic al S.C. BRINTEX S.A, cu sediul în Braşov, Str. M. Kogălniceanu nr. 23, bl. C 7, et. VI, biroul 602, camera 1, jud. Braşov, J8/116/1991, RO 1102700, în temeiul Actului constitutiv actualizat şi al prevederilor art. 117 din Legea

Lista medicamentelor compensate şi gratuite, extinsă cu 28 de molecule. Lista afecţiunilor pentru care sunt prescrise

Libertatea acum 8 ore
Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 de molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024.

Accident cu 7 victime pe DN7. Un microbuz a intrat în parapetul care desparte sensurile de mers FOTO

Ziare.com acum 7 ore
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc marţi seară, 23 aprilie, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. ”Şapt

Ministerul Muncii: Noutate pe piaţa muncii - persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii

News.ro acum 12 ore
Reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale au transmis că persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice, iar prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii. „Platforma accesibilă pe

Şapte persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie, pe DN7, la Deva

Adevarul acum 6 ore
Şapte persoane care se aflau într-un microbuz au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc marţi seara pe DN 7, la ieşirea din Deva spre Arad, după ce autovehiculul a intrat într-un parapet care desparte sensurile de mers ale drumul

Marius Tucă Show începe miercuri, 24 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitați: Mirel Palada și H.D. Hartmann

Gandul acum 5 ore
Invitații zilei sunt Mirel Palada, sociolog și H. D. Hartmann, profiler, analist și jurnalist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

UEFA a comunicat lista arbitrilor pentru EURO 2024. Patru arbitri români vor fi prezenţi în Germania

Mediafax acum 13 ore
Comisia de Arbitri UEFA a anunţat marţi oficialii de joc pentru partidele de la EURO 2024 din Germania. Au fost nominalizaţi 18 arbitri de centru împreună cu asistenţii lor şi oficiali VAR, pentru cele 51 de partide de la turneul final. Un central r

Vremea

București
acum

10°
mie.

9°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/18°
sâm.

9°/20°
Iasi
acum

mie.

9°/21°
joi

11°/22°
vin.

8°/12°
sâm.

7°/19°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/16°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

8°/16°
joi

6°/8°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/19°