Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce tace Chitic Traian Băsescu?

Publicat in Adevarul, miercuri 25 august 2010 ·

Unii se întreabă de ce Preşedinţia nu reacţionează în cazul incidentului de la Neptun?

Alţii, mai mulți, susţin că nici nu-i normal ca această instituţie să reacţioneze la orice i se năzare unui cetățean, care n-a produs, deocamdată, nicio probă în sprijinul celor afirmate. Așa e! Într-o ţară normală, în condiţii normale, Preşedinţia n-are de ce să reacționeze.

Numai că noi nu suntem într-o ţară normală şi nici în condiţii normale. Suntem într-o ţară al cărei preşedinte are antecedente. Suntem într-o ţară al cărei preşedinte dă capete în gură cetăţenilor (incident recunoscut ulterior de către Elena Udrea, care a avut loc pe vremea în care Traian Băsescu era primar general al Capitalei), dă dosuri de palmă (sau pumn?) copiilor la mitingurile electorale (incident nelămurit nici până acum în ciuda „expertizei” unui institut), gratulează ziariştii cu apelative gen „ţigancă împuţită” şi „găozar” (incidente imposibil de negat, pentru că au fost înregistrate video și audio). Ei, tocmai de-aia cred că preşedintele Traian Băsescu e dator să ofere opiniei publice niște explicații. A fost sau n-a fost? - vorba lui Porumboiu...

De ce să nu-l credem pe avocatul Chitic, care susţine că a fost pocnit de preşedinte? Pentru că are o-faţă-nu-ştiu-cum? Păi ce, am ajuns în România să judecăm oamenii după faţă?! Să mă ierte fanii necondiţionaţi ai domnului Băsescu, dar dacă e să acceptăm acest „argument” parcă n-aş avea prea multă încredere nici în idolul lor!...

Chitic trebuie că minte, doar a fost asociat cu Sorin Roşca Stănescu într-o firmă! Din câte ştiu eu, dl Stănescu n-are vreo condamnare penală definitivă şi nici nu e vreun terorist cunoscut, aşa că nu văd o problemă în a fi asociat cu dânsul. Că are o imagine controversată, e cu totul altă poveste, dar nu s-a dat încă nicio lege care să interzică asocierea de business cu SRS. Și, până la urmă, ce relevanţă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace

Adevarul acum 32 minute
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, citată de Agerpres.

Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, afirmă ministrul apărării

HotNews acum 47 minute
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al apărării, Atanas Zaprianov. El a explicat că majoritatea ţărilor care au achiziţionat avioane F-16 continuă să folosească şi MiG-29. Mig-29 Fulcrum

Bărbat arestat după ce a ameninţat că se aruncă în aer în clădirea consulatului Iranului de la Paris

Mediafax acum o ora
Un bărbat care a ameninţat că se va arunca în aer în consulatul Iranului de la Paris a fost arestat vineri. O sursă din cadrul poliţiei a declarat pentru Reuters că bărbatul a fost văzut intrând în consulat având asupra sa ceea ce păreau a fi o gren

Daniel Băluţă şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4

Mediafax acum 3 ore
„Cu emoţie, dar şi cu încredere, mi-am depus astăzi candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4! Mi-au fost alături si colegii care mă vor însoţi în următorii patru ani şi alături de care sunt convins că vom încheia cu succes proiecte

MApN Primele aeronave F-16, cumpărate din Norvegia, au aterizat la Câmpia Turzii

Ziua Constanta acum 3 ore
Primele 3 aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au fost recepționate astăzi - 19 aprilie 2024 în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii. Acestea vor intra în dotarea Escadrilei 48 Vâ

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, face conferinţă de presă în faţa Spitalului Universitar, al cărui manager este / Sunt aşteptate explicaţii privind acuzaţiile de incompatibilitate

News.ro acum o ora
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, face vineri o conferinţă de presă în care ar urma să răspundă acuzaţiilor de incompatibilitate şi în care ar putea face şi un anunţ referitor la prezenţa în cursa electorală, în con

Donald Tusk avertizează că situaţia pe front în Ucraina este „critică” / Polonia nu poate oferi Kievului sisteme Patriot

HotNews acum o ora
Premierul polonez Donald Tusk a avertizat vineri că în Ucraina „situaţia pe front este critică” şi săptămânile următoare „ar putea să decidă deznodământul războiului” provocat de invazia rusă, dar Polonia nu are posibilitatea de a oferi Ucrainei din

„E o invitație la viol!” Reacția ministrului Justiției, Alina Gorghiu, la afirmațiile preotului Nicolae Tănase

HotNews acum o ora
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, că afirmat că declarațiile preotului Nicolae Tănase pe tema abuzurilor sexuale cărora le cad victime femeile reprezintă „o invitație la viol”, fiind mai mult decât o declarație neinspirată. Alina GorghiuFoto: Inqu

World Class continuă expansiunea rețelei prin achiziția a două noi cluburi de health & fitness cu piscine în Timișoara - Două foste cluburi Smart Fitness Studio SRL devin cluburi World Class

Wall-Street.ro acum 2 ore
World Class, cea mai mare rețea de sănătate și fitness din România, își consolidează prezența în regiunea de Vest și își continua astfel drumul către misiunea sa: de a inspira și motiva mai mulți români să fie mai activi mai des. După achiziționarea

Premierul Ciolacu, în aeronava oficială cu care revine în ţară, alături de grupul de tineri blocaţi pe aeroportul din Dubai: Zâmbetele lor mi-au dat energie cât toate cafelele băute în ultimele zile

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a postat imagini din aeronava oficială cu care revină în ţară, alături de grupul de tineri blocaţi pe aeroportul din Dubai, el afirmând că zâmbetele lor i-au dat energie cât toate cafelele băute în ultimele zile. ”Spre ţară,

Vremea

București
acum

14°
vin.

7°/14°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

10°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

5°/13°
Constanta
acum

12°
vin.

7°/12°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
lun.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

13°
vin.

5°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/16°
lun.

3°/6°