Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grigoraş, gata de meciul cu Sportul: „Nu concepem decât victoria“. Vezi echipele probabile ale duelului de la Târgu-Jiu

Publicat in Adevarul, sâmbătă 16 octombrie 2010 ·

Pandurii dispută astăzi, de la ora 19.00, la Târgu-Jiu, un meci capital cu Sportul Studenţesc, considerat unul de şase puncte de oficialii gorjeni. Aceştia i-au încredinţat echipa lui Petre Grigoraş şi i-au trasat sarcina să o scape de subsolul clasamentului.

Astfel, la primul său meci oficial pe banca pandurilor, „Grig“ nu are decât varianta victoriei.

„Am încredere că vom aduna punctele necesare de a părăsi această zonă. Încercăm să uităm trecutul şi plecăm de la premisa că partida cu Sportul trebuie câştigată. Nu concepem decât victoria. Ar fi un început foarte bun pentru noi. Va fi însă un meci aprig, care va conta enorm pentru viitor“, a spus tehnicianul, conştient însă că „Sportul e o echipă imprevizibilă“.

„Îmi voi asuma responsabilitatea rezultatului încă din primul meci, sper să iau deciziile cele mai inspirate în alcătuirea primului «11». Un meci se câştigă şi cu sufletul“, a mai spus Grigoraş.

Moldovan: „Un egal nu ne ajută cu nimic“

Antrenorul Sportului, Viorel Moldovan, vine cu gânduri mari astăzi la Târgu-Jiu, anunţând că echipa sa este montată să obţină primele puncte în deplasare.

„E foarte important să obţinem ceva din acest joc, mai ales că adversarul se află în luptă directă cu noi pentru evitarea retrogradării. Ne-am pregătit foarte bine în această pauză şi aştept foarte mult de la băieţi. Nu trecem printr-o perioadă pozitivă, dar am convingerea că vom putea ieşi din acest tunel. Vreau doar victoria. Un egal nu ne ajută cu nimic“, a spus Moldovan (foto).

Acesta este însă conştient că va avea parte de un meci greu diseară, cu gorjenii: „Pandurii este o echipă bună, cu jucători buni. A schimbat şi antrenorul, care sigur va aduce altceva în jocul echipei. Va fi greu“.

Pandurii - Sportul

Stadion „Municipal“, astăzi, ora 19.00 (GSP TV).

Formaţii probabile:

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lista medicamentelor compensate şi gratuite a fost extinsă. 28 de noi molecule au fost adăugate. Pentru ce boli sunt prescrise

Ziare.com acum 2 ore
Guvernul României a aprobat, marţi, 23 aprilie, o hotărâre care prevede introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de

Nicuşor Dan: Bătălia se va da între mine şi Piedone. Într-o societate normală, un personaj ca Firea nu ar mai trebui să deschidă gura, darămite să vrea să mai fie primar

News.ro acum 26 minute
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a spus că bătălia pentru şefia PMB se va da între el şi Cristian Popescu Piedone. Despre Gabriela Firea, edilul general a spus că „într-o societate normală, un personaj ca ăsta nu ar mai trebui să deschidă gura, darămi

CEDO condamnă România pentru achitarea în 1990 a doi ofițeri acuzați de crime legate de Holocaust

Ziare.com acum 7 minute
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi, 23 aprilie, România pentru revenirea asupra unor condamnări istorice pentru crime legate de Holocaust, în urma rejudecării şi achitării în anii 1990 a doi ofiţeri, condamnaţi în anii 19

Ministerul Muncii: Noutate pe piaţa muncii - persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii

News.ro acum o ora
Reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale au transmis că persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice, iar prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii. „Platforma accesibilă pe

TRAGEDIE în Ploiești. Copil de 8 ani, mort într-un incendiu izbucnit la un bloc din oraș!

Gandul acum o ora
Un băiețel în vârstă de 8 ani a decedat într-un incendiu izbucnit marți, 23 aprilie, la un bloc din Ploiești. Polițiștii din cadrul Secției 4 Ploiești au fost sesizați despre faptul că pe strada Mihai Eminescu din oraș arde un apartament, fiind posi

Armata israeliană a bombardat nordul Fâşiei Gaza în cel mai puternic atac din ultimele săptămâni

G4Media acum 28 minute
Israelul a bombardat în timpul nopţii nordul Fâşiei Gaza, într-unul unul dintre cele mai puternice atacuri din ultimele săptămâni, provocând panică printre locuitori şi făcând una cu pământul clădirile dintr-o zonă în care armata israeliană îşi retr

Cîrstoiu: Nu am luat decizia de face un pas înapoi pentru că un medic nu abandonează niciodată

Mediafax acum 2 ore
„În ultima lună am muncit pentru un proiect matur de administrare a capitalei. Împreună cu echipa mea de zi cu zi. Am vrut să îmi pun la dispoziţia oamenilor calităţile manageriale pe care le am. Am crezut că este posibil să mă implic din exteriorul

UEFA a comunicat lista arbitrilor pentru EURO 2024. Patru arbitri români vor fi prezenţi în Germania

Mediafax acum 2 ore
Comisia de Arbitri UEFA a anunţat marţi oficialii de joc pentru partidele de la EURO 2024 din Germania. Au fost nominalizaţi 18 arbitri de centru împreună cu asistenţii lor şi oficiali VAR, pentru cele 51 de partide de la turneul final. Un central r

DNA o trimite în judecată pe Nadia Florentina Racz, fost inspector șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor

Ziua Constanta acum 23 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a Nadiei Florentina Racz, fost inspector-șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bihor, pen

Un bărbat din Bucureşti a fost arestat, după ce şi-a urmărit soţia în trafic, a spart geamul maşinii şi a lovit-o de mai multe ori - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Bucureşti, după ce şi-a urmărit soţia în trafic, a spart geamul maşinii şi a lovit-o. A fost prins la graniţă, când încerca să iasă din ţară, fiind ulterior arestat. ”La data de 20 aprilie 2024

Vremea

București
acum

11°
mar.

7°/11°
mie.

9°/21°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

14°
mar.

7°/15°
mie.

10°/22°
joi

9°/22°
vin.

7°/17°
Constanta
acum

11°
mar.

10°/13°
mie.

13°/18°
joi

12°/18°
vin.

9°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

3°/16°
mie.

7°/15°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

13°
mar.

5°/16°
mie.

8°/14°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°