Votează cei mai buni sportivi români din ultimii 15 ani şi câştigă un iPad 3
Reprezentanţii omului de afaceri buzoian Viorel Tudose s-au prezentat astăzi la sediul Primăriei Severin pentru a semna actele de asociere cu clubul oltean, dar părţile nu s-au înţeles în privinţa unor clauze contractuale. Persoanele mandatate să reprezinte interesele fostului patron din Crâng au părăsit malul Dunării, dar tratativele vor fi reluate mâine.
"M-am întâlnit la prânz cu domnul primar şi cu domnul viceprimar, ca să stabilim o formă juridică de preluare a echipei de fotbal. Deocamdată, nu s-a ajuns la o soluţie care să fie optimă pentru ambele părţi. Împreună cu juristul nostru, am fost la stadion şi studiat documentaţia clubului, referitoare la actele contabile sau contractele jucătorilor. Am nişte rezultate financiare şi sunt unele datorii, pe care o să le prezint domnului Tudose. Părerea mea, din punct de vedere economic, ar fi să nu facă pasul acum. Dacă veneam în vară, să facem un proiect pe structura gândită de noi, era altceva. Am mai avut experienţe nereuşite la Buzău, fiindcă am preluat lucrurile din mers. În funcţie de discuţia pe care o voi avea cu dânsul, pot ştii dacă revin mâine la Severin. Decizia finală îi aparţine domnului Tudose, dar eu îl sfătuiesc să nu preia clubul. Între timp, am înţeles că au apărut şi unele pretenţii ale domnului Vasile Cârstea, de la Romgaz, deşi din documentele Primăriei Severin nu reiese că ar mai avea drepturi asupra echipei! Nu ştiu ce să mai cred!", a spus Antonio Pătraşcu, directorul economic al firmei patronate de Tudose.
În cazul în care tranzacţia se va oficializa, noul preşedinte de la CS Turnu Severin va fi Liubliana Nedelcu, fostul ofiţer de presă la Rapid Bucureşti, din urmă cu patru ani. Aurelian Damian ar putea fi şi el cooptat în staff-ul nou-promovatei din Oltenia, iar Felix Grigore este propus pent