În lumea normală se numeşte tristeţe şi e un sentiment firesc să apară şi să dispară. S-ar putea forţa definiţia şi, când tristeţea îmbracă straie de boală, i se spune depresie. De fapt, statisticile şi prognozele bat clopotele a pericol.

În lumea normală se numeşte tristeţe şi e un sentiment firesc să apară şi să dispară. S-ar putea forţa definiţia şi, când tristeţea îmbracă straie de boală, i se spune depresie. De fapt, statisticile şi prognozele bat clopotele a pericol. Până în 2014, această boală din manualul de psihiatrie tinde să devină boala numărul unu a planetei. Depresia are şi o componentă genetică importantă, şi oricum ştiinţa a demonstrat că ea produce în creier modificări biologice. Prof. dr Radu Mihăilescu se străduieşte să explice mură-n gură această boală de mare complexitate. Informaţia circulă între neuronii din creier prin acel spaţiu dintre neuron asemănat cu un macaz numit sinapsă. În acest spaţiu de comunicare între neuroni trebuie să existe anumite substanţe pe post de neurotransmiţători, şi anume: serotonină, noradrenalină şi dopamină. În depresie, concentraţia acestor substanţe este mai scăzută în sinapsă, în acel macaz care face legătura între celulele nervoase ale creierului. Tocmai de aceea depresia trebuie tratată cu medicamente, şi tratamentul trebuie să dureze minimum şase luni, fiind combinat şi cu psihoterapie. Depresia este o boală cu risc de repetare. Dar tratamentul bine făcut micşorează riscul de repetare a episoadelor de depresie. Este foarte important ca psihiatrul să prindă momentul de agravare a depresiei, când apar modificări în gândirea bolnavului, când el începe să se simtă inutil, nevindecabil, vinovat de toate cele, o povară, fază de depresie severă, care se poate îndrepta netratată spre gândul sinuciderii.

În lumea normală se numeşte tristeţe şi e un sentiment firesc să apară şi să dispară. S-ar putea f