Succesele guvernaţilor, după cum singuri spun, se măsoară în legi, gripe, lupoaice şi piscine. Mâine Guvernul Filat trebuie să-şi dea demisia în faţa Parlamentului. O parte dintre miniştrii şi-au făcut deja bilanţul.
I-am întrebat pe demnitari să numeasă o realizare cu care se mândresc şi o nereuşită. Dintre succesele miniştrilor, se numără promovarea unor legi sau strategii, iar printe eşecuri sunt lipsa de cadre, timpul prea scurt pentru implementarea unor proiecte şi legi pe care nu au apucat să le finalizeze.
Vlad Filat, prim-ministrul
- Cea mai mare realizare: Am reuşit să asigurăm o guvernare bună.
- Nerealizare: Eşecul referendumul constituţional, o nereuşită a întregii clase politice.
Iurie Leancă, ministrul Afacerilor Externe
- Cea mai mare realizare: Schimbarea imaginii ţării noastre, care ne-a adus un sprijin din partea UE şi ne oferă o anumită perspectivă.
- Nerealizare: Avem nevoie de profesionişti. Şi încă avem multe probleme în relaţiile cu Ucraina şi cu Rusia.
Anatolie Şalaru, ministrul Transporturilor
- Cea mai mare realizare: Programul de reabilitare a drumurilor şi semnarea unor acorduri de finanţare de 300 milioane de Euro.
- Nerealizare: Nu am reuşit să adoptăm Legea transportului.
Valeriu Lazăr, ministrul Economiei
- Cea mai mare realizare: Am reuşit să asigurăm o creştere economică de peste media regiunii.
- Nerealizare: Menţinerea vechiul model economic de dependenţă de remitenţe şi consum.
Alexandru Tănase, ministrul Justiţiei
- Cea mai mare realizare: Finalizarea reformei executorilor judecătoreşti şi eliminarea presiunilor politice din justiţie.
- Nerealizare: Nevotare proiectului de lichidare a instanţelor economice.
Valentina Buliga, ministra Muncii
- Cea mai mare realizare: Am sporit protecţia socială.
- Nerealizare: Indexarea pensiei de la 1