13 dispensare din mediul rural au fost închise. În judeţ sunt 30 de localităţi care au în total un deficit de 50 medici. În unele zone nu există nici măcar o farmacie, astfel că oamenii din satele Buzăului sunt nevoiţi să meargă în localităţile vecine pentru asistenţă medicală.
Ministerul Sănătăţii încearcă cu stimulente băneşti să reatragă medicii către mediul urban, însă programul guvernamental are efectele unei frecţii cu Carmol la picior de lemn. Până şi reprezentanţii ministerului în teritoriu, cei de la Direcţiile de Sănătate Publică (DSP), nu cred că sunt şanse de succes.
Pentru revenirea personalului de specialiate în zonele neacoperite de medici se mizează pe un act normativ, care dă posibilitatea acordării de stimulente în natură şi în bani de către consiliile locale şi Ministerul Sănătăţii, „În acest caz, consiliile locale şi Ministerul Sănătăţii încheie cu medicii, personalul sanitar, un contract civil privind drepturile şi obligaţiile părţilor, cu o clauză de fidelitate în sarcina acestora, pentru o perioada de cel putin 5 ani", se spune într-un comunicat de pe site-ul misiterului.
Însă, conducerea DSP Buzău este sceptică în privinţa reuşitei noului program. „Deficitul de medici în judeţ, la ultima raportare, ajunsese la cifra 50 şi nu s-a schimbat nimic între timp. Am trimis notificări primarilor pentru a discuta variantele de a atrage medici în comună tot anul trecut dar au tratat problema cu neseriozitate. Dacă nu vor exista obligaţii ci doar recomandări, nu văd o rezolvare", a declarat Venera Acsinte, director DSP Buzău.
La Buzău, un recent raport al Direcţiei de Sănătate Publică indică un deficit de medici în 30 de localităţi, 13 dintre ele având chiar dispensarele închise. Altfel spus, aproape 30.000 de buzoieni din mediul rural sunt nevoiţi să meargă la dispensare din alte comune, întrucât localităţile lor nu au medici şi ni