Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai mulţi interlopi din Timişoara, ridicaţi de mascaţi de pe terenul de fotbal

Publicat in Adevarul, joi 6 iunie 2013 ·

Rivalitatea dintre două grupări din oraşul de pe Bega a dus la lupte cu săbii, iar autorităţile au trecut la fapte. După un scandal la sfârşitul săptămânii trecute, Sorin Udrea şi mai mulţi dintre "locotenenţii" săi au fost reţinuţi.

Violenţele au izbucnit în luna martie, când Sorin Udrea a avut de suferit în urma unei încăierări cu Jean Crihan şi fraţii Stoiţi, la localul "Lepa Brena". Niciuna dintre părţi nu a depus atunci plângere, iar poliţiştii au încercat să parlamenteze cu cele două grupări pentru ca violenţele să nu escaladeze. Nu au reuşit, însă, şi sâmbăta trecută, trei membrii ai grupării lui Udrea şi-au răzbunat şeful. Ciprian Gavrilă, Caius şi Darius Gazibara l-au atacat pe Tudor Stoiţi în barul Ibiza, acesta alegându-se cu o sabie înfiptă adânc în umăr. Arma albă nu a mai putut fi scoasă decât prin operaţie, iar cele două grupări s-au încăierat inclusiv la Spitalul Judeţean.

Cum Sorin Udrea şi o parte dintre "locotenenţii" săi joacă fotbal în Liga a IV-a, la Chişoda, oamenii legii s-au gândit că un meci ar putea fi cea mai bună ocazie pentru a-i lua pe toţi ca din oală. Astfel, mascaţii au descins miercuri seara la terenul de la marginea Timişoarei unde se desfăşura partida Chişoda - Sânnicolau Mare. Agenţii le-au cerut tuturor celor aflaţi pe teren să se întindă la pământ, inclusiv arbitrii şi jucătorii de la Sânnicolau Mare.

Sorin Udrea şi încă patru persoane au fost duse la secţie şi au primit mandat de reţinere pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi Tribunalului Timiş cu propunere de arestare preventivă. Cei reţinuţi sunt suspectaţi de săvârşirea infracţiunilor de contrabandă, şantaj, tâlhărie, tentativă de omor şi vătămare corporală gravă.

Citeşte şi:

Un mexican povesteşte despre grotescul lumii interlope: de la hipopotamii lui Pablo Escobar la leii lui Nuţu Cămătaru

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lista medicamentelor compensate și gratuite, extinsă cu 28 de molecule noi pentru tratarea bolilor cronice

HotNews acum 52 minute
​Ministerul Sănătății a anunțat, marți, introducerea a 28 de noi molecule pe lista medicamentelor compensate și gratuite pentru tratarea bolilor cronice. Actualizarea listei de medicamente compensate și gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024. Me

Nicuşor Dan: Bătălia se va da între mine şi Piedone. Într-o societate normală, un personaj ca Firea nu ar mai trebui să deschidă gura, darămite să vrea să mai fie primar

News.ro acum o ora
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a spus că bătălia pentru şefia PMB se va da între el şi Cristian Popescu Piedone. Despre Gabriela Firea, edilul general a spus că „într-o societate normală, un personaj ca ăsta nu ar mai trebui să deschidă gura, darămi

ANPC verifică site-urile de cumpărături Temu şi Shein / Comisarii instituţiei îi sfătuiesc pe consumatori să se informeze înainte de achiziţia unui produs

News.ro acum o ora
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, marţi, că verifică site-urile de cumpărături Temu şi Shein, iar comisarii instituţiei îi sfătuiesc pe consumatori să se informeze cu atenţie înainte de achiziţia unui produs. AN

TRAGEDIE în Ploiești. Copil de 8 ani, mort într-un incendiu izbucnit la un bloc din oraș!

Gandul acum 2 ore
Un băiețel în vârstă de 8 ani a decedat într-un incendiu izbucnit marți, 23 aprilie, la un bloc din Ploiești. Polițiștii din cadrul Secției 4 Ploiești au fost sesizați despre faptul că pe strada Mihai Eminescu din oraș arde un apartament, fiind posi

Sebastian Burduja: Candidez pentru Primăria Capitalei pentru că vreau ca bucureştenii, pentru prima dată după mulţi ani, să nu mai fie forţaţi să aleagă răul cel mai mic

News.ro acum 37 minute
Liderul PNL Bucureşti Sebastian Burduja a declarat, referitor la nominalizarea de către liberali pentru a candida la Primăria Capitalei, că bucureştenii merită un model liberal de administraţiei şi a adăugat că are un plan pentru „Bucureştiul Viitor

Un fugar condamnat pentru omor a fost adus în ţară după 33 de ani de căutări

Mediafax acum 39 minute
Kumarasamy Navaneethan, un cetăţean srilankez aflat pe lista celor mai căutaţi infractori, a fost adus marţi în România, potrivit ministrului Justiţiei. Acesta a fost condamnat la 19 ani de închisoare pentru săvârşirea unui omor în anul 1991, în Buc

DNA o trimite în judecată pe Nadia Florentina Racz, fost inspector șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a Nadiei Florentina Racz, fost inspector-șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bihor, pen

Ministerul Muncii: Noutate pe piaţa muncii - persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale au transmis că persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice, iar prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii. „Platforma accesibilă pe

CEDO condamnă România pentru achitarea în 1990 a doi ofițeri acuzați de crime legate de Holocaust

Ziare.com acum o ora
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi, 23 aprilie, România pentru revenirea asupra unor condamnări istorice pentru crime legate de Holocaust, în urma rejudecării şi achitării în anii 1990 a doi ofiţeri, condamnaţi în anii 19

Bărbat de 39 de ani, căzut de pe un pasaj din Sectorul 1 al Capitalei / I s-ar fi făcut rău şi a căzut peste balustradă / A fost transportat la spital

News.ro acum 21 minute
Un bărbat de 39 de ani a căzut, marţi, de pe un pasaj din Sectorul 1 al Capitalei şi a fost transportat la spital. I s-ar fi făcut rău şi a căzut peste balustradă. ”Astăzi, 23 aprilie 2024, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Munici

Vremea

București
acum

11°
mar.

7°/11°
mie.

9°/21°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

14°
mar.

7°/16°
mie.

10°/22°
joi

9°/22°
vin.

7°/17°
Constanta
acum

11°
mar.

10°/13°
mie.

13°/18°
joi

12°/18°
vin.

9°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

3°/16°
mie.

7°/15°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

13°
mar.

5°/17°
mie.

8°/14°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°