Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dinamo, afacere de 2 milioane €: ia GRATIS 4 timişoreni, dintr-un singur foc! Marian Iancu ameninţă: "Vor plăti pentru nesimţirea lor!"

Publicat in Pro Sport, luni 18 iunie 2012 ·

Mircea Axente, Adrian Poparadu, Cristian Scutaru şi Alexandru Boştină sunt jucătorii de la Poli Timişoara pe care Dinamo vrea să îi ia la pachet, după ce comisiile FRF îi vor declara liberi.

Axente şi Poparadu au câştigat şi recursul, iar ceilalţi doi (care se află într-o situaţie similară din punctul de vedere al restanţelor salariale) mai au de aşteptat o lună pentru a deveni liberi de contract, deoarece şi-au depus memoriile mai târziu. "Important e că sunt liberi. Vom vedea mai departe ce oferte vor fi, deocamdată există doar discuţii cu unele cluburi", a declarat impresarul fotbaliştilor, Florin Iacob. Dinamo este clubul care a manifestat cel mai mult interes nu doar faţă de cei doi jucători mai experimentaţi (Scutaru şi Axente), ci şi faţă de Poparadu (24 de ani, mijlocaş central) şi Boştină (21 de ani, atacant). În condiţiile în care vor veni gratis, bucureştenii sunt dispuşi să îi înregimenteze pe toţi patru.

Iancu: "Au câştigat cu aranjamente şi pile"

Chiar dacă lasă clubul alb-violet să se dezintegreze, Marian Iancu nu este dispus să cedeze gratis fotbaliştii. "Cei care au nevoie de ei va trebui să se înţeleagă cu Poli Timişoara. Ei nu vor fi liberi de contract. Mergem la Lausanne. Cu aranjamentele, pilele şi banii pe care i-au dat la comisiile de aici nu pot câştiga acolo. Jucătorii sunt plătiţi şi, pentru a demonstra asta, noi am cerut o expertiză contabilă, dar ei s-au opus, toţi. Scutaru şi Axente vor fi suspendaţi trei luni şi li se va tăia 25% din salarii, pentru că au semnat cu Dinamo când erau încă sub contract cu noi. Dinamo ţine contractele lor ascunse", a spus Iancu.

Când spune că jucătorii au restanţe de o lună, maximum două, şeful clubului bănăţean se bazează pe faptul că Poli i-a plătit atunci când ei au fost împrumutaţi (Scutaru la Buftea, iar Axente la Oţelul). Jucătorii nu au mai văzut un salariu de jumătate de

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vremea

București
acum

21°
vin.

11°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/25°
lun.

15°/27°
Constanta
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/22°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

10°/18°
sâm.

10°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°