Cand te-ai nascut, tatal tau numai putea de fericire ca are baiat. Te visa noul numar 7 de la Steaua si le spunea tuturor: "Asta-i noul Lacatus!".
Cand aveai 5 ani si se faceau echipele in spatele blocului, ai fost pus prima data sa alegi: Steaua sau Dinamo? N-ai ezitat nicio secunda, ti-ai scris cu creta numarul 7 pe spate si, chiar daca baietii mai mari te-au bagat in poarta, ai fost mandru ca esti la ros-albastri.
Cand te-a intrebat bunica ta ce vrei sa iti aduca Mos-Craciun, i-ai spus: Jambiere cu Steaua. Iar ea, saraca, a pierdut cateva nopti si doua gheme de lana ieftina ca sa le tricoteze.
Cativa ani mai tarziu, ai descoperit Ghencea. Templul. Locul ala care se umplea de lume, ori de cate ori jucau Campionii. Te strecurai prin sparturile alea din gard - cele dinspre unitatea militara - si dadeai fuga in peluza dinspre tabela, unde statea galeria. Nu stiai cantecele, dar ai inceput sa le inveti repede. Cateodata te mai opreai din cantat, pentru cateva clipe, doar ca sa ii auzi pe ceilalti, iar ochii ti se umpleau de lacrimi si emotie.
Chiuleai de la scoala, cand juca Steaua in europene sau cu Dinamo. Daca meciul era pe Ghencea, acolo erai si tu. Daca nu, luai in brate televizorul si nu te dezlipeai de acolo pana la fluierul final.
Te-ai mutat apoi la Nord. Erati din ce in ce mai multi, cateva mii ca tine. Erati prieteni, imparteati ultimul ban din buzunar, ultimul fum de tigara si ultima gura dintr-un sandvis. Mergeati in deplasari si, oriunde juca Steaua, erati acolo si cantati pentru culori.
Dar anii au trecut. Armata Ultra a disparut, lasand loc unor grupuri in care numai credeai. Si parca din ce in ce mai putine lucruri ramasesera la fel... Te-ai mutat la T2, ti-ai facut abonament pe centru, deasupra tunelului. Insa mai mereu stateai acolo, langa gard, chiar la iesirea dinspre ves
