Revoluţia gazelor de şist a ajuns în Europa, însă după ce au urmărit ani de zile cum SUA au cules beneficiile, politicienii europeni trebuie să decidă acum dacă vor intra sau nu în horă, scrie EUObserver.
Majoritatea acestora se concentrază pe potenţialele beneficii şi consecinţele de mediu ale fracturării hidraulice, folosită în extracţia petrolului şi gazelor neconvenţionale.
În Vestul Europei, Franţa şi Germania conduc un grup de ţări care au suspendat fracţionarea. Dar povestea este diferită în partea de est a Cortinei de Fier.
Aici va fi prima bătălie pentru exploatarea gazelor, din cauza perspectivei unei dependenţe mai mici de Rusia.
De asemenea, e uşor să detectezi conotaţii ale Războiului Rece în abordarea luată de industria petrolieră din SUA şi a guvernului.
Americanii sunt decişi să ia fiecare bănuţ pe care îl pot din revoluţia lor internă a gazelor de şist şi nou-găsita independenţă energetică. Vor să exporte mari cantităţi de gaz natural lichefiat (LNG) în restul lumii, în particular Japonia şi Europa, unde cererea este cea mai mare.
Geopolitica în acţiune
Dar privesc gazele şi din punct de vedere geopolitic. Un analist la American Natural Gas Alliance (ANGA) – un grup care reprezintă 26 de companie de gaze din America de Nord – spune că Rusia finanţează organizaţiile non-guvernamentale care se opun extracţiei de gaze.
Există două stimulente ca SUA să încurajeze statele europene pentru a trece la gazele de şist. Primul îl constituie faptul că majoritatea companiilor sunt americane: Chevron explorează peste 3 milioane de acri în Polonia şi România. Al doilea motiv este că fiecare killowatt produs în Europa reduce dependenţa de gigantul rus Gazprom.
Majoritatea fostelor state comuniste care sunt membre ale Uniunii Europene sunt dependente într-o măsură foarte m