Terenurile agricole reprezintă 36% din suprafaţa României, care ocupă astfel poziţia a treia în rândul ţărilor din Uniunea Europeană în funcţie de ponderea ocupată în suprafaţa totală a ţării, potrivit datelor Eurostat.
România este surclasată de Ungaria, cu o pondere a terenurilor agricole de 47%, şi de Danemarca, cu o pondere de 49%. La polul opus, suprafeţele agricole rprezintă mai puţin de 5% din total în ţări precum Suedia, Finlanda şi Irlanda.
În ceea ce priveşte ponderea suprafeţelor de păduri în toalul suprafeţelor, România marchează o pondere de 31% şi se află în a doua parte a clasamentului ţărilor membre ale Uniunii Europene. Topul este condus de ţările nordice – Suedia (76%), Finlanda (72%), Estonia (61%) şi Slovenia (60%).
Suprafaţa fondului forestier din România este de aproximativ 6,6 milioane de hectare. Aproape jumătate din fondul forestier, respectiv 3,2 milioane de hectare, se află în proprietatea publică a statului, iar diferenţa este reprezentată de proprietatea privată a statului şi de ceea ce deţin proprietarii individuali. Practic, proprietatea publică a statului s-a înjumătăţit după 1990 (la acea vreme statul deţinea 6,3 milioane de hectare), ca urmare a procesului de retrocedări care încă nu s-a terminat.
Date ale Eurostat arată că în intervalul 2000 - 2010 statul român a înregistrat cea mai importantă pierdere de fond forestier din Europa. În România şi în alte nouă ţări sectorul public a ieşit pe minus la acest capitol, în timp ce sectorul public din state precum Bulgaria sau Spania a continuat să câştige păduri.