Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Renumitul chirurg Grigore Tinică, în vizorul DNA. Percheziţii la Institutul de Boli Cardiovasculare din Iaşi UPDATE

Publicat in Adevarul, joi 5 aprilie 2012 ·

În această dimineaţă, procurorii DNA au descins la Spitalul "C.I. Parhon", unde funcţionează Institutul de Boli Cardiovasculare. Verificările vizează achiziţii în proiecte cu fonduri europene.

Ora 19.20 Avocatul Ionel Nechita a spus că ancheta vizează două proiecte cu fonduri europene şi s-au făcut percheziţii atât la spital, cât şi acasă la medicul Tinică. Mai sunt vizaţi directorul economic Victoria Nedelciuc, dar şi şeful serviciului care se ocupă cu implementarea proiectelor europene. "Nu a fost nimeni pus sub acuzare. Urmează ca persoanele să fie chemate la sediul DNA şi să li se prezinte învinuirile", a spus avocatul care îl reperzintă pe chirurgul Grigore Tinică.

Cele două proiecte europene au o valoare totală de 5 milioane de euro.

Ora 18.09 Percheziţiile continuă la Instiutul de Boli Cardiovasculare din Iaşi. Anchetatorii adună documente, CD-uri, calculatoare de 12 ore.

Ora 16.43 „Cea mai mare desfăşurare de forţă a fost în spital, pentru că este un volum foarte mare de documente care trebuie răsfoite. Nu ştiu dacă este o furtună în pahar cu apă sau o acţiune sub semnul anului electoral. Percheziţia vizează o gamă mai largă de documente. Practic, formularea exactă a DNA este documente legate de achiziţiile publice, ceea ce pe mine m-a făcut să trag concluzia că este vorba despre un fel de pescuit în ape tulburi. Am văzut că s-a identificat separat achiziţia unei staţii de epurare de la o firmă din Piatra Neamţ, însă nu ştiu mai multe despre această procedură", a adăugat Ciprian Mitoşeriu, avocatul medicului Tinică.

Ora 15.10 Avocatul Ciprian Mitoşeriu susţine că cercetările vizează un dosar de achiziţii publice. „În momentul de faţă nu se vorbeşte despre cercetarea medicilor, este începută cercetarea penală in rem, nu la persoane ci la fapte. S-au luat acte pentru verificări dintr-un dosar de achiziţii publice. Nu e

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Organizaţia Mondială a Sănătăţii este îngrijorată de consumul "alarmant" de alcool în rândul tinerilor de 11-15 ani: "O ameninţare pentru sănătatea publică"

News.ro acum 2 ore
Consumul de alcool şi de ţigări electronice în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani este "alarmant", potrivit unui raport al filialei europene a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care recomandă măsuri de sănătate publică pen

Horoscop pentru joi, 25 aprilie 2024. Tendința zilei este de refugiu in problemele celorlalți pentru unii nativi

Ziua Constanta acum 38 minute
Berbec Sunt momente favorabile achitarii datoriilor de orice fel. Verifica-ti situatia bugetului de venituri si cheltuieli. Se pare ca, deocamdata, dispui de putini bani, insa lectia acestei perioade este gasirea echilibrului intre laturile materi

Statul Arizona a inculpat mai mulți colaboratori ai lui Trump, pentru tentativa de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020

Ziare.com acum o ora
Statul american Arizona a inculpat 18 persoane în cadrul tentativei de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020 în favoarea lui Donald Trump, a declarat miercuri procurorul general al statului, notează AFP. Printre persoanele inculpa

Florinel Coman, după Sepsi - FCSB: „Dacă făceam asta, altfel era meciul”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
. Florinel Coman, extrema roș-albaștrilor, a comentat remiza de la Sf Gheorghe.

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 9 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 12 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Marcel Ciolacu: Nu se rupe, dom'le, nicio coaliţie. Categoric! Suntem mai puternici ca niciodată!

HotNews acum 10 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu se pune problema ruperii coaliţiei formate din PSD şi PNL după decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei, scrie News.ro. El susţine că membrii alianţei sunt „mai puternici

Cupa Italiei: Atalanta s-a calificat în finala competiţiei

News.ro acum 8 ore
Echipa italiană Atalanta Bergamo a învins miercuri seara, pe teren propriu, scor 4-1, formaţia AC Fiorentina, în semifinalele Cupei Italiei. Atalanta s-a calificat în finala competiţiei. Gazdele au deschis scorul repede, prin Koopmeiners, în minutul

Premierul spaniol anunță că se gândește la demisie: "Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc". Ancheta care l-ar putea face pe Pedro Sánchez să renunțe la funcție

Ziare.com acum 10 ore
Într-un mesaj postat pe rețeaua socială X și intitulat ”Scrisoare către cetățeni”, premierul spaniol Pedro Sánchez a anunţat miercuri, 24 aprilie, că "se gândeşte" la o eventuală demisie, după anunţarea deschiderii unei anchete împotriva soţiei sale

Plata în avans a pensiilor pentru luna mai, pe ordinea şedinţei de Guvern de azi de la Timişoara

Mediafax acum o ora
„Proiect de Hotărâre a Guvernului privind plata în avans a pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024, din bugetul asigurărilor sociale de stat şi din bugetul de stat”, se arată în informarea privind proiectele

Vremea

București
acum

13°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

13°
joi

11°/20°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

16°
joi

13°/17°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

joi

8°/11°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

joi

5°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°