Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DUELUL NABABILOR UMF. Vasile Astărăstoae e cel mai bogat din ţară. Vezi salariul celorlalţi rectori!

Publicat in Adevarul, joi 20 octombrie 2011 ·

Rectorii universităţilor de medicină încasează lunar salarii năucitoare. Şeful UMF Iaşi nu se poate lăuda cu cel mai mare salariu, însă îi surclasează pe omologii săi prin veniturile suplimentare pe care le obţine. Mai ia bani din alte şapte surse! Astărăstoae a intrat luna aceasta în vizorul DNA, fiind suspectat că ar fi implicat în trucarea unei licitaţii electronice.

Într-o perioadă în care mulţi români se chinuie să-şi găsească un salariu pentru a câştiga o pâine, alţii se pot lăuda cu mai multe locuri de muncă, toate remunerate mult peste media naţională. Este cazul rectorilor universităţilor de medicină din ţara noastră, care, pe lângă salariul obţinut de la unităţile de învăţământ, mai au surse suplimentare de venit.

Toţi cei cinci şefi ai universităţilor cu profil medical mai au cel puţin un job. În fruntea acestora se află rectorul UMF Iaşi, Vasile Astărăstoae care ia bani din opt surse. Potrivit declaraţiei de avere, el încasează în doar o lună cât ia un român cu salariul minim pe economie în trei ani. Lunar, în contul său intră peste 27.500 de lei.

Averile colosale ale şefilor de la UMF suspectaţi de corupţie. Consilierii de la Ministerul Comunicaţiilor cercetaţi în acelaşi dosar, modeşti UPDATE

Punctual, Vasile Astărăstoae primeşte bani pentru următoarele funcţii: rector UMF, preşedinte al comisiei de arbitraj din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, preşedinte al Colegiului Medicilor din România, preşedinte al Colegiului Medicilor din Iaşi, director al Institutului de Medicină Legală Iaşi şi angajat la structura naţională a aceleiaşi instituţii, profesor universitar la „Alexandru Ioan Cuza" şi cercetător. Cea mai bine plătită funcţie dintre cele enumerate este cea rector la UMF, acolo de unde Astărăstoae încasează în jur de 12.500 de lei pe lună.

Astărăstoae se află în vizorul DNA, care îl suspectează că ar avea i

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis va face săptămâna viitoare o vizită oficială în Coreea de Sud

HotNews acum 21 minute
Președintele Klaus Iohannis va merge într-o vizită oficială în Coreea de Sud, în perioada 22-24 aprilie 2024, anunță Administrația Prezidențială. Este al patrulea turneu oficial al președintelui din ultimul an, după ce a călătorit în Asia, Africa și

Șeful Consiliului Județean Călărași, la DNA Constanța, într-un dosar privind achiziții făcute de instituție

HotNews acum o ora
Președintele Consiliului Județean (CJ) Călărași, Vasile Iliuţă, care este și lider al organizației județene a PSD, a fost chemat la DNA Constanța, vineri dimineață, într-un dosar vizând achiziții, în care în urmă cu câteva săptămâni au fost făcute p

UPDATE - Explozie, auzită aproape de aeroportul Isfahan din Iran/ / Sistemele de apărare anti-aeriană, activate - presa de stat/ Oficial SUA: Israelul a lansat un atac în Iran - CNN / Reuters: Israelul a atacat Iranul, afirmă surse/ Drone, în zona Isfahan

News.ro acum 3 ore
O explozie a fost auzită în oraşul Ghahjaworstan din Iran, situat la nord-vest de oraşul Isfahan, potrivit agenţiei de ştiri iraniene semi-oficiale FARS, care citează surse locale, relatează CNN. Zborurile spre Teheran, Isfahan şi Shiraz sunt suspen

Sorin Grindeanu: Ne dorim extinderea cooperării cu partenerii din Emiratele Arabe Unite pentru Portul Constanţa

News.ro acum 54 minute
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, afirmă vineri că mesajul pe care l-a avut în cadrul întrevederii, de la Abu Dhabi, cu cei din conducerea companiei DP World (Dubai Ports) este că ne dorim extinderea cooperării cu partenerii din Emiratele

Premierul Marcel Ciolacu: Ne dorim să continuăm actualele parteneriate pe care le avem cu companiile din Emiratele Arabe Unite, prin care Portul Constanţa deja îşi consolidează capacitatea strategică şi logistică

News.ro acum 45 minute
Premierul Marcel Ciolacu a transmis, vineri, că Guvernul îşi doreşte să continue actualele parteneriatele pe care deja le are cu companiile din Emiratele Arabe Unite, prin care Portul Constanţa deja îşi consolidează capacitatea strategică şi logisti

Poliția Română Tablou de 2 milioane de euro, găsit în România – a fost furat dintr-o galerie de artă din Oxford

Ziua Constanta acum 38 minute
Un tablou în valoare de 2.000.000 de euro a fost găsit în România. Autoritățile spun că bunul cultural ar fi fost tranzacționat pe piața neagră și că face parte din lotul tablourilor furate în noaptea de 14 martie 2020, dintr-o galerie de artă din O

Un avion rusesc a fost doborât de armata ucraineană

Ziua Constanta acum o ora
Un avion militar rus care se întorcea dintr-o misiune de luptă, s-a prăbușit, vineri, în regiunea Stavropol din sudul Rusiei. Surse din Forţele de Apărare ale Ucrainei au declarat că bombardierul rus Tu-22MZ a fost doborât ca urmare a unei operațiun

Temperaturi medii normale în partea a doua a primăverii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 2 ore
Temperaturile medii vor fi normale pentru această perioadă în partea a doua a primăverii. Anunțul a fost făcut de Administrația Națională de Meteorologie. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare la nivelul întregii țări la finalul lunii april

Turistă dispărută fără urmă în Sinaia. Sunați la 112 dacă ați văzut-o

Ziare.com acum o ora
O turistă care era cazată în staţiunea Sinaia a fost dată dispărută, în noaptea de joi spre vineri, în condiţiile în care femeia nu a revenit la autoturismul aflat la această unitate şi nici nu a putut fi contactată. "La data de 19 aprilie a.c., în

Ucraina îl DECOREAZĂ pe Alain Delon pentru sprijinul acordat țării încă de la începutul războiului

Gandul acum 33 minute
Ucraina îl va decora pe Alain Delon cu Ordinul de Merit pentru a-i mulţumi pentru sprijinul acordat ţării încă de la începutul răboiului cu Rusia, a anunţat ambasadorul ucrainean în Franţa, Vadim Omelcenko, la postul TV5, informează AFP. ”Încă din p

Vremea

București
acum

12°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

11°
vin.

7°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

vin.

5°/13°
sâm.

2°/16°
dum.

6°/16°
lun.

4°/6°