Kwame Kilpatrick, fostul primar al oraşului Detroit, statul Michigan, a fost condamnat, ieri, la 28 de ani de închisoare pentru implicare într-un vast sistem de corupţie, transmite AFP.
Kilpatrick a fost găsit vinovat, în martie, de 12 capete de acuzare, printre care deturnare de fonduri publice, extorcare şi fraudă fiscală, după o anchetă federală asupra conturilor şi contractelor încheiate de primăria din Detroit, oraş care se află în faliment.
În total, 33 de persoane, printre care consilieri şi angajaţi municipali, au fost condamnate pentru implicarea lor în sistemul de corupţie condus de fostul primar.
Fostul primar a fost acuzat că a împărţit cu un subcontractant al oraşului comisioane în valoare de peste 83 de milioane de dolari, plătite de promotori pentru a obţine şantiere municipale.
De asemenea, ancheta a stabilit că primarul ales în 2002 a cheltuit cu 840.000 de dolari mai mult decât valoarea salariului său şi că a deturnat fonduri ale diverselor asociaţii create pentru a-i ajuta pe locuitorii oraşului.
F.A. Kwame Kilpatrick, fostul primar al oraşului Detroit, statul Michigan, a fost condamnat, ieri, la 28 de ani de închisoare pentru implicare într-un vast sistem de corupţie, transmite AFP.

De a