Îl cunosc relativ bine pe Radu-Alexandru Nica în calitatea lui esenţială, aceea de director de scenă. I-am văzut majoritatea spectacolelor montate pe scenele româneşti de limbă română ori pe cele de limbă germană, începând cu cel de absolvenţă („Am angajat ucigaş profesionist”) sau cu cel ce a marcat notabilul său debut ca regizor profesionist („Nora”), spectacol ce i-a adus şi un premiu UNITER, până la cele mai recente.
Despre cele mai multe am avut ocazia de a mă pronunţa în scris. I-am apreciat întotdeauna rigoarea, grija pentru lucrul bine făcut, absenţa oricărei superficialităţi, calităţi vizibile în toate spectacolele sale, dar şi inventivitatea, avântul, doza bine strunită de spirit iconoclast, curajul, acestea din urmă cel mai pregnant prezente întrun spectacol adorat de unii, violent negat de alţii, aşa cum a fost cel de acum câţiva ani cu Hamlet. Montarea cu Balul, după părerea mea insuficient băgată în seamă de critică, mi se pare cea mai semnificativă pentru capacitatea regizorului de a realiza un aliaj valid între cele două componente esenţiale ale personalităţii sale creatoare- rigoarea şi avântul- în vreme ce spectacolul cu Breaking the Waves i-a relevat sensibilitatea.
Ştiam că Radu-Alexandru Nica e absolvent al Secţiei de regie a actualei Facultăţi de Teatru şi Televiziune din Cluj, tot la fel cum îmi era cunoscut detaliul că şi-a perfecţionat pregătirea profesională la serioase şcoli de teatru din spaţiul german ori germanofon. Îmi era necunoscut însă amănuntul că a făcut, de asemenea, studii de teatrologie tot în Germania, lucru care devine vizibil şi se decontează mai mult decât benefic în cartea lui de debut Nostalgia Mitteleuropei (Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2013), ce inaugurează seria ART RESEARCH, apărută sub egida şi în colaborare cu Centrul de cercetare şi creaţie teatrală “Vlad Mugur” ce funcţionează în cadrul facultăţii clujen