Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul care aduse iarna

Publicat in Dilema Veche, vineri 30 noiembrie 2001 ·

Prin părţile Severinului, iarna a venit adusă chiar de ministrul Miron Mitrea (sau aşa spune o vorbă pe care am aflat-o şi eu duminica trecută, într-un compartiment de tren încălzit în exces). Toamna mehedinţeană se prelungise, pînă în momentul în care - în urmă cu ceva vreme -, la ceas de noapte ministrul a coborît dintr-un automotor în locul numit Gura Văii, somnoros şi încruntat, parcă anunţînd prin mimică duzina de maşini mai mult goale care-i va însoţi mişcările în ziua următoare. În mare fie spus, severinenii sînt obişnuiţi cu diversele treceri de oameni mari şi cu aceste coloane auto. De-ar fi să credem în memoria ce traversează generaţiile, am bănui că spiritul împăratului Traian sau cel al debarcatului aici - în 1866 - domn şi rege Carol I, sau spiritul judecatului aici - în 1925 - Corneliu Zelea Codreanu mai bîntuie locurile. Fals de la un cap la altul: în Severin, în afara miniştrilor în viaţă, nu bîntuie nimeni. Ca unii care mai au încă amintiri cu Gheorghiu-Dej, Nicoale Ceauşescu sau Tito în uniforma-i albă făcîndu-şi drum prin urbe, severinenii sînt cu totul imuni la emoţia intersectării cu un VIP al zilei. Şi - gura prea slobodă a tovarăşului meu severinean de pe tren mi-a dat a înţelege -, imuni au rămas şi la vizita fostului sindicalist ajuns ministru, cel care le-a adus iarna. Dar poate că ministrul, cu tot alaiul său de maşini, nu are nici o vină. Adevărul este că românul, cînd aude vorbindu-se despre iarnă, îşi pierde limpezimea gîndirii şi devine resentimentar. În iernile anilor '80, pe gerurile cele mari, în foste săli ARLUS de prin Bucureşti se mai găseau după-amiaza pensionari ce veneau să picotească, la căldură, în penumbra cîte unui film rusesc; pensionari care nu erau nici filosovietici şi nici stalinişti - ci doar reumatici. Ca să nu mai spunem că nici filmele nu erau, toate, foarte rele; sau că nu putea avea egal satisfacţia de a-l

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandal la nivel înalt în Rusia. Un ministru decorat de Putin, reținut pentru luare de mită

Ziare.com acum 5 ore
Ministrul adjunct al Apărării din Rusia, Timur Ivanov, a fost reţinut sub suspiciunea de luare de mită, informează agenția TASS printr-un comunicat. "Suspectat de comiterea unei infracțiuni în temeiul părții 6 a articolului 290 din Codul penal al Fe

Avarie majoră: Mii de blocuri din București au rămas fără apă caldă

Wall-Street.ro acum 5 ore
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica. ELCEN anunță că CET București Vest este indisponibilizată, iar CET Grozăvești nu mai furnizează apă de adaos. Avaria majoră s-a produs în jurul orei 18:00, conform informațiilor ofe

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

Ziua Constanta acum 8 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, o acţiune de verificare a site-urilor de cumpărături şi aplicaţii care funcţionează ca o piaţă online, Temu şi Shein, informează instituţia printr-un comuni

Adunări generale - Convocări - 24 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Administratorul unic al S.C. BRINTEX S.A, cu sediul în Braşov, Str. M. Kogălniceanu nr. 23, bl. C 7, et. VI, biroul 602, camera 1, jud. Braşov, J8/116/1991, RO 1102700, în temeiul Actului constitutiv actualizat şi al prevederilor art. 117 din Legea

Lista medicamentelor compensate şi gratuite, extinsă cu 28 de molecule. Lista afecţiunilor pentru care sunt prescrise

Libertatea acum 8 ore
Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 de molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024.

Accident cu 7 victime pe DN7. Un microbuz a intrat în parapetul care desparte sensurile de mers FOTO

Ziare.com acum 7 ore
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc marţi seară, 23 aprilie, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. ”Şapt

Ministerul Muncii: Noutate pe piaţa muncii - persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii

News.ro acum 12 ore
Reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale au transmis că persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice, iar prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii. „Platforma accesibilă pe

Şapte persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie, pe DN7, la Deva

Adevarul acum 6 ore
Şapte persoane care se aflau într-un microbuz au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc marţi seara pe DN 7, la ieşirea din Deva spre Arad, după ce autovehiculul a intrat într-un parapet care desparte sensurile de mers ale drumul

Marius Tucă Show începe miercuri, 24 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitați: Mirel Palada și H.D. Hartmann

Gandul acum 4 ore
Invitații zilei sunt Mirel Palada, sociolog și H. D. Hartmann, profiler, analist și jurnalist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

UEFA a comunicat lista arbitrilor pentru EURO 2024. Patru arbitri români vor fi prezenţi în Germania

Mediafax acum 13 ore
Comisia de Arbitri UEFA a anunţat marţi oficialii de joc pentru partidele de la EURO 2024 din Germania. Au fost nominalizaţi 18 arbitri de centru împreună cu asistenţii lor şi oficiali VAR, pentru cele 51 de partide de la turneul final. Un central r

Vremea

București
acum

10°
mie.

9°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/18°
sâm.

9°/20°
Iasi
acum

mie.

9°/21°
joi

11°/22°
vin.

8°/12°
sâm.

7°/19°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/16°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

8°/16°
joi

6°/8°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/19°