Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spectacol aniversar al fostelor glorii de la Rulmentul Braşov

Publicat in Adevarul, luni 13 decembrie 2010 ·

Gruparea Rulmentul Braşov a sărbătorit, sâmbătă, 50 de ani de la înfiinţare, organizând un meci între fostele glorii din anii '80 ale echipei braşovene şi ale formaţiei Chimistul Râmnicu Vâlcea, încheiat la egalitate, scor 11-11 (6-6).

„E ceva de nedescris să fim din nou în teren, nu se poate exprima în cuvinte emoţia pe care am avut-o. Acum s-a terminat egal, dar cu siguranţă vrem revanşa la Vâlcea.

Sper ca Rulmentul, în 2-3 ani, să ajungă unde a fost în handbalul românesc", a declarat Maria Torok, care a evoluat pentru Chimistul '80.

Oficialul FRH Remus Drăgănescu, care a condus de pe bancă echipa Rulmentul '80, a afirmat că speră ca actuala formaţie braşoveană să egaleze performanţele din trecut ale grupării braşovene.

„Pentru mine este o onoare să revin pe banca Rulmentului. Mereu m-am simţit bine aici, sunt acasă. La Braşov mă simt înconjurat mereu de prieteni. Sper ca Rulmentul să ajungă să egaleze performaneţele date de echipa care s-a aflat acum în teren", a spus Drăgănescu.

Antrenoarea Mariana Târcă, care s-a aflat în teren, a declarat că a avut emoţii mari. „Sincer azi noapte nici nu am putut să dorm cu gândul la acest meci. Am avut o strângere de inimă ca atunci când jucam meciuri extrem de importante în cupele euronele, alături de colegele pe care le-am avut azi.

Le mulţumesc tuturor că au răspuns invitaţiei, a fost ceva extrardinar şi pot spune că în sfârşit ne-am simţit şi noi jucătoare. Dacă Maria Torok vrea revanşa la Vâlcea, tot ce puten spune e că şi noi ne dorim cel puţin la fel de mult să câştigăm atunci", a precizat Târcă.

Toate jucătoarele care au evoluat, sâmbătă, au primit plachete şi diplome aniverdare la finalul meciului.

Partida a fost precedată de o confruntare între actuala echipă Rulmentul şi formaţia de junioare I a clubului.

Formaţia braşoveană a împlinit, la 15 septembrie 2010, 50 d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, despre vizita în Qatar: Avem în vedere atragerea de investiţii în valoare de 15 mld. euro

Mediafax acum o ora
Vizita de lucru în Statul Qatar are loc în perioada 16 aprilie-17 aprilie 2024. De asemenea, prim-ministrul Marcel Ciolacu se va întâlni cu reprezentanţi ai comunităţilor de români din Qatar. „Statul Qatar este un partener comercial important al Rom

Percheziţii ale procurorilor DIICOT Timişoara, în Arad, la o firmă care se ocupă cu importul de deşeuri

News.ro acum 56 minute
Procurorii DIICOT Timişoara şi poliţiştii de la Brigada de Combatere a Criminaşităţii Organizate fac marţi dimineaţă mai multe percheziţii la sediul unei firme din Arad care se ocupă cu importul de deşeuri din vestul Europei, precum şi la mai multe

Aluminiul, cuprul și nichelul se scumpesc după ce SUA și Marea Britanie au interzis importul acestor metale din Rusia

Ziare.com acum 16 minute
Prețul aluminiului, nichelului şi cuprului a crescut la London Metal Exchange (LME), după ce Statele Unite şi Regatul Unit au interzis importul acestor metale de origine rusă, în cadrul sancţiunilor menite să conducă la scăderea veniturilor Rusiei,

Băncile europene vor să fie desemnate de UE drept sector strategic

Adevarul acum 38 minute
Băncile europene au făcut un apel către Uniunea Europeană pentru a le desemna drept unul din sectoarele de importanţă "strategică", avertizând că în joc este competitivitatea lor şi viitorul blocului comunitar, transmite Reuters.

Iranul şi-a închis instalaţiile nucleare în ziua atacului în Israel

News.ro acum o ora
Iranul şi-a închis instalaţiile nucleare duminică, în ziua atacului în Israel, a anunţat directorul Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice (AIEA) Rafael Grossi, relatează AFP. Într-o conferinţă de presă, în marja unei reuniuni a Consiliului de S

Vremea se răceşte la finele lui aprilie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 33 minute
După o săptămână cu temperaturi de vară, ultimele zile din aprilie vor fi destul de friguroase, apoi vremea devine caldă, în luna mai, potrivit prognozei pentru următoarele 4 săptămâni, transmise marți de Administrația Națională de Meteorologie (ANM

Horoscop pentru marti, 16 aprilie 2024. Unii dintre nativi trebuie să învețe lecția discreției

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Se contureaza rasturnari de situatie la serviciu. Pe langa faptul ca ai multe de facut, mai intervine si faptul ca sunt urgente unele saricni de lucru sau ca sefii si colegii te sprijina prea putin. Revolva totul in ritmul tau si, pe cat po

Firma de securitate cibernetică BrandShield a eliminat peste 250 de site-uri web care vindeau medicamente pentru slăbit contrafăcute

News.ro acum 2 ore
Firma de securitate cibernetică BrandShield a eliminat peste 250 de site-uri web care vindeau versiuni false ale medicamentelor populare pentru slăbit şi diabet din clasa GLP-1, a declarat directorul general al companiei, Yoav Keren, pentru Reuters.

Ligia Deca: Subiectele la Bacalaureat nu sunt grele. Nu vor fi adaptate pentru elevii cu cerințe educaționale speciale

G4Media acum 2 ore
Subiectele la examenul de Bacalaureat nu vor fi adaptate pentru elevii cu cerințe educaționale speciale, a declarat ministrul Educației, Ligia Deca, într-o conferință la PNL Câmpulung, pe 15 aprilie. Chiar dacă au 4 ani programa adaptată, elevii cu

Miliarde de lei au ajuns în județul Timiș. Alfred Simonis: “La București trebuie să impui respect”

Press Alert acum o ora
Mai bine de 30 de ani, Timișul și Timișoara au fost văduvite de investiții din fonduri guvernamentale, cel mai important județ al țării fiind mereu la coada listei banilor. Această abordare a început să se schimbe după ce Marcel Ciolacu a devenit pr

Vremea

București
acum

22°
mar.

18°/30°
mie.

12°/22°
joi

8°/11°
vin.

6°/14°
Iasi
acum

16°
mar.

14°/29°
mie.

8°/18°
joi

5°/8°
vin.

3°/13°
Constanta
acum

22°
mar.

15°/24°
mie.

16°/21°
joi

10°/15°
vin.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

8°/25°
mie.

6°/9°
joi

3°/7°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

17°
mar.

7°/27°
mie.

6°/11°
joi

6°/13°
vin.

3°/12°